2023 – Anul European al Competențelor
O forță de muncă performantă, pregătită astfel încât să poată face față cerințelor pieței muncii, contribuie la creșterea economică durabilă și îmbunătățește competitivitatea și inovarea în companii. Lucrătorii calificați se bucură de oportunități de angajare mai bune, dar și de posibilități mai numeroase de a găsi un loc de muncă. Este un lucru esențial, care poate asigura o redresare economică, echitabilă și justă din punct de vedere social, precum și o tranziție verde-digitală mai rapidă.
Anul european curent pune competențele în centrul atenției, ajutând oamenii să exploreze și să se perfecționeze cu scopul de a obține un loc de muncă de calitate. Astfel, sunt susținute în special întreprinderile mici și mijlocii, cărora li se oferă ocazia și instrumentele necesare pentru abordarea deficitului de competențe în UE.
Din cuprins:
- Știri. Evenimente. Perspective de învățare: Cea de a doua întâlnire a ambasadorilor de învățare
- Poveștile Ambasadorilor Erasmus: Pe drumul Erasmus+
- Programul de Educaţie, Burse, Ucenicie şi Antreprenoriatul Tinerilor (ESAYEP), 2014-2021: Promovăm învățarea la locul de muncă în Uniunea Europeană
- Învățământ universitar în Erasmus+: UniverCity - Dezvoltare locală prin proiecte comunitare de cercetare
- Erasmus+ în învățământul vocațional și tehnic: Sporirea competențelor digitale pentru a crește atractivitatea cursurilor VET și pentru a facilita implicarea grupurilor vulnerabile în procesul educațional —//— Acreditarea Erasmus+ în învățământul profesional special dual: Experiență unică pentru elevii de la învățământul profesional special din Școala Profesională Specială pentru Deficienți de Auz “Sfânta Maria”, București
- Erasmus+ în învățământul școlar: Informează-te! —//—Acreditare Erasmus 2021-2027 la Vulcana-Băi —//— Povestea Erasmus+, un plus pentru viitorul nostru
- Educația adulților în Erasmus+: Informează-te! —//— Formare și transfer de bune practici la nivel european, în domeniul educației, pentru specialiștii din sectorul social—//— Proiectul Erasmus+ „Educarea părinților în fotbalul feminin, conștientizarea și creșterea implicării acestora în procesul de dezvoltare a sportivelor”
- Tineret în Erasmus+: #SeeMe – YouthUP for Mental Health – un proiect al Fundației Ikaros pentru Tineri Activi
- Corpul European de Solidaritate: Ce este și care sunt oportunitățile oferite —//— Ghidul Programului Corpul European de Solidaritate 2023 —//— EU SUNT… – un spectacol cu și despre tineri —//— "Nature seen through the eyes of a special child" - "Touch the world with sound and motion"
- Formator – modelator
- Prioritar: Includere, Diversitate și Sustenabilitate: 10+ despre Includere și Diversitate
- Eurodesk România te informează
- Multilingv. Multicultural: Limbi romanice pentru studenții vorbitori de limbi slave (LMOOC4Slav) —//— Certificatul Lingvistic European 2023 - priorități
- Publicațiile Eurydice
- Vă recomandăm & 3/lună
- Media Space
Știri. Evenimente. Perspective de învățare
Cea de a doua întâlnire a ambasadorilor de învățare
În perioada 19 – 22 august 2023, ANPCDEFP a organizat la Constanța cea de-a doua întâlnire anuală a rețelei de Ambasadori Erasmus și ESC, după ce prima avusese loc la Sibiu, în 2022. Au participat 39 dintre cei 56 de ambasadori, foști și actuali beneficiari ai programelor educaționale Erasmus+ și Corpul European de Solidaritate.
7 ambasadori, care au participat și la Connector 8.0, au realizat prezentări ale metodelor Social presencing theater (1), Learning to learn through theatre (2), MusicALL body (2), Mindful Inclusion (1), Goethe’s methodology for reading nature applied to social changes processes (1), ajutându-și astfel colegii să cunoască și ei aceste metode și să le poate aplica ulterior în activitățile profesionale pe care le desfășoară.
Întâlnirea a fost apreciată ca fiind foarte utilă pentru construirea în continuare a unei comunități #AmbasadorErasmus, prin care reprezentanții săi să poată transmite către spațiile educaționale din care provin parte din experiența și din abilitățile dezvoltate ca urmare a participării la mobilități și parteneriate Erasmus+ & ESC. Agenda întâlnirii a marcat și lucrul la două noi documente:
- Noul formular de raportare – conceput astfel încât să se evite dublele raportări ale evenimentelor și ale numărului de participanți care interacționează cu rețeaua #AmbasadorErasmus și care include și o evaluare a activității de coordonare pentru o monitorizare corectă și o îmbunătățire continuă, reală a activității rețelei;
- Documentul de prezentare a rețelei #AmbasadorErasmus (va fi susținut pentru prima dată la Atelierul național pentru întărirea capacității de implementare a proiectelor Erasmus+ din domeniul VET – Consfătuirea națională a inspectorilor școlari pentru învățământ profesional și tehnic, Predeal, 4-7 septembrie 2023).
Au fost actualizate canalele specifice de comunicare pentru mediul online, cu scopul de a prezenta experiențele Erasmus+ & ESC unui număr cât mai mare de potențiali beneficiari și a fost stabilit calendarul de întâlniri pentru următoarele luni, urmând ca în fiecare lună, fiecare regiune geografică să preia organizarea a câte unui eveniment online la care vor participa toți membrii echipei.
Poveștile Ambasadorilor Erasmus
Pe drumul Erasmus+
Mă numesc Aspazia Olar și sunt profesor la Colegiul Tehnic “Lațcu Vodă” Siret, județul Suceava. Povestea mea legată de proiecte europene începe din 2014. Până atunci participasem la două proiecte „Tineret în acțiune“, dar din 2014, odată cu creșterea interesului față de noul program Erasmus+ și a disponibilității mele, copiii îmi erau mai mari, am vrut mai mult. Am început cu o sesiune de in(formare) organizată de ANPCDEF la Iași, apoi la Suceava. Am depus apoi o primă candidatură pe domeniul VET, pentru că școala noastră este un colegiu tehnic. Din 2015, alături de echipa școlii am implementat mai multe proiecte de formare profesională. Am învățat să scriu proiecte, să citesc și să înțeleg Ghidul programului. Atunci când toate detaliile tehnice ale unui proiect mi-au fost clare și mie și le-am putut transpune coerent în formularul de candidatură, acesta a fost evaluat corespunzător și a fost finanțat. Am fost și perseverentă (aceasta fiind tot o modalitate de a învăța), chiar dacă jumătate dintre candidaturile depuse până în 2019 au fost respinse, ne-am ghidat după feedback-ul evaluatorilor, ajungând să scriem proiecte de o calitate mult mai bună. De asemenea, am făcut parte și din echipa de implementare a două proiecte de parteneriat strategic și de schimb interșcolar. Din 2016 sunt ambasador eTwinning, iar școala noastră este Școală eTwinning, dar și Școală Europeană, iar de curând am devenit și Ambasador Erasmus.
În 2020, am depus formularul pentru Acreditare în domeniul formării profesionale, iar din 2021 suntem organizație acreditată pe domeniul VET. Sub umbrela Acreditarii, implementăm în continuare proiecte care se adresează în special elevilor. Acest tip de proiecte este cel mai benefic pentru elevii noștri, pentru că astfel ei au posibilitatea să desfășoare stagii de practică în străinătate. Experiența Erasmus+ m-a schimbat extrem de mult, făcându-mă să îmi doresc alte și alte proiecte pentru școala mea și pentru elevii de la Siret. Cei din jurul meu “s-au contaminat” cu dorința de a implementa proiecte și astfel formăm o echipă frumoasă și solidă, care gestionează cu succes proiecte VET. Anual, peste 30 de elevi au avut posibilitatea de a efectua stagii de instruire practică în străinătate. Anul acesta numărul lor a crescut la 45.
Este ceva extraordinar pentru elevi, sunt lucruri minunate, cele mai frumoase experiențe trăite de ei, la vârsta lor, ajung să fie aceste proiecte! Noi simțim bucuria alături de ei. Sunt copiii care poate nu au fost nici până la Suceava, aflată la 40 de km față de Siret (peste 70% dintre elevii școlii noastre provin din mediul rural, din familii cu venituri mici și medii), însă prin participarea la proiectele de mobilitate Erasmus+ au putut vedea Roma, Berlinul, au călătorit cu diverse mijloace de transport, au beneficiat de formare la standarde europene. Dintre beneficiarii direcți ai acestor proiecte, au fost și copii din familii monoparentale, copii de la Centrul de plasament „Alma Mater“ Siret, copii din județul vecin, Botoșani, Siretul fiind la limita dintre județele Suceava și Botoșani. Anul trecut din grupul țintă a făcut parte și un copil bolnav de diabet, dependent de insulină. Cu o gestionare foarte bună a fluxului de mobilitate, acest elev s-a bucurat de o experiență inedită, prin Erasmus+.
Pe cei din jurul meu, oameni și școli din zonă și nu numai, îi sprijinim cu informații utile și cu idei legate de implementarea proiectelor Erasmus+ și cu exemple din practicile și experiențele acumulate. Nu le ascundem nici provocările care pot să apară pe parcursul implementării acestor proiecte. Astfel că, anul trecut, două școli din zonă au primit finanțare prin Erasmus+, iar anul acesta încă una.
Vorbim despre Erasmus aproape tot timpul, pe rețelele de socializare și în presa locală, iar posturile de televiziune din regiune ne solicită deseori date despre proiectele noastre și rezultatele lor.
Nu știu cum aș putea încheia, sunt ingineră, mai „plastică“ în exprimare, însă Erasmus+ este în sufletul meu și face parte din viața noastră, pentru că reprezintă calea spre succes!
Aspazia Olar, #AmbasadorErasmus
O comunitate. Un cadru de învățare. Resurse. Oportunități de formare. Materiale. Vizibilitate. Climat pozitiv. Energie bună.
#AmbasadorERASMUS vorbește cu entuziasm despre experiențele sale în proiectele educaționale europene și despre „cultura Erasmus“ în care a învățat și a crescut, în ultimii 25 de ani. urmărește-l și solicită-i să-ți vorbească despre activitățile sale și despre programele Erasmus+ și Corpul European de Solidaritate.
Poți apela la #AmbasadorErasmus pentru a te informa despre „+“-ul din Erasmus+. Experiența lor poate fi și a ta. Invită-i în școala, instituția sau organizația ta și ascultă-i vorbind despre modul în care poți învăța și călători în același timp sau despre cum poți fi și tu o parte dintr-un proiect european de succes! Până atunci, le poți urmări activitatea pe Facebook, Instagram, Tik Tok și Twitter.
Programul de Educaţie, Burse, Ucenicie şi Antreprenoriatul Tinerilor (ESAYEP), 2014-2021
Promovăm învățarea la locul de muncă în Uniunea Europeană
Proiectul (2020-EY-PCVET-0002) coordonat de Liceul Tehnologic ”Constantin Brâncuși” Peștișani a susținut îmbunătățirea calității procesului de învățare, prin practica la locul de muncă a elevilor, extinderea și aprofundarea rezultatelor învățării pentru cadrele didactice și tutorii de practică și reproiectarea stagiilor de practică în contexte internaționale și alinierea acestora la standardele curente. Proiectul a contribuit, de asemenea, la dezvoltarea competențelor cheie pentru elaborarea de documente și instrumente care să contribuie la îmbunătățirea modului în care învață elevii, printr-un Curriculum de dezvoltare locală (CDL), susținut de un Acord de învățare și de un Auxiliar Curricular adecvat.
Acestora li se adaugă dezvoltarea de parteneriate transnaționale și consolidarea lor, prin promovarea învățării practice, în cadrul companiilor și instituțiilor la care pot avea acces elevii din mediul rural și din alte medii defavorizate, astfel încât să poată avea loc un transfer eficient de bune practici de la nivel internațional la nivel local.
Lipsa de experiență a tutorilor de practică, a modelelor de bună practică care să poate fi preluate de la agenți economici din alte țări, lipsa unor activități de sprijin din partea tutorelui de practică, a unor sesiuni scurte de dezvoltare personală alături de cea profesionala, se traducea și prin lipsa de interes a elevilor de a realiza activitățile practice, demotiva elevii, astfel că aceștia nu simțeau că fac parte dintr-o echipă cu care trebuia să relaționeze, să ceară sprijin sau îndrumare, ceea ce le submina inițiativa și îi făcea să evite să își asume responsabilități.
Tutorii de practică aveau nevoie de noțiuni de leadership, astfel încât să contribuie la dezvoltarea unei culturi organizaționale, prin îmbinarea componentelor personale și profesionale.
Implementând acest proiect s-a dat șansa cadrelor didactice din domeniul tehnic și tutorilor de la agentul economic să acumuleze cunoștințe, abilități și competențe pe care le-au utilizat și le utilizează în continuare pentru îmbunătățirea procesului instructiv‐educativ, prin metode moderne, în cadrul activităților derulate în laboratoarele tehnologice și al stagiilor practice, desfășurate la agentul economic.
Pe parcursul celor 5 zile ale vizitei de studiu, la partenerii ciprioți Paphos Technical School - Rivensco Consulting Ltd., s-au desfășurat activități de Job shadowing, mese rotunde, dezbateri pe tema importanței și implicării agenților economici în realizarea stagiilor de practică a elevilor și îmbunătățirea procesului educativ, ateliere de lucru, analize de documente specifice practicii elevilor la partenerii din proiect, asistențe pentru observarea unor activități de practică, observarea activităților manageriale și a activităților școlare curente din cadrul organizației de primire, ateliere de lucru pentru proiectarea de documente (CDL-uri, Acorduri de învățare, Contracte de parteneriate), urmărirea sistemului de învățare la locul de muncă, metode de implementare a bunelor practici din școlile vocaționale cipriote, cu scopul de a dezvolta și îmbunătăți metodele de predare din școala noastră.
Obiectivele proiectului:
- O1. Extinderea/aprofundarea rezultatelor învățării cadrelor didactice, tutorelui de practică pentru îmbunătățirea calității învățării elevilor prin practica la locul de muncă într-un context internațional;
- O2. Dezvoltarea competențelor cheie pentru elaborarea de documente și instrumente pentru îmbunătățirea învățării elevilor: Curriculum de dezvoltare locală - CDL și Acord de învățare;
- O3. Dezvoltarea de parteneriate transnaționale și consolidarea acestora prin promovarea învățării bazate pe muncă în cadrul companiilor/instituțiilor a elevilor din rural/medii defavorizate pentru transferul celor mai bune practici de la nivel internațional.
Produsele realizate în cadrul proiectului au fost:
AUXILIAR CURRICULAR - Caiet de practică - CDL - Diagnosticarea, întreținerea și repararea motoarelor, Clasa a X-a profesională, Nr. ore: 270, Domeniul: Mecanică, Calificarea: Mecanic Auto, în concordanță cu cerințele CDL-ului.
Acord de învățare între Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuși” Peștișani și SC PelavServ SRL, elev și părinte.
3 CDL - uri:
- CURRICULUM IN DEZVOLTARE LOCALĂ ÎNVĂȚĂMÂNT PROFESIONAL, Stagiu de pregătire practică, Modulul: „Diagnosticarea întreținerea și repararea motoarelor”, TIPUL CDL – aprofundare, Aria curriculară Tehnologii, Domeniul de pregătire profesională: MECANIC, Calificarea profesională: Mecanic Auto, Clasa a X-a Învățământ Profesional, Nr. ore: 270;
- CURRICULUM IN DEZVOLTARE LOCALĂ ÎNVĂȚĂMÂNT PROFESIONAL, Stagiu de pregătire practică, Modulul: „Scule, dispozitive și instrumente de măsură în atelierul mecanic”, TIPUL CDL – aprofundare, Aria curriculară Tehnologii, Domeniul de pregătire profesională: MECANIC, Calificarea profesională: Mecanic Auto, Clasa a IX-a Învățământ Profesional, Nr. ore: 150;
- CURRICULUM IN DEZVOLTARE LOCALĂ ÎNVĂȚĂMÂNT PROFESIONAL, Stagiu de pregătire practică, Modulul: „Întreținerea și repararea automobilelor”, TIPUL CDL – aprofundare, Aria curriculară Tehnologii, Domeniul de pregătire profesională: MECANIC, Calificarea profesională: Mecanic Auto, Clasa a XI-a Învățământ Profesional, Nr. ore: 300.
În urma activităților desfășurate, prin implicarea participanților și a organizației de primire, rezultatele obținute au fost cele așteptate, concretizate în:
- dezvoltarea competențelor și abilităților necesare elaborării celor 3 CDL-uri și a unui acord de formare;
- înzestrarea tutorilor cu competențe care să poată asigura dezvoltarea personală și profesională a elevilor și integrarea acestora la locul de muncă;
- dezvoltare de competențe profesionale necesare pentru obținerea unei calificări nivel 3, adaptarea la cerințele angajatorilor prin stagii de pregătire practică la agenții economici.
Rezultate intangibile notabile:
- înțelegerea mai bună a nevoilor de formare a elevilor;
- utilizarea de noi metode moderne pentru desfășurarea orelor de instruire practică;
- reorganizarea modului de desfășurare a stagiilor de instruire practică prin folosirea acordurilor de formare între unitatea de invățamânt, agentul economic și elev;
- experiență în activitatea de tutorat;
- format noi competențe de dezvoltare personală și profesională la locul de muncă pentru tutorii de practică, integrarea acestora în cultura organizațională, construirea responsabilității pentru munca la standarde ridicate de calitate, flexibilitate în cadrul echipei si competențe antreprenoriale necesare pentru evoluția în carieră;
- tutorii au înțeles că trebuie să aplice metoda instruirii colaborative, să introducă în feedback jocul tehnic drept criteriu de măsurare a performanței;
- acumularea de cunoștințe, abilități si experiență profesională și multiculturală;
- acumularea de cunoștințe, abilități și atitudini tehnice generale și de specialitate, inclusiv competențe-cheie integrate pentru calificarea de Mecanic auto, pentru care se pregătesc elevii, pentru a le crește capacitatea de integrare profesională, îmbunătățirea rezultatelor școlare și obținerea unor medii cuprinse între 8,50 și 10 la practica comasată.
Rezultate tangibile:
- Revizuirea CDL-urilor existente în școală pentru domeniul Mecanic; ne-a oferit șansa de a îmbunătăți reorganizarea activităților practice prin implementarea exemplelor de bună practică preluate de la agenții economici parteneri din Școala Tehnică Paphos. Revizuirea a fost realizată în echipă de către cadrele didactice și tutorii de la agentul economic participanți la mobilitate
- Acord de învățare realizat cu scopul de a asigura o pregătire transparentă și eficientă a perioadei de stagiu la agentul economic privind faptul că elevul primește toate informațiile necesare asigurării competențelor profesionale necesare.
- Auxiliar curricular / Caiet de practică – vine în sprijinul elevilor, cadrelor didactice și tutorilor de practică de la agentul economic partener, în scopul îmbunătățirii rezultator învățării pentru elevii care efectuează stagiile de practică la agentul economic. Modelele de tutorat de la cele 3 firme vizitate în cadrul proiectului au oferit o direcție bună despre modul de reorganizare în activitatea practică a elevilor viitori angajați în domeniul Mecanic.
Importanța proiectului:
- participanții la vizita de studiu au obținut certificate de participare, certificatul Europass, certificate de competență lingvistică (limba engleză) și au câștigat experiență în activitatea de tutorat;
- tutorii de practică și-au dezvolat competențe profesionale, de construire a responsabilității pentru muncă la standarde ridicate de calitate, de flexibilitate în cadrul echipei, au dobândit competențe antreprenoriale care vor susține îmbunătățirea pe termen lung a procesului instructiv-educativ;
- pregătirea la standarde ridicate de calitate a elevilor, prin stagiile de pregătire practică care le vor permite să se angajeze chiar la agentul economic partener, fapt care va mări șansa de realizare a planului de școlarizare al liceului nostru, prin introducerea în continuare a învățământului profesional în oferta educațională;
- continuarea studiilor, ca urmare a creșterii interesului pentru obținerea unei calificări de nivel superior și o mai bună înțelegere a oportunităților pe care le oferă domeniul de calificare tehnică (estimăm că 85% dintre elevi vor urma ciclul superior al liceului la învățământ de zi sau seral);
- creșterea competențelor de management pentru participanții la mobilitate, echipa de management a liceului și dezvoltarea competențelor manageriale ale cadrelor didactice;
- creșterea inserției pe piața muncii a absolvenților liceului nostru (estimăm că aproximativ 7% dintre ei să fie angajați în domeniu, în maxim 6 luni de la absolvire sau să își continue studiile pe un nivel superior de calificare în același domeniu sau într-un domeniu conex cu cel de calificare, în tara sau străinătate);
- conștientizarea apartenenței la U.E. și alinierea la normele europene pentru a deveni buni cetățeni europeni implicați activ în viața comunității și nu numai.
Învățământ universitar în Erasmus+
UniverCity - Dezvoltare locală prin proiecte comunitare de cercetare
UniverCity este un proiect de parteneriat strategic în domeniul universitar ce promovează inovarea și schimbul de experiență și know-how, prin cooperarea diverselor organizații locale, atât la nivel de politici cât și la nivel de practici educaționale și de cercetare aplicativă. Demarat în septembrie 2020, proiectul UniverCity se află actualmente în ultima lună de implementare. Cele trei țări, precum și instituțiile partenere în proiect sunt:
- Sofia University St Kliment Ohridski - Bulgaria (coordonator)
- Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu (ULBS) - România
- Psiquadro Societa Cooperativa - Italia
- Research & Training Point Foundation - Bulgaria
- British Council - Bulgaria (partener asociat)
În România, UniverCity și-a propus să găsească soluții pentru a sprijini dezvoltarea comunităților locale din județul Sibiu în rezolvarea unor probleme la scară mică. În mod concret, comunitățile locale (orice grupuri formale sau informale de organizații sau cetățeni) au adresat cadrelor didactice ULBS provocări de cercetare privind diverse probleme de interes comunitar. În vederea găsirii de soluții la problemele adresate, cadre didactice ale ULBS, împreună cu studenți și reprezentanți din mediul local au format echipe de proiect și au depus aplicații în cadrul a două competiții, organizate de universitate. Un juriu compus din experți, reprezentanți ai mediului de afaceri, organizațiilor non-guvernamentale, administrației publice locale și mediului academic au selectat următoarele șase Proiecte Comunitare de Cercetare ce s-au implementat pe o perioadă de șase luni și au beneficiat de o finanțare de 1.330 EUR (6.400 RON) / proiect:
- Studiu privind calitatea apei din localitatea Sibiel, județul Sibiu – coordonator șef lucrări dr. Petronela-Bianca Vecerdea
- Relevanța biodiversității plantelor melifere în extinderea și eficientizarea apiculturii din arealul satului Sibiel, județul Sibiu – coordonator șef lucrări dr. Iuliana Antonie
- DA pentru Educație! – coordonator asist. univ. dr. Oana Elena Rădăcină
- Poveste de viață – coordonator conf. univ. dr. Daniela Roxana Andron
- Studiul agrochimic al solurilor din Sibiel, județul Sibiu, cu scopul aplicării unei fertilizări raționale și evitării poluării mediului – coordonator șef lucrări dr. Petronela-Bianca Vecerdea
- Aplicarea principiului Zero Waste la dezvoltarea gamei de produse apicole locale prin valorificarea superioară a reziduurilor – coordonator conf. univ. dr. Monica Mironescu
Rezultatele cercetărilor efectuate și soluțiile propuse de către echipele de proiect au fost puse la dispoziția organizațiilor comunitare care au generat ideile de cercetare respective, dar și a altor persoane și organizații interesate de subiectul investigat, prin diseminarea acestora în mediul online și organizarea a patru evenimente de informare publică, astfel: în satul Sibiel (eveniment local, octombrie 2022), Sibiu (eveniment local ULBS – octombrie 2023), Sibiu (săptămâna internațională ULBS – mai 2023) și satul Aciliu (eveniment local, iulie 2023).
În baza experienței dobândite, partenerii consorțiului UniverCity au elaborat următoarele instrumente de lucru, utile organizațiilor interesate de dezvoltarea de Programe Comunitare de Cercetare:
- Set de instrumente pentru mediul academic (universități și institute de cercetare)
- Set de instrumente pentru actori comunitari (autorități publice și organizații comunitare)
- Rezultate și recomandări pentru politici de dezvoltare Programe Comunitare de Cercetare
Aceste recomandări și seturi de instrumente se găsesc pe site-ul proiectul și au fost diseminate în mediul academic și alte grupuri de interese, la nivel local, regional, național și european.
Câteva impresii despre proiect:
”Peste 25 de studenți au participat la proiect și au desfășurat activități practice atât în teren, cât și în laborator. În cadrul proiectului, aceștia au avut ocazia să-și aprofundeze cunoștințele în domeniu, ceea ce va contribui la dezvoltarea lor ca viitori specialiști în protecția mediului. Ei au devenit mai conștienți de importanța resurselor de mediu, în special a apei. Rezultatele proiectului sunt utilizate pentru redactarea a două lucrări de licență care vor avea loc în 2023. Totodata, ele au fost prezentate în cadrul unor sesiuni științifice, în cadrul evenimentului Noaptea Cercetătorilor și sunt utilizate ca studiu de caz pentru disciplina Chimia mediului - Analiza calității apei.” (Cadru didactic, coordonator proiect)
"Proiectul privind calitatea apei a fost salutat de gospodăriile din satul Sibiel, apa fiind unul dintre factorii de mediu indispensabili vieții. Rezultatele primite de localnici au fost o sursă valoroasă de informare și au atras atenția asupra salubrizării puțurilor de unde membrii comunității folosesc apa atât pentru consumul propriu, cât și pentru animalele lor." (Reprezentant al administrației locale).
"Acest proiect nu numai că a furnizat organizației noastre date valoroase care, puse la dispoziția comunității, ne fac mai convingători atunci când pledăm pentru cauza noastră, dar a permis, de asemenea, viitorilor lucrători din domeniul serviciilor sociale, acum studenți, să adune experiență din lumea reală." (Reprezentant organizație comunitară).
"Proiectul a fost o oportunitate extraordinară pentru mine de a învăța, de a crește, de a colabora și de a mă bucura. Împreună cu colegi din universitate, studenți, reprezentanți ai ONG-urilor, instituții publice de asistență socială, actori și copii din casele de plasament, am pornit într-o călătorie spre cunoaștere și realitate. Am făcut un pas mai aproape unii de alții, de practica asistenței sociale și de schimbările atât de necesare în domeniul educației pentru copiii și tinerii instituționalizați. Sper sincer că proiectul UniverCity va continua și va oferi mai multor studenți și profesioniști șansa de a se apropia de nevoile reale ale comunității. Colaborarea dintre universități și instituțiile comunitare este foarte benefică pentru ambele părți. Din experiența studenților care au participat la proiect, am constatat că implicarea lor în proiect a fost una dintre cele mai valoroase experiențe de învățare pe care le-au avut la universitate. Ca profesor, derularea proiectului m-a ajutat să le pot oferi studenților mei posibilitatea de a-și exersa abilitățile/competențele dobândite și de a demonstra relevanța cercetării pentru practica asistenței sociale. Vă mulțumesc foarte mult pentru această oportunitate!" (Cadru didactic, coordonator de proiect).
”Proiectul "Da, pentru Educație!" a fost o mare oportunitate pentru mine, ca student la Asistență Socială. Împreună cu o echipă de proiect extrem de frumoasă, am reușit să descopăr o lume despre care nu știam prea multe. Prima întâlnire cu copiii din orfelinate a implicat o mulțime de emoții, dar încet, încet, ne-am apropiat unul de celălalt, iar următoarele întâlniri au fost mult mai relaxate. Pe lângă șansa de a cunoaște poveștile copiilor, am avut ocazia să ne obișnuim și cu instrumentele folosite de un asistent social în munca sa! Am învățat cum să dezvoltăm și să aplicăm un chestionar și cum să realizăm interviuri, dar cel mai important, am văzut că viața noastră - viața celor crescuți în familii – este mult mai ușoară decât cele din sistemele de asistență maternală. Mi-a plăcut foarte mult să am ocazia să interacționez cu copiii de la centru. Am simțit că de-a lungul vizitelor noastre am reușit să aducem puțină bucurie într-o mare de monotonie." (student, anul 2, specializarea Asistență Socială)
Echipa de proiect UniverCity România, Conf.univ.dr. Roxana Săvescu (manager proiect)
Erasmus+ în învățământul vocațional și tehnic
Sporirea competențelor digitale pentru a crește atractivitatea cursurilor VET și pentru a facilita implicarea grupurilor vulnerabile în procesul educațional
Proiectul VELA „Consolidarea competențelor în domeniul VET prin abordări inovatoare și incluzive de învățare” este co-finanțat de Comisia Europeană prin programul Erasmus Plus, implementat la nivel național de către Centrul pentru Promovarea Învățării Permanente (CPIP).
Proiectul vine în sprijinul practicienilor din domeniul educației și formării profesionale în utilizarea unor abordări inovatoare și a tehnologiilor digitale pentru predare și învățare. În decursul implementării proiectului, aceștia vor fi instruiți în utilizarea instrumentelor tangibile pentru a-și îmbogăți bagajul cultural și pentru a sprijini o abordare a inovării și utilizării tehnologiilor digitale pentru schimbări pedagogice, tehnice și organizaționale.
Partenerii din cadrul proiectului din Italia, Cipru, Polonia și Spania, au efectuat cercetări cu privire la metodologiile și aplicațiile de învățare online deja dezvoltate, pentru a avea un punct de plecare validat pentru a defini și dezvolta soluții digitale de înaltă calitate și incluzive pentru predare și învățare. De asemenea, partenerii au efectuat cercetări implicând educatori, facilitatori și practicieni în domeniul educației și formării profesionale motivați să-și sporească competențele digitale pentru a facilita implicarea grupurilor vulnerabile în procesul educațional.
În luna iulie 2023 a fost organizată activitatea de formare, Universidad de Alcalá fiind gazda noastră pentru cele cinci zile de formare. Care au fost principalele obiective ale sesiunilor de lucru?
- învățarea și instruirea partenerilor de proiect și a reprezentanților în domeniul educației și formării profesionale pentru a utiliza ulterior platforma de învățare VELA și modulele dezvoltate în cadrul celui de-al doilea rezultat.
- evaluarea calității materialelor de formare (rezultatele 1, 2, 3, 4) și oferirea de feedback pentru îmbunătățirea conținutului acestora atât la nivelul UE, cât și la nivel național.
- angajarea participanților în discuții fructuoase cu partenerii de proiect pentru ajustări finale și îmbunătățiri generale privind rezultatele proiectului VELA, fiind astfel puse bazele unei comunități de învățare a educatorilor în domeniul digital.
Prin materialele pe care le dezvoltăm în cadrul proiectului, scopul nostru este de a construi o societate mai durabilă și mai rezistentă în UE, îmbunătățind furnizarea de educație și formare profesională după criza COVID-19, sprijinind inovarea și incluziunea grupurilor vulnerabile.
Acreditarea Erasmus+ în învățământul profesional special dual: Experiență unică pentru elevii de la învățământul profesional special din Școala Profesională Specială pentru Deficienți de Auz “Sfânta Maria”, București
În luna octombrie 2020, echipa din cadrul Comisiei de proiecte europene a Școlii Profesionale Speciale pentru Deficienți de Auz “Sfânta Maria” s-a implicat în completarea candidaturii pentru Acreditarea individuală ERASMUS+, pentru proiecte de mobilitate VET. Spre bucuria noastră, am obținut Acreditarea cu nr. 2020-1-RO01-KA120-VET-095509, beneficiind astfel de acces simplificat la oportunităţile de finanţare în cadrul Acţiunii Cheie 1, Programul Erasmus+, 2021-2027. Acreditarea Erasmus+ este un instrument important pentru toate organizaţiile care activează în domeniul VET și sunt disponibile pentru schimburi de experienţă şi cooperare la nivel internaţional.
Obiectivul principal al Acreditării Erasmus+ VET din școala noastră îl constituie dezvoltarea abilităților teoretice și practice ale elevilor cu deficiențe de auz în vederea obținerii unei specializări pentru inserția socio-profesională pe piața muncii națională și internațională.
Obiectivele specifice urmărite sunt:
- Transferul unor experiențe și exemple de bune practici în domeniul învățământului profesional și tehnic;
- Bune practici privind orientarea și formarea profesională a elevilor deficienți de auz;
- Prezentarea metodelor și strategiilor de predare-învățare-evaluare moderne utilizate în spațiul european.
În luna martie a acestui an, 13 elevi din cadrul școlii au participat la un stagiu de practică de două săptămâni, în domeniul Tehnici Poligrafice, calificarea Tipăritor offset, prin intermediul “PILLAR Association” (Scientific – professional association for the support of citizens and institutions for the management of risks and hazards), în Skopje, Republica Macedoniei de Nord. Stagiul de pregătire a fost una din activitățile planificate pentru anul II al proiectului nr. 2022-1-RO01-KA121-VET-000053216. Elevii noștri s-au deplasat cu autocarul către Skopje, având astfel șansa de a utiliza un mijloc de transport “verde” și de a contribui la protecția mediului înconjurător, dar și de a se bucura de peisaje minunate pe parcursul celor 2 zile de călătorie.
Tipografia unde elevii au efectuat stagiul de pregătire practică, DPTU “Studentski servis”, este o companie modernă, dotată cu aparatură și echipamente diverse care permit realizarea unei multitudini de operațiuni din domeniul Tehnicilor poligrafice. Aici, elevii noștri, au avut un mentor, Orce Ristovski (președintele companiei) care a comunicat și a socializat foarte bine atât cu ei, cât și cu însoțitorul acestora. În cadrul mobilității, elevii și-au dezvoltat cunoștintele și vocabularul în domeniul Tehnici poligrafice, au dobândit abilități utile necesare meseriei de tipăritor offset, și-au dezvoltat competențe în ceea ce privește munca în echipă, inițiativa, gândirea creativă în rezolvarea sarcinilor, competențe antreprenoariale, integrarea la locul de muncă și o comunicare mai eficientă cu echipele din care vor face parte. Ei și-au făcut tricouri cu propriul lor nume prin metoda serigrafică, au realizat afișe de diferite mărimi, bannere, au broșat carnețele, agende și cărți de vizită. În ultimele zile, elevii și-au creat pe calculator propria diploma de participare pe care au primit-o în ultima zi de practică, la festivitatea de premiere.
Elevii noștri au fost foarte încântați de această oportunitate deoarece acest stagiu de pregătire practică a reprezentat o șansă de a lucra într-o tipografie modernă, de a vedea o altă țară, de a cunoaște locuri și culturi diferite, de a interacționa cu elevi și profesori din alte țări. Au avut parte de un sistem educațional diferit care funcționează după norme cu care nu au fost obișnuiți și au adoptat un mod diferit de învățare prin participarea la stagiul de pregătire practică.
În timpul liber, cei 13 elevi deficienți de auz au vizitat canionul Matka, lacul Matka (cel mai vechi lac artificial din Macedonia de Nord) și râul Treska; s-au plimbat cu barca și au vizitat Mănăstirea Sf. Andrei din 1389. Pe lângă cunoștințele teoretice și practice dobândite, elevii au mai învățat cum să aibă grijă de natură, au fost informați despre durata de viață a deșeurilor și și-au îmbogățit cunoștințele despre flora și fauna din această zonă. Au fost realizate și vizite culturale pentru ca elevii să cunoască tradițiile și istoria poporului macedonean.
Tot în aceeași perioadă, 2 cadre didactice, profesori de specialitate din cadrul școlii noastre au participat la activități de job-shadowing atât la o instituție de învățământ asemănătoare cu unitatea de proveniență (Școala DUCOR “PARTENIJA ZOGRAFSKI”, Skopje, Macedonia, o școală profesională pentru deficienți de auz), cât și la agenții economici din țara parteneră, dezvoltându-și astfel competențele vocaționale, lingvistice, interculturale și sociale
Cei 13 elevi și cele 2 cadre didactice au avut parte de diverse activități, bine stabilite înainte de plecarea lor în Skopje, Macedonia. Au vizitat școala, au schimbat experiențe și bune practici despre cele două sisteme de învățământ din Macedonia, respectiv România, despre învățământul special și despre învățământul și tehnic, au participat la ateliere de lucru, la întâlniri și dezbateri cu cadre didactice din Skopje, cu elevi și părinți, cu reprezentanți ai educației de la Primăria din Skopje, au vizitat Universitatea din Skopje, precum și alte unități de învățământ vocațional și tehnic din capitala Macedoniei.
La întoarcerea în școală, profesorii care au participat la activitățile de job-shadowing au împărtășit și colegilor din școală din experiența acumulată în cadrul mobilității din Skopje, Macedonia. Au prezentat în Consiliul Profesoral obiectivele, activitățile și rezultatele obținute în cadrul mobilității din Skopje, Macedonia; au organizat workshop-uri alături de elevi și profesori din școală dar și din alte unități de învățământ din București și din țară; au publicat articole în revista școlii “Dincolo de cuvânt”, au realizat activități demonstrative la clasă, unde au utilizat metode și strategii moderne de predare-învățare dobândite în mobilitate.
Participarea la această mobilitate a promovat ideea că fiecare proiect Erasmus este o oportunitate de învăţare pentru cei implicaţi, atât profesori, cât şi elevi. Fiecare participant are de învăţat şi de câştigat în acelaşi timp. Elevii din şcoala noastră au avut şansa de a-şi îmbogăţi cunoştinţele, de a cunoaşte oameni şi locuri noi, de a lega prietenii.
De asemenea, atât cei 13 elevi participanți la stagiul de practică, cât și și cele 2 cadre didactice participante la activități de job-shadowing, au avut parte de oameni calzi și primitori, bine pregătiți profesional, cu dragoste de copii. Aceștia au împărtășit cu drag din experiența lor elevilor deficienți de auz.
Programul Erasmus+ reprezintă un exercițiu de adaptare, integrare și învățare. - Bogdan GOGU, ELEV ÎN clasa a X-a
Îmi doresc să lucrez într-o astfel de companie, îmi place să fiu tipăritor offset, îmi place să fiu și grafician, să-mi personalizez singură diferite obiecte. Muzeul de istorie din Skopje m-a lăsat mută de uimire, parcă am trăit istoria lor, iar centrul orașului Skopje și rezervația Matka sunt uimitoare. - Anisia VARZARI, ELEVĂ ÎN clasa a X-a)
Erasmus+ în învățământul școlar
Acreditare Erasmus 2021-2027 la Vulcana-Băi
Un nou program... Acreditare Erasmus! Evident o altă provocare, și cum nouă celor de la Vulcana-Băi ne plac provocările, am pornit la drum. Ne-am zis: avem experiență în KA1, ce poate fi greu? Aceeași Mărie cu altă pălărie. Eram deja în familia Erasmus din 2009 și, cu experiența noastră, nimic nu putea fi greu.
Rolul meu în această poveste care se scrie de mai bine de 10 ani? Am fost nu doar implicată, ci Erasmus+, cu toți bunicii și rudele lui (Comenius - burse individuale, parteneriate, Regio, vizite de studiu), Grundtvig, a devenit pentru mine un mod de viață. 12 ani, 12 proiecte, peste 100 de mobilități pentru elevi și 50 pentru cadrele didactice din școala noastră cu 230 de elevi și 25 cadre didactice.
La cinci dintre ele am fost coordonator de proiect și am investit 100% pasiune și responsabilitate. O să amintesc și alte zeci de proiecte depuse și necâștigate, dar care mi-au adus experiență prin scrierea lor și mi-au dublat motivația.
S-a dovedit că „Măria“ era de fapt un program nou, care părea ușor doar la prima vedere. Am reținut că ni se spusese că este clar mai simplu! Am procedat astfel: am luat planul de dezvoltare al școlii (eram director în perioada aceea), l-am transformat în plan Erasmus, aplicația era în limba română, așa că parcă se scria singură, totul era natural, aveam selectate nevoile, aveam ținte bine stabilite.
Depus, așteptat, câștigat!
Dar, de fapt, greul de abia acum începea, cu câte o cerere de finanțare în fiecare an, când ne-am trezit aproape singuri, fără parteneri, fără prea multe informații și cu o platformă care nu a mers aproape un an, dar cu un sprijin de nădejde de la agenția națională.
La finalul primului an, avem un singur flux de mobilitate, concretizat într-un curs de formare la care au participat 3 cadre didactice, căruia i s-au adăugat un job shadowing (2 cadre didactice) și grup de 4 elevi însoțiți de un profesor. Mobilitatea a avut loc în perioada 18-29 aprilie 2022, gazda întâlnirii fiind școala Mevlana Imamhatip Ortaokulu din Antalya (Turcia).
Obiectivele proiectului au vizat însușirea de către membrii participanți a unor strategii de predare care să pună în centrul atenției elevul și nevoile lui de dezvoltare, strategii cum ar fi: dezvoltarea competențelor TIC ale profesorilor și elevilor, familiarizarea profesorilor participanți cu instrumente digitale care să aibă un impact major în motivarea elevilor de a-și îmbunătăți abilitățile de comunicare. Cursul a fost interactiv, formatorul adaptând continuu, atât strategiile, cât și instrumentele digitale prezentate necesităților și particularităților fiecărei materii în parte. Alături de consistența informațiilor prezentate, schimbul de exemple de bune practici, atât în cadru formal, cât si informal între membrii grupului care predau materii diferite, a oferit foarte multe noutăți în vederea completării experienței la catedră pe care o avea fiecare dintre participanți.
Dintre instrumentele digitale prezentate, cele care s-au dovedit printre cele mai eficiente în a capta interesul cursanților au fost: E-Learning, Bilsem, Eclipse Book, Padlet, Wordle, Quickdraw, Toontastic, Lyricstraining, Autorap, Chatterkid, Quiver Vision, Treasure Hunt, Action Bound.
Activitatea de job shadowing s-a desfășurat la școala aminită deja, Mevlana Imamhatip Ortaokulu din Antalya (Turcia), dar și la o școală privată Bahceșehir Koleji și la un Centru de Excelență, unde profesorii au asistat zilnic la orele de educație fizică și sport, limba turcă, fizică, biologie, muzică, gândire logică, pictură, dans, atât la ciclul primar, cât și la ciclul gimnazial. Unele activități au fost comune cu grupul de elevi beneficiari.
Pe parcursul zilelor de mobilitate, activitățile desfășurate au fost dintre cele mai variate, reușind să simuleze multe situații de învățare în care pot fi implicați elevii și cadrele didactice, prin participarea la cursuri și activități de job shadowing – una dintre cele mai populare metode de formare și dezvoltare, utilizat nu numai în instruirea cadrelor didactice, ci și în procesul de învățare al elevilor.
În sistemul de învățământ turcesc am descoperit următoarele aspecte care ne-au atras atenția: relația profesori-elevi este destinsă și relaxată, predarea se face și în limba engleză la unele ore, elevii învață din experimente și practici, majoritatea lecțiilor desfășurându-se în sistem digital prin existența unei table SMART în fiecare clasă.
Fiind o școală religioasă, fetele nu participau la orele de sport, directorul petrecea fiecare pauză împreună cu elevii, iar directorul adjunct ne-a însoțit pe toată perioada activității. Melodia soneriei care anunța pauzele era una care crea o stare de bine!
Atmosfera didactică a fost întregită de participarea cursanților la tururile culturale și istorice oferite de organizatori, în locuri istorice. Drumul parcurs cu mașina a permis vizitarea unor destinații precum Silivri, Pamukale, Balikesir și Canakkale și a oferit cadrelor didactice noi experiențe vizuale, auditive și gustative. Experiența a fost inedită, deoarece, pe lângă beneficiul unor informații de o reală valoare în vederea dezvoltării experienței profesionale, s-au format prietenii și posibile viitoare parteneriate.
Deci ACREDITăm un nou program care ne va aduce cu siguranță titlul de Școală europeană anul viitor!
Prof. Maria Manuela GHEORGHE, Școala Gimnazială „ION MAREȘ”, Vulcana-Băi, jud. Dâmbovița, #AmbasadorErasmus
Povestea Erasmus+, un plus pentru viitorul nostru
Pentru niște eleve care au visat dintotdeauna să afle mai multe lucruri despre limba și civilizația franceză, bursa Erasmus+, obținută la Liceul „Marie Madaleine Fourcade” din Gardanne, a fost o oportunitate extraordinară. Și cum pare că nimic nu e întâmplător în viață, dacă eu, Floroiu Sofia, din clasa a IX-a, am fost pasionată de mică de serialul din anii ’70, „Le Chateau de Versailles”, pentru colega mea, Chivăran Maria-Magdalena, din clasa a X-a, iubirea pentru spațiul cultural francofon s-a născut în perioada în care trăia și studia în Spania, impresionată fiind de poveștile unor oameni care au știut să scrie istorie prin faptele lor.
Așadar, fiind eleve la profilul bilingv franceză în cadrul Liceului „Voltaire” din Craiova, am beneficiat de un program intensiv de studiu și, timp de două săptămâni, în perioada 6 - 20 mai 2023, am participat la orele de franceză, germană, latină, engleză, italiană, istorie, geografie, TIC, fizică, matematică, sport, muzica, filosofie, chimie și științe ale naturii cu clasele 2nde14 și TG04 de la Liceul “Marie Madeleine Fourcade”.
În cadrul unității școlare gazdă, ne-au plăcut în mod deosebit: Recepția - un departament în care se ține evidența absențelor și de unde sunt sunați părinții elevului absent; Cafeteria - zona de relaxare pentru elevi, unde pot să bea o cafea sau să facă din teme; Sala de joc - un spațiu echipat cu calculatoare și materiale necesare pentru a realiza proiectele în echipă sau temele, în timp ce petreci timp cu prietenii.
Programul zilnic, care începea la 08:00, se putea prelungi chiar și până la ora 18:00, fiindcă, pe lângă activitățile școlare sau pregătirea pentru examenul de bacalaureat, exista și o ofertă extracurriculară generoasă. Am avut, astfel, ocazia să asistăm la o reprezentație dramatică la Teatrul “Archevêché” din Aix-en-Provence, acolo unde am putut admira un cor baltic, dar și să vizităm situri cum ar fi: “Basilique Notre-Dame de la Garde” din Marsilia, construită în 1214, “La cathédrale Saint-Sauveur” sau “La Fontaine de la Rotonde” din Aix.
Fără îndoială, această bursă Erasmus ne-a dat prilejul de a practica nivelul de limba franceză, de a ne dezvolta, deci, competențele lingvistice, de comunicare atât în context școlar cât și în viața cotidiană, dar și capacitatea de lucru în echipă, de gestionare a timpului și, mai ales, de adaptare într-o țară straină. Câteva lucruri de ținut minte și de dat mai departe din această experiență ar fi legate de accentul pus pe proiectele realizate în grup pentru diferite materii, cu teme precum analiza toposul romanesc, pornind de la un text literar, gestiunea financiară ori inteligența artificială de tip Chat GPT.
Trebuie menționat faptul că am fost surprinse de amabilitatea întâlnită nu numai la profesorii din școală sau în familiile care ne-au găzduit și ghidat pe parcurs, dar și la colegii cu care am fost în clasă, aceștia ajutându-ne să aprofundăm cunoștințele până la sfârșitul proiectului. Așa cum era de așteptat, ne-am dezvoltat competențele sociale și interculturale, devenind mai sensibile și mai deschise față de alte culturi, consolidându-ne, totodată, sentimentul de apartenență la comunitatea europeană.
Suntem recunoscătoare Liceului „Voltaire” pentru faptul că ne-a introdus, chiar și temporar, într-o familie nouă - Liceul „Marie Madeleine Fourcade”, dându-ne oportunitatea de a studia în străinătate. Tocmai de aceea, ne-am dori să repetăm o astfel de experiență, ne-ar plăcea chiar să ne continuăm studiile în Franța sau într-o țară francofonă, dar totodată încurajăm și alți colegi să aplice pentru mobilitățile Erasmus+, fiindcă acestea contribuie în mod decisiv la viitorul nostru.
Sofia Floroiu și Maria-Magdalena Chivăran, eleve la Liceul „Voltaire”, Craiova
Educația adulților în Erasmus+
Formare și transfer de bune practici la nivel european, în domeniul educației, pentru specialiștii din sectorul social
În perioada decembrie 2020 – mai 2023, CONCORDIA Academia, a avut în implementare proiectul Capacity Building for Trainers and Teachers: Learning the Blended Way, proiect de parteneriat strategic co-finanțat prin programul Erasmus+ al Uniunii Europene.
Proiectul s-a concentrat pe dezvoltarea competențelor cheie în rândul formatorilor (traineri/profesori/instructori) care să asigure tranziția către învățarea în sistem mixt (față în față și online), programe care vor asigura pentru elevi/cursanți flexibilitate și calitate a procesului de învățare.
Alături de Organizația Umanitară CONCORDIA din România, parteneri în acest demers au fost Centro per la Cooperazione Internazionale din Italia (asociație non-profit cu expertiză în analiza, informarea, instruirea și promovarea cunoștințelor privind cooperarea internațională, afaceri europene, educație pentru cetățenie globală și drepturile omului) și Fundația CONCORDIA Bulgaria.
În cei 2 ani și jumătate de desfășurare a proiectului, 20 de traineri din cele 3 țări au fost implicați într-un proces amplu de Formare de Formatori, prin care și-au îmbogățit competențele de planificare, livrare de conținut și evaluare în domeniul învățării mixte (față în față și online) și despre cum să adapteze conținutul la principiile Educației pentru Cetățenie Globală și Drepturile Omului. La nivel național, au fost pilotate training-uri despre blended learning adaptate la contextul fiecărei țări.
Încheierea proiectului a fost marcată de un super-eveniment despre învățarea în format blended desfășurat în 30 mai 2023, la București. Și pentru că a fost despre blended learning, tot în format hibrid l-am organizat și noi. Și suntem bucuroși că ne-a ieșit bine!
La eveniment au fost diseminate rezultatele intelectuale ale proiectului sub forma unor resurse despre blended learning, pe care vă invităm să le explorați în continuare:
Resurse despre Blended Learning
IO1 PROGRAMĂ DE FORMARE – CURRICULUM TOT - Consolidarea capacității formatorilor și profesorilor: învățarea în format blended
Programul de formare gândit explorează modul în care predarea în format blended potențează procesul de învățare. Programa exemplifică BLENDED LEARNING pe conținuturi relevante, legate de Educație pentru Cetățenie Globală (GCE) și Drepturile Omului (HRE).
IO2a - Manual de formare pentru TOT - Manual pentru proiectarea experiențelor blended de formare-învățare
Acest manual oferă, într-o manieră foarte concretă, soluții pentru abordarea blended în design-ul, dezvoltarea și evaluarea proceselor de formare. Învățarea, predarea și formarea blended au loc atunci când mediile de învățare digitală și analogică sunt prezente și integrate în mod intenționat în aceeași strategie de formare, făcând procesul de formare mai incluziv, mai participativ și mai eficient.
IO2b - TOOLKIT TOT Set de instrumente pentru design-ul unui program de formare, livrare și evaluare în procesul de învățare blended
Acest toolkit însumează instrumente de training considerate utile pentru a sprijini integrarea unei perspective blended în învățare. Tot instrumentarul sugerat în acest material conține atât variante analogice, cât și opțiuni digitale, iar selecția, utilizarea sau declinarea instrumentelor variază în funcție de mediul de învățare în care sunt aplicate. Întreg acest material a fost dezvoltat pe baza formării Train of Trainers (februarie - iulie 2022), pilotată în cadrul proiectului internațional Erasmus + „Learning the Blended Way”.
IO3 Manualul formatorului
Obiectivul general este reprezentat de dobândirea de competențe pentru procesele de învățare în format blended, exemplificate pe conținuturi relevante transversale: drepturile omului, cetățenie globală, educație civică digitală. Acceptarea și aplicarea activă a instrumentelor digitale ca mijloace eficiente de educație formală și informală sunt prezentate ca modalități de antrenare a rezilienței în procesele de învățare. Dincolo de conținuturile tehnice, manualul oferit aici contribuie semnificativ la dezvoltarea sentimentului de apartenență la umanitate, a valorilor și responsabilităților comune, a empatiei, a solidarității și a respectului pentru diferențe și diversitate.
Cursul începe prin clarificarea conceptelor și noțiunilor de bază ale cetățeniei globale și ale competențelor digitale. Acest capitol este urmat de lucru pe topicuri asociate, prin intermediul instrumentelor digitale. Au loc discuții, activități de grup și jocuri de rol pentru a crește și dezvolta înțelegerea subiectelor relevante. Cursul este structurat după cum urmează: șase sesiuni de formare (patru față în față și două online), trei sarcini independente de grup; fiecare sesiune include exerciții de grup, dezbateri, discuții, muncă creativă și jocuri de rol pe o temă comună, sondaje, discuții despre studii de caz; patru sesiuni față în față, două sesiuni online, trei sarcini individuale pentru munca de grup, trei zile cu ore de supervizare online.
IO4 Toolkit despre educația globală în format blended
În această publicație, transformarea digitală susține abordarea Educației pentru Cetățenie Globală prin încurajarea diverselor modele de învățare. Setul de instrumente este dezvoltat în mod specific pentru formatori, profesori și educatori pentru a preda educație globală, folosind instrumente analogice și digitale într-un mediu de învățare blended (față în față și online). De asemenea, oferă metodologii centrate pe participanții la formare care sunt dinamice, orientate spre dialog și experiențiale, înrădăcinate în teme și obiective de învățare ale educației globale și durabile. Acest set de instrumente este structurat în 11 activități.
IO5 Învățarea blended, o modalitate de a vă dezvolta organizația
Acest material este conceput ca un ghid bine structurat pentru organizațiile interesate de a face tranziția de la modelele tradiționale de predare/formare către modele blended, care încorporează metode și activități în contexte față în față și online, cu un accent puternic pe instrumentele digitale și transformarea digitală. Este esențial pentru furnizorii de formare profesională să rămână relevanți în domeniul educației și formării, prin urmare le susținem eforturile printr-un material care îi ajută să-și dezvolte constant capacitatea. În plus, materialul propus susține digitalizarea unor procese importante, în cazul organizațiilor pentru care acest obiectiv este necesar, dar greu de atins.
Proiectul Erasmus+ „Educarea părinților în fotbalul feminin, conștientizarea și creșterea implicării acestora în procesul de dezvoltare a sportivelor”
Proiectul Erasmus+ „Educarea părinților în fotbalul feminin, conștientizarea și creșterea implicării acestora în procesul de dezvoltare a sportivelor” este realizat de clubul ACS Dream Team București în parteneriat PMFC - Labdarúgó (Ungaria). Prin acest parteneriat dorim să combatem prejudecățile existente în societate cu privire la viața sportivă a fetelor și a femeilor. Proiectul a început în data de 17 Decembrie 2022, iar ultima activitate din proiect va fi în data de 16 Decembrie 2024.
Numărul fetelor și femeilor legitimate care practică fotbal în România a crescut considerabil în ultimii ani. Aceste cifre ne arată că fotbalul feminin este în plină dezvoltare, însă este neînțeles de majoritate.
Parteneriatul cu PMFC - Labdarúgó (Ungaria) ne ajută să facem schimb de experiență cu o țară în care fotbalul feminin este în continuă dezvoltare și care pune mare accent pe egalitatea de gen în sport, incluziune și promovează egalitatea de șanse și nediscriminarea.
Astfel, prin acest proiect, ne dorim să îmbunătățim practicile existente de învățare, dar și să dezvoltăm noi oportunități pentru părinți.
Cele mai importante obiective sunt: să creștem gradul de conștientizare a părinților cu privire la importanța practicării sportului de către fete; implicarea părinților în dezvoltarea caracterului fetelor care joacă fotbal prin îmbinarea sportului cu noile tehnologii; educarea părinților pentru a ajuta fetele să se dezvolte prin sport și creșterea numărului de părinți prezenți la meciuri.
În acest moment suntem la jumătatea proiectului și am desfășurat primele 4 activități: Conferința de deschidere 17/12/2022; Meeting 1 cu părinții jucătoarelor Dream Team; 15-16/01/2023 - Organizator: ACS Dream Team București; Meeting 2 cu părinții jucătoarelor PMFC 18-19/02/2023 - Organizator: PMFC - Labdarúgó Club; Meeting 3 cu părinții jucătoarelor altor cluburi din România - Organizator: ACS Dream Team București;
La aceste activități au participat atât parinții jucătoarelor din cluburile partenere, cât și de la alte cluburi. La fiecare activitate au participat aproximativ 40 de persoane. De asemenea, la aceste activități am invitat diferiți lectori din diferite domenii de activitate: psiholog sportiv, preparator fizic, fizioterapeut, specialist comunicare și mass-media, jucătoare/jucători de fotbal. Toți lectorii care au participat le-au împărtășit părinților/jucătoarelor din experiența lor și le-au furnizat informații utile pentru a fi un părinte de sportiv mai bun sau un sportiv mai bun.
Ne bucurăm că până în acest moment am reușit să ajungem la grupul țintă și că proiectul are rezultate bune atât la nivel local, cât și național. Sunt părinți de la alte cluburi din România care ne-au contactat pentru a le împărtăși și lor informații din cadrul proiectului.
Rezultatele proiectului se văd și prin participarea părinților la meciurile echipelor din campionat. La începutul sezonului participau în jur de 10 părinți la meciuri, iar în perioada 1-4 Iunie, la Turneul final U15 desfășurat la Miercurea Ciuc, au fost aproximativ 40 de părinți care au făcut deplasarea pentru a susține echipa. Părinții au înțeles cât de importantă este susținerea lor atât la meciuri, cât și acasă prin încurajări și prin alimentația potrivită unui sportiv. De asemenea, la clubul partener din Ungaria, părinții sunt prezenți la fiecare meci pentru a le susține pe fete.
Ne bucurăm că acest proiect a avut un început promițător și ne dorim ca la încheierea acestuia să avem îndeplinite toate obiectivele propuse.
Silviu-Călin Giurgiu, Președintele ACS Dream Team București
Tineret în Erasmus+
#SeeMe – YouthUP for Mental Health – un proiect al Fundației Ikaros pentru Tineri Activi
Proiectul #SeeMe – YouthUP for Mental Health a adus împreună 30 de tineri, cu vârste cuprinse între 16 și 26 de ani, din toate colțurile Europei, într-o experiență de învățare concentrată în jurul unui schimb itinerant de tineri organizat timp de 10 zile, în România, la București, și în Norvegia, în Vestfold og Telemark.
Proiectul a fost finanțat de Comisia Europeană prin programul Erasmus+, găsindu-i pe majoritatea tinerilor participanți la prima experiență de acest fel. Tot ce știam unii despre alții era că ne adunasem laolaltă cu scopul de a explora subiectul sensibil și important al sănătății mintale, de a descoperi metode prin care ne putem ajuta pe noi înșine dar și pe ceilalți, de a ne stimula sentimente precum empatia și de a ne exersa ascultarea activă, de a descoperi modalități de găsire a liniștii interioare chiar și în mijlocul haosului, dar mai presus de orice, de a ne pune la un loc resursele pentru a clădi o comunitate de tineri și un spațiu sigur de exprimare liberă.
Totul a pornit cu doi ani în urmă, când noi, cei 4 tineri participanți din România, voluntari în cadrul Fundației Ikaros pentru Tineri Activi din București, ne-am hotărât să pregătim un proiect Erasmus+ despre depresie și anxietate în rândul adolescenților. Dorința de a realiza un astfel de proiect a răsărit în urma experiențelor personale cu aceste probleme și din propriile noastre provocări în gestionarea stresului, a emoțiilor și a nevoilor, în special în contextul pandemiei.
După eforturi de a găsi, prin SALTO, organizații de tineret care să se alăture proiectului nostru, am încheiat un parteneriat cu 5 organizații din Italia, Norvegia, Spania, Bulgaria și Turcia, cu care am colaborat la scrierea proiectului. Timpul a trecut pe nesimțite și lucrurile au început să se materializeze din ce în ce mai tare. În momentul în care proiectul a fost aprobat, a început un proces dinamic de organizare, selectare de idei, de participanți, care s-au implicat din primul moment cu o deschidere și un elan nemaiîntâlnit.Toți cei 30 de participanți tineri, sprijiniți de liderii de grup și facilitatori, ne-am organizat și am colaborat pe parcursul a mai bine de 20 de întâlniri online, astfel că am reușit să ne atingem toate țelurile propuse.
Acest proiect a fost un prilej foarte bun pentru a împărtăși cunoștințe, a asculta și învăța din experiența altora. Mai rar există ocazii în care tinerii să poată vorbi liber, într-un mediu sigur, despre tot ce ține de sănătatea mintală, deoarece acest subiect încă este considerat tabu în multe comunități, fiind perceput a fi rușinos să recunoști că înfrunți anumite probleme.
Datorită proiectului, am avut ocazia să ne îmbunătățim abilități de organizare, planificare, de coordonare și facilitare dar și să lucrăm mai bine în grup și să fim deschiși la diversitatea culturală. Toate atelierele din cadrul mobilității au fost pregătite și facilitate de participanții tineri, fiecare dintre noi alegându-ne câte un subiect sau mai multe pe care, fie ne doream să îl aprofundăm, fie ne era familiar deja, prin prisma lecturilor sau experiențelor noastre extrașcolare anterioare.
Experiența a fost cu adevărat terapeutică, fiecare am ascultat și am fost ascultați, iar activitățile de terapie prin artă sau meditație ne-au permis ancorarea în prezent. Pe lângă aspectul terapeutic, proiectul ne-a oferit ocazia să învățăm mai multe despre noi înșine, despre provocările așa-zis “invizibile”, cu care mulți tineri se confruntă.
Sub îndrumarea liderilor de grup, am pregătit ateliere tematice, jocuri, exerciții, dezbateri și am folosit tehnici de educație non-formală pentru a explora subiectul delicat al sănătății mintale în rândul adolescenților.
Dintre ele, atelierul de înțelegere a stimulilor (triggers) ne-a adus în punctul în care am reflectat la stimulii care ne fac să reacționăm și ne-a condus la concluzia că reacțiile vin din interpretarea pe care o acordăm stimulilor. Un alt atelier a fost despre cum funcționează creierul în situațiile pe care le percepe ca fiind periculoase, adică în momentul în care devenim anxioși. Acest din urmă atelier a fost facilitat de un medic psihiatru și psihoterapeut, împreună cu doi participanți români.
Programul celor zece zile de activități a fost foarte variat, combinând tehnicile menționate cu mișcare sau cu metode de explorare și înțelegere a ceea ce se intâmplă în corpul și în mintea noastră, de conectare cu sinele interior și cu natura.
Datorită schimbului itinerant, dar și activităților comune de lucru, am trecut de la aproape străini la prieteni pe viață, la parteneriate neașteptate și planuri de viitor. Activitatea de schimb de tineri a trecut fără să ne dăm seama și ultima zi ne-a găsit pe toți făcându-ne promisiuni, exprimându-ne admirația și recunoștința unii față de ceilalți și descoperind noi scopuri pentru care să luptăm împreună.
Efortul nostru va continua într-o nouă aventură Erasmus+, cu un al doilea proiect al nostru, un proiect de participare a tinerilor, pentru care așteptăm cu nerăbdare rezultatul evaluării.
Anna Sava și Luca Duinea, participanți
Our experience in Romania (Job shadowing in Ialomița)
În calitatea sa de lider de consorțiu, ISJ Ialomița – cu acreditare pe domeniul educației școlare până la finalul anului 2027 și al Programului Erasmus+ curent, a creat un context favorabil celor 12 unități școlare (din mediul rural și urban dezavantajat), participante și membre ale consorțiului, pentru a sprijini dezvoltarea personală și profesională a cadrelor didactice, elevilor, personalului de conducere și a altor categorii de personal didactic prin activități de mobilitate europeană și de a dezvolta capacitatea acestor școli de a se angaja în schimburi și activități de cooperare europeană.
Conform participării la selecția de proiecte din cadrul Apelului național la propuneri de proiecte pentru anul 2021 a fost aprobat bugetul pentru anul I de acreditare (14.000 euro). Cei 5 membri ai consorțiului selectati în anul I de acreditare au fost: Școala Gimnazială "Ionel Perlea" Ograda, Școala Gimnazială "Apostol D. Culea" Sudiți, Școala Gimnazială Săveni, Școala Gimnaziala "Spiru Haret" Țăndărei, Școala Gimnazială Gheorghe Lazăr. 8 cadre didactice din aceste unități școlare au fost selectate să participe la activități de formare și dezvoltare profesională (cursuri de formare organizate de furnizori din Grecia și Cipru), ocazii ce au permis cunoașterea unor colegi din alte țări participante la program, inclusiv Spania. În anul 2022, a fost aprobat bugetul pentru anul al II-lea de acreditare (53225 euro), iar consorțiului i s-au adăugat noi membri: Şcoala Gimnazială Coşereni, Şcoala Gimnazială „Radu Vodă” Feteşti, Şcoala Gimnazială „Dimitrie Cantemir” Feteşti, Şcoala Gimnazială „Mihai Viteazul” Feteşti. Participanții la activitățile din anul al II-lea sunt 19 cadre didactice participante la cursuri de formare și jobshadowing și 21 elevi participanți la mobilități de grup, alături de profesori însoțitori. Mobilitățile au aut loc în Grecia, Spania și Cipru.
În acest context, trei școli din mediul rural din județul Ialomița, respectiv Școala Gimnazială "Apostol D. Culea" Sudiți, Școala Gimnazială Săveni, Școala Gimnazială Gheorghe Lazăr au fost școli-gazdă pentru un grup de 5 elevi și 3 profesori de la IES Felipe de Borbón (Spania), în perioada 02-05 mai 2023, desfășurând activități comune pe tematici outdoor și protecția mediului. Participanții au apreciat pozitiv experiența din județul Ialomița, așa cum arată mărturiile lor:
The first week of May, we visited Romania with a group of 5 students and 4 teachers, two accompanying teachers and two Job Shadowing teachers. It was incredible! They welcomed us with their customs and traditions, including their typical costumes, food, dances and presents. It was the first time we had visited this country. We were very surprised by their welcome and as parents, teachers and priests are involved in the education of their children. We were able to enjoy its landscapes and we could appreciate it riding a bike through the town. A lot of people in the village had lent us their bikes to be able to do this activity. This said it all, COOPERATION.
It was an incredible experience, they taught us everything we wanted to do, and we were able to check that there are no borders to teaching and learning. Cooperation, collaboration and exchange are the key words. (TEACHER)
I think that this Erasmus was a huge opportunity to know other culture and to meet new people. I love Romania and I think its culture is so different than ours. Romania's views, dances and songs were amazing. The schools that we visited were so cozy and the students and teachers were so nice. I'd love to come back one day! (Sandra, student)
This week was amazing. Romania is a beautiful place where I've met some sweet, lovely people and seen incredible places. It was an amazing experience I would repeat. (Adrian, student)
Romania is a beautiful country, people are very nice and sweet, the views are amazing, everything is green and stunning. (Anas, student)
I’m so glad of having been this week with, I enjoyed a lot, and I met many good people, I’m a little bit sad because it was too short, and I will be glad to return Romania again. (Alvaro, student)
Simona Tontz, ISJ Ialomița
Corpul European de Solidaritate
Ce este și care sunt oportunitățile oferite
Tinerii și organizațiile pot participa la proiecte finanțate prin Corpul European de Solidaritate prin care pot să învețe, să se dezvolte și să vină în sprijinul comunităților din care provin. Printre avantaje:
- organizațiile pot deveni o resursă importantă pentru comunitate dacă dezvoltă proiecte de solidaritate
- tinerii își pot ajuta organizația să se dezvolte și să răspundă mai bine nevoilor comunității
- participanții își pot dezvolta competențe personale și profesionale
Cursurile organizate prin Corpul European de Solidaritate sunt gratuite. Consultă calendarul acestora sau vezi direct mai multe detalii mai jos.
EU SUNT… – un spectacol cu și despre tineri
Trecerea de la viața de copil la cea de adult este de multe ori dificilă și complicată. Este etapa vieții în care se produc cele mai multe schimbări, suntem obligați să luăm decizii pe cont propriu și să ne formăm o identitate pe care o vom purta cu noi toată viața. În această perioadă confuză, tinerii au nevoie de un spațiu care să le ofere alinare și speranță pentru viitor.
#ProjectHumanity: Theater Lab 1.0 este un proiect care are drept obiectiv construirea unui context educativ pentru tineri, dezvoltarea spiritului civic și democratic și totodată stimularea creativității și simțului critic. În cadrul proiectului s-a realizat spectacolul de teatru Eu sunt..., prin care cei cinci tineri actori au avut ocazia de a intra în dialog cu alți tineri aflați în momente de căutare ale vieții. Este al V–lea proiect co-finanțat de Corpul European de Solidaritate, sub egida Asociației April Hub, având parteneriat cu Universitatea de Arte Târgu Mureș și Teatrul pentru Copii și Tineret Colibri Craiova.
Eu sunt... este un spectacol cu și despre tineri în căutarea unei identități și unui loc de care să aparțină. Spectacolul urmărește mai multe planuri printre care se numeră goana după un loc mai bun, incapacitatea de a mai comunica în mod direct în secolul tehnologiei, confuzia profesională, teama față de viitor și instabilitatea lumii în care trăim.
Cele cinci personaje traversează un traseu dificil ajungând în final să găsească siguranța și confortul într-o lume aparent incertă. Procesul de lucru al actorilor a fost unul foarte intim și personal întrucât am pornit de la poveștile noastre, de la experiențele și evenimentele care ne-au marcat ultimii ani din viață și am dorit să aducem aceste povești aproape de alți tineri care pot empatiza cu noi și prin pot găsi puțină speranță.
Echipa de actori este formată din Adela Ciocan, Daniel Suciu, Cristina Brumă, Alex Stoicescu și Sergiu Ștefanache, studenți ai Universității de Arte din Târgu Mureș care au fost coordonați de regizorul Laurențiu Tudor. Coregrafia spectacolului a fost semnată de Bianca Bor, cu un text de Laurențiu Tudor și Andreea Melinescu, light design realizat de Nichita Teodorescu și video design realizat de Marin Fagu. Prima reprezentație a spectacolului a avut loc la Teatrul pentru Copii și Tineret Colibri Craiova în 28 aprilie și s-a bucurat de peste 400 de spectatori. Echipa urmează să se deplaseze din toamnă în Reghin, Târgu Mureș și Constanța pentru a cunoaște noi tineri în căutare de răspunsuri.
Una din cele mai mari probleme cu care se confruntă tinerii în anul 2023 este incapacitatea de a comunica în mod direct datorită evoluției social-media. Relațiile umane devin din ce în ce mai superficiale și pare dificil să ne creăm legături oneste cu cei de lângă noi. Sperăm ca proiectul nostru să aducă tinerii mai aproape de latura lor umană, vulnerabilă, sensibilă și să se accepte așa cum sunt. Dorim să le oferim curaj și încredere pentru viitor. Frumusețea spectacolului nostru constă în faptul că, deși e greu să găsit soluții obiective la anumite probleme, putem să le dezbatem și se ne oferim sprijin reciproc. Eu sunt... invită tinerii la dialog și ne poate încuraja să ne descoperim împreună.
Cristina Brumă, Actriță și responsabil PR și Marketing
"Nature seen through the eyes of a special child" - "Touch the world with sound and motion"
„Natură văzută prin ochi de copil special” și „Atinge lumea prin sunet și mișcare”, sunt cele două proiecte de solidaritate derulate pe parcursul anului școlar 2022-2023, de către Asociația ProMina Craiova, asociația cadrelor didactice de la Școala Gimnazială Specială „Sf. Mina” Craiova, proiecte cofinanțate de ANPCDEFP prin programul Corpul European de Solidaritate.
În data de 6 octombrie 2022, la Școala Gimnazială Specială „Sf. Mina” Craiova, a avut loc momentul lansării celor două proiecte, în cadrul Conferinței Internaționale „Solidari pentru educație”.
Primul proiect a urmărit pe parcursul desfășurării acestuia, dezvoltarea competențelor digitale și a simțului estetic la copiii cu nevoi speciale, prin surprinderea naturii în cele 4 anotimpuri prin obiectivul aparatului de fotografiat.
Al doilea proiect de solidaritate a fost dedicat copiilor cu deficiențe de vedere, în care ne-am propus să compensăm nevoile acestor copii, care au un comportament dezechilibrat datorită acestei deficiențe. Prin acest proiect ne-am propus să normalizăm aceste comportamente disfuncționale, stările lor afective negative, stresul pe care îl întâmpină în mediul social. Am desfășurat multe activități, implicând pe copii în tot felul de situații, care să le lărgească această sferă și să normalizeze acest comportament al lor deficitar. Dezvoltarea motrică, senzorială și cognitivă în cadrul activităților propuse, a fost un alt obiectiv al proiectului vizat.
Proiectele derulate de Asociația ProMina Craiova, continuă astfel seria proiectelor de solidaritate începută în urmă cu câțiva ani, la nivelul Școlii Gimnaziale Speciale „Sf. Mina” Craiova, cu impact în comunitatea noastră.
Toate activitățile desfășurate în cadrul acestor proiecte, au fost mediatizate în comunitate, prin mass-media locală, dar și regională - Tele U Craiova și TVR Craiova - sau prin rețelele de socializare, cu un puternic impact printre membrii acesteia.
Prof. Lucian Dodenciu, Președinte, Asociația PROMINA Craiova
Formator - modelator
Reţeaua de formatori a ANPCDEFP există din 2007 când, în cadrul programului Tineret în Acţiune, se concentra pe cursuri de scriere și management de proiect, promovarea metodelor şi instrumentelor de educaţie nonformală, managementul voluntarilor, constituirea de ONG-uri, precum și pe alte tipuri de cursuri tematice. În perioada 2014-2019, formatorii au organizat cursuri de scriere proiecte, designul activităţilor de învăţare, dezvoltare organizaţională şi diseminarea şi exploatarea rezultatelor obţinute în proiecte pentru programul Erasmus+.
Din 2007 până în prezent, reţeaua a asigurat şi cursurile specifice formării voluntarilor în cadrul Serviciului European de Voluntariat, respectiv din 2018, Corpului European de Solidaritate. O parte dintre formatorii Erasmus+ sunt implicaţi în cursuri internaţionale de formare organizate prin reţeaua SALTO a Comisiei Europene.
PRIORITAR: INCLUDERE, DIVERSITATE ȘI SUSTENABILITATE
10+ despre Includere și Diversitate
Elizabeth Sammons a crescut într-o familie care a crezut în conceptul de internationalism și în credință profundă, familie care a susținut-o permanent, pe ea ca și copil născut cu deficiențe de vedere. În timpul liceului și a facultății a fost implicată în programe de schimburi academice, iar după ce și-a obținut diploma în franceză și jurnalism, a fost singurul ghid cu deficiențe de vedere care a reprezentat SUA într-o expoziție de schimb cultural care a călătorit în URSS în 1990, timp de 6 luni. S-a implicat în Corpul Păcii în Ungaria, între anii 1991-1992 și a trăit în Rusia și Kazahstan până în 2000, când s-a întors în SUA și a lucrat pentru guvernele federale și de stat în slujba persoanelor cu dizabilități.
Legătura ei cu România a început în 2017, când a găzduit-o pe Anca Irimia în cadrul Professional Fellows Program, iar de atunci a fost voluntară activă în cadrul PFP. Elizabeth și-a publicat primul roman istoric The Lyra and the Cross în 2018 și își continuă activitatea de creație și de scriere jurnalistică. Este căsătorită cu Jeff Sammons și are o fiică, Sophia, care locuiește în Elveția. De asemenea, se bucură de activitatea ei recentă de consultanță pentru a sprijini muzeele să devină mai accesibile pentru vizitatorii cu toate abilitățile și dizabilitățile.
1. Includere sau…?
Îmi imaginez includerea ca forma clasică a unui mobius; unii oameni numesc această formă un cerc infinit. Este o linie care se răsucește și se învârte în cerc, dar care își schimbă laturile. Ambele părți ale formei și fiecare direcție sunt acceptate și necesare pentru ca această formă frumoasă să devină completă. Așa se simte includerea pentru mine.
2. Diversitate sau...?
Diversitatea este ca o salată bună. Ai nevoie de multe ingrediente și nu vrei ca acestea să aibă același gust. Toate aromele lor diferite se adaugă pentru a crea o aromă mai mare pe care oamenii o apreciază. Astfel, ingredientele își păstrează unele gusturi și calități individuale, dar fac parte dintr-un întreg mai mare.
3. Crezul tău, legat de Includere&Diversitate (I&D).
Inima includerii și a diversității este dragostea. Nu este ușor să cunoști oameni diferiți de tine și este deosebit de greu să îi iubești, pentru că adesea teama sau stereotipurile pot sta în cale. Dar, pe măsură ce îmbătrânesc, îmi dau seama că treaba mea nu este niciodată să judec pe cineva; "treaba" mea, ca persoană de tradiție și credință creștină și ca globalist, este să încerc să iubesc, să înțeleg și să accept persoanele diferite de mine și să le invit să viziteze propria mea lume intelectuală/spirituală. Uneori, acest lucru necesită curaj, dar am descoperit că, în 99% din cazuri, dacă ascult pe cineva... ascult cu adevărat... explorez lumea acelei persoane și, de obicei, acea persoană este interesată și de lumea mea. Un exemplu rapid; o prietenă apropiată de-a mea a refuzat vaccinarea în timpul pandemiei. Ea este asistentă medicală și o persoană foarte inteligentă. Am fost absolut uimită. Dar i-am spus într-o zi: "Elaine, sunt foarte curioasă să aflu motivele pentru care ai refuzat, pentru că ești un profesionist medical în care am încredere". Când mi-a spus ideile ei, i-am înțeles raționamentul; chiar dacă încă nu sunt de acord, acum o apreciez și mai mult.
4. Un moment legat de I&D care te-a emoționat.
Am făcut parte dintr-un proiect artistic pentru persoanele cu dizabilități multiple, prin care s-a creat o o pictură murală, expusă la Ohio Statehouse în urmă cu 15 ani. Diferiți artiști au pictat în stiluri diferite. Eu nu puteam să pictez ca persoană nevăzătoare, dar am mers cu soțul meu pentru a le aduce prânzul. Au fost atât de fericiți și surprinși, iar mai târziu, stând lângă pictură murală, m-am simțit ca și cum aș fi făcut parte din ea, chiar dacă nu am pictat nimic. Conexiunea era încă acolo.
5. Un proiect/O inițiativă care crezi că aduce o schimbare, legat de I&D.
Când aveam 16 ani, între liceu și universitate, am făcut un schimb de experiență în Elveția timp de un an. Experiența m-a modelat pentru totdeauna. Cred că, cu cât cineva este mai tânăr atunci când este expus la diversitate internațională și la alte tipuri de diversitate, cu atât mai profund afectează acea persoană și îi îmbogățește viața. Chiar și astăzi beneficiez de experiențele lingvistice, culturale și intelectuale pe care le-am avut în acel an.
6. O provocare, atunci când vorbim despre I&D.
Este ușor să faci "micro-agresiuni" accidentale, chiar și cu intenții bune. "Nu pari a fi o persoană nevăzătoare; am uitat că nu poți vedea." Atât de mulți oameni mi-au spus asta. Pe de o parte, știu că o spun ca pe un compliment; faptul că sunt nevăzătoare nu mă definește ca prieten sau ca persoană. Cu toate acestea, atunci când spun asta, simt stereotipurile lor cu privire la alte persoane nevăzătoare. Dar, pe de altă parte, orbirea mea îmi influențează fiecare zi din viață. Sunt prinsă într-un echilibru dificil, să susțin sau să vorbesc despre dizabilitatea mea, dar să nu încurajez nicio milă sau să îngrijorez o persoană. Și sunt atât de multe lucruri mult mai interesante despre care pot vorbi cu prietenii mei... călătoriile mele, cititul/scrierea mea, dragostea noastră pentru lucruri comune. Este dificil să recunoști numeroasele aspecte ale identității cuiva și totuși să înțelegi acea persoană ca persoană întreagă.
7. Ce te motivează să fii implicat/ă pentru a sprijini I&D?
O parte din aceasta este dată de experiențele mele personale de respingere și de dificultăți în tinerețe. Dar simt, de asemenea, un angajament profund față de Dumnezeu și față de adevăr de a încerca să învăț despre oameni și să îi înțeleg, iar atunci când fac acest lucru mă face mai uman și un cetățean global mai bun.
8. O inițiativă legată de I&D pe care o vezi ca fiind necesară.
Admir nivelul limbii engleze pe care l-am experimentat în România, într-adevăr unul dintre cele mai bune din Europa în general. Oamenii, în special cei din țările bogate,"dezvoltate", trebuie să cunoască mai multe limbi, chiar și limbi neobișnuite, cum este româna. Învățarea unei alte limbi presupune să te deschizi către o fereastră complet nouă asupra lumii; pentru mine, este ca și cum m-aș naște din nou în a face hărți mentale ale unor oameni a căror cultură și istorie este diferită de a ta. Nu poți să cunoști bine o altă limbă și să rămâi îngust la minte, cred eu. Acesta este un motiv, dincolo de aspectul practic, pentru care îmi place să învăț limbi străine.
9. Un om care te inspiră / Un model, conectat cu I&D și de ce?
Tatăl meu, Richard Schuster (1933-2018) a fost crescut într-o familie săracă și într-un oraș mic în anii 1930. Avea toate motivele să nu devină curios și să înceapă să judece. Cu toate acestea, credința și curiozitatea sa l-au inspirat și și-a asumat riscuri sociale și academice pentru a lua apărarea persoanelor de culoare, a persoanelor cu dizabilități și a naționalităților reprimate, atât în timpul carierei sale de bibliotecar, cât și după pensionare, făcând voluntariat în 6 țări, instruind personalul local al bibliotecilor pentru a deveni independent de misionarii străini și de alte persoane care au înființat bibliotecile lor. Un supraveghetor de bibliotecă din Kenya i-a spus: "Sunteți alb, domnule, dar inima dumneavoastră este neagră". Am fost mândră să spun asta la înmormântarea sa, acum 5 ani. Când voi fi mare, vreau să fiu ca el.
10. Ce crezi că aduc E+/ESC relevant pentru I&D?
Oferirea de oportunități, în special tinerilor sau persoanelor care nu dispun de resurse financiare, pentru a experimenta multe aspecte ale diversității, pentru a purta un dialog cu cei din alte țări, credințe etc., ne permite să ne înțelegem mai profund unii pe alții, iar cu cât o persoană este mai tânără atunci când începe o astfel de aventură de viață, cu atât este mai probabil ca aceste experiențe să o însoțească toată viața.
10+. Un răspuns la o întrebare pe care nu am adresat-o.
Vreau să vă mulțumesc pentru că mi-ați permis să-mi includ aici punctele mele de vedere în calitate de străin, de credincios, de membru al comunității non-vizuale și de artist. Sunt încântată să încep o carieră post pensionare, în care voi ajuta muzeele și artiștii să facă arta și spațiile lor mai prietenoase cu persoanele cu orice fel de handicap. Din punct de vedere istoric, comunitatea persoanelor cu dizabilități nu a fost primită în multe spații culturale, din întâmplare. Dar dacă există trepte, cum pot intra? Dacă există doar imagini, cum pot să le aprecieze fără vedere? Dacă există discursuri și dialoguri, cum le pot auzi dacă nu cunosc decât limbajul semnelor? Dacă există o mulțime de semne și nu știu să citească, cum pot înțelege?
Vă invit să mă contactați , la IamAntigone@att.net, dacă vă pot ajuta să faceți proiectele artistice mai creative și mai accesibile.
Despre sustenabilitate și schimbări climatice
Noul program Erasmus+ sprijină Pactul verde european (European Green Deal) și Politicile Uniunii Europene în domeniul climei. În conformitate cu prevederile acestui acord european, programul va oferi stimulente financiare participanților care utilizează moduri de transport durabile. De asemenea, va investi în proiecte care promovează conștientizarea problemelor de mediu și vor facilita schimburile legate de atenuarea crizei climatice.
sau
Niciun gest nu este prea mic, nicio contribuție nu este lipsită de importanță! Ce mai poți face:
Întâlnirea Anuală a Rețelei de Multiplicatori Eurodesk România
Biroul național Eurodesk România, ce funcționează în cadrul ANPCDEFP, a organizat în perioada 27 – 28 iulie, în Târgu Jiu, județul Gorj, România, Întâlnirea Anuală a Rețelei de Multiplicatori Eurodesk România.
În cadrul acesteia, a fost derulat modulul de formare pe tema Interacțiunea cu tinerii. Modulul face parte din Programul de Training și Calificare (Qualifying Training Programme – QTP) dezvoltat de către Eurodesk Brussels Link și a fost facilitat pe parcursul întâlnirii de către formatoarele Oana Moșoiu și Corina Pintea.
Întâlnirea a reunit 16 multiplicatori activi în următoarele județe: Vaslui, Zalău, Cluj, Teleorman, Vâlcea, Dolj, Iași, Bistrița-Năsăud, Vrancea, Timiș, Maramureș, Satu Mare, Ialomița și Constanța.
Cele 2 zile s-au concentrat mult pe spații deschise socializării și networking-ului, dar și sesiuni dedicate schimbului de experiențe, bune practici, dar și dificultăți cu care multiplicatorii se confruntă atunci când vine vorba de interacțiunea cu tinerii, precum și alte publicuri țintă adiacente (părinți, profesori etc.).
În cadrul primei zile a avut loc și o vizită a echipei care gestionează programul Târgu Jiu – Capitala Tineretului din România 2023. Cei 3 invitați au împărtășit povestea capitalei și au putut răspunde curiozităților și întrebărilor multiplicatorilor.
Pe agenda celor 2 zile s-au regăsit, de asemenea, și multe exerciții practice, porning de la Cadrul de Competențe Eurodesk, iar întâlnirea s-a finalizat cu un proces de planificare și coordonare colectivă a activităților viitoare, în special în cadrul campaniei emblematice Time to Move, care va avea loc anul acesta în luna octombrie.
Meet-up in Bucharest: nonformal learning + DiscoverEU = 💛
În luna iulie, concomitent cu evenimentul Connector, Agenția Națională a organizat întâlnirea Meet-up in Bucharest: nonformal learning + DiscoverEU = 💛.
Șapte tineri din Germania, Turcia și România au venit la București pentru o nouă experiență de învățare în cadrul aventurii lor DiscoverEU. Unii dintre ei se aflau pe atunci în călătoria lor prin Europa cu trenul, alții, au o încheiaseră deja, iar alții se pregăteau cu mari emoții să pornească în marea explorare.
Cum a arătat agenda pentru ei?
- Vizită la Centrul de Tineret FNT
- Atelier creativ de colaje despre călătorii & valori europene
- Participare la Connector, evenimentul anual organizat de Agenția Națională , dedicat metodelor de învățare nonformală
Întâlnirea a fost un prilej de bucurie, cunoaștere și explorare, după cum ne-au transmis și tinerii participanți:
Acest eveniment a fost unul transformator! Am descoperit oameni minunați cu care am petrecut doar două zile, dar cărora simt că le pot spune orice. Ne-am descoperit unii pe alții, am descoperit împreună locuri noi din București și, nu în ultimul rând, ne-am distrat împreună.
A fost un eveniment extraordinar și distractiv, în care am cunoscut alți oameni care au călătorit sau călătoresc în călătoria DiscoverEU și care mi-au dat câteva sfaturi minunate pentru călătoria mea.
Atunci când călătorești și vezi locuri noi, orașul, vremea sau atmosfera pot să te dezamăgească uneori. Dar dacă ai în jurul tău grupul potrivit de oameni, toate aceste gânduri dispar și rămâi cu amintirile momentelor frumoase petrecute cu toți noii prieteni pe care ți i-ai găsit.
Experiența mea, ca tânără din mediul rural, la EYE 2023
Trei tinere din România au făcut parte din delegația europeană Eurodesk la Evenimentul Tineretului European 2023, în luna iunie, în Strasbourg, Franța. Astăzi vă prezentăm testimonialul Roxanei, care ne povestește despre cum a fost pentru ea întreaga experiență EYE2023.
Experiența din cadrul European Youth Event 2023 a fost una frumoasă și inspirațională, am întâlnit oameni din diferite țări ale Uniunii Europene, dar și tineri din țări care nu sunt membre UE care erau însă stabiliți în Europa.
Evenimentul a oferit o gamă foarte variată de activități, atât în interiorul Parlamentului European, cât și în EYE Village - zona special amenajată pentru EYE. Au fost activități la care trebuia să te înregistrezi de dinainte, dar și activități deschise pentru toată lumea.
Fiecare activitate a fost unică, de la organizații ale Parlamentului European, până la discuții cu primarul orașului Strasbourg. Au fost atât de multe activități că nici eu nu știu ce s-a întâmplat în fiecare, dar cu siguranță au fost interesante și incluzive pentru toți cei aproximativ 8.500 de participanți. Încă de când am confirmat oficial participarea la eveniment, am avut acces la o aplicație digitală, unde am putut vedea activitățile la care m-am înscris, dar și agenda completă, cu tooooooot ce se întâmpla în cadrul EYE.
Dar hai să vedem cum s-a petrecut toată aventura aceasta! :-)
Pe 8 iulie, seara, m-am întâlnit cu ceilalți tineri din delegația Eurodesk și am mers împreună spre zona de înregistrare în EYE Village. A fost super fain faptul că am fost împreună acolo și că am putut să vorbim și să ne cunoaștem mai bine. După ce ne-am înregistrat, am luat și cina împreună, într-o atmosferă calmă, eu fiind curioasă de tot ce este în jurul meu, fiind prima dată când am ajuns în Strasbourg, dar și în Franța.
A urmat apoi 9 iulie, prima zi de activități. Ne-am trezit devreme, cu mari emoții și am pornit împreună către EYE Village. Desigur, nu a lipsit o poză de grup, în fața scenei, urmată apoi de puțină explorare a zonei. Apoi a început festivitatea de deschidere, unde am aflat mai multe informații despre eveniment și ce se va întâmpla în cele 2 zile de activități.
Fondul european pentru cultura solidarității
Lansat de Fundația Culturală Europeană, fondul sprijină inițiativele europene de colaborare transnațională care abordează tema tranziției echitabile și a sustenabilității mediului dintr-un unghi cultural specific.
În cadrul Fondului se acordă 2 tipuri de grant-uri: până la 10.000 €, 10.000 € - 20.000 € și 20.000 € - 30.000 €.
Sunt eligibile activități și inițiative experimentale care abordează tranziția justă prin:
- sensibilizarea publicului cu privire la complexitatea și urgența adaptării la schimbările climatice și la alte urgențe de mediu într-un mod sistemic;
- consolidarea proceselor democratice de luare a deciziilor împotriva polarizării politice crescânde, prin crearea unui mediu sigur pentru o comunicare deschisă, schimburi sincere și disensiuni respectuoase cu privire la aceste probleme;
- conceperea de soluții creative pentru ecosistemele în schimbare;
- încurajarea unor abordări de lucru holistice și a unei cooperări bazate pe cultură între părțile interesate din sectorul public și privat, care sunt actori-cheie în transformarea socială și economică.
Pot candida: organizații culturale, precum și organizații din alte domenii de activitate și instituții publice care își au sediul și/sau activează în Germania de Est sau în regiuni europene afectate în mod similar de dezindustrializare, declin demografic, disoluție socială, infrastructură publică deficitară și crize ecologice.
Podcast: Europa vorbește despre solidaritate
Cum poate solidaritatea să construiască legătura între tinerii deținuți și restul societății? „Europa vorbește despre solidaritate” explorează acest subiect, în cele 19 episoade online de până acum!
Podcastul te poartă prin Europa și nu numai, în căutarea solidarității, inspirată de activiști și cercetători din societatea civilă.
În cel mai recent episod, echipa SALTO - Corpul European de Solidaritate îi vizitează pe Linda Ulane din Letonia și Daniel Gismera din Spania, care dezvoltă proiecte cu tineri din închisori.
Ce se întâmplă atunci când proiectele de solidaritate îi implică pe cei care au fost excluși din societate? Închisorile sunt, prin definiție, bariere în calea participării. Dar ce se întâmplă cu tinerii care își petrec o parte din anii de formare în spatele barierelor?
Podcastul este disponibil pe website-ul SALTO ESC sau pe Spotify, GooglePodcast, Apple Podcast sau YouTube.
Multilingv. Multicultural
Certificatul Lingvistic European pentru proiecte inovatoare în domeniile predării și învățării limbilor străine
Începând cu anul 2023, Certificatul lingvistic european se va acorda numai proiectelor finanțate prin Programul Erasmus+. Prioritățile pe baza cărora se vor evalua candidaturile din acest an, sunt:
Prioritatea 1
Sprijinirea includerii în școli, instituții de educație și formare profesională, instituții de învățământ superior și organizații de educație a adulților a migranților și refugiaților nou-sosiți, prin promovarea unor
- Măsuri menite să sprijine copiii refugiați și
- Dezvoltarea dimensiunii incluzive a instituțiilor de învățământ, prin:
- abordări pedagogice care au în vedere identitățile culturale și sociale ale elevilor și studenților migranți și le apreciază ca fiind avantaje de necontestat;
- promovarea multilingvismului și a „conștientizării lingvistice” – prin aprecierea ca binevenite alături de limba de școlarizare a tuturor limbilor vorbite de elevi, părinți și de alte părți interesate din școli și comunități → obținerea unor rezultate academice mai bune, consolidarea unui sentiment de apartenență și a stării de bine în școală;
- păstrarea unui dialog deschis cu toți actorii și cu întreaga comunitate școlară, cu implicarea părinților și a altor părți interesate.
Prioritatea a 2-a
Dezvoltarea profesională a cadrelor didactice pentru a aborda incluziunea și dialogul intercultural, în special în ceea ce privește o diversitate lingvistică crescută în clasă, prin
- practici care contribuie la abordarea diversității crescute în școli;
- inițiative și pedagogii care să contribuie la îmbunătățirea competențelor și a expertizei cadrelor didactice și a personalului educațional, în general, pentru a preda în contexte multilingve, multiculturale.
Un raport Eurydice din 2019 intitulat „Integrarea elevilor din mediile migranților în școli în Europa” constată că astfel de practici:
- ajutați elevii migranți să învețe mai ușor limba de predare
- le oferă șansa de a-și reconstitui identitatea de sine într-un mod pozitiv, deoarece limba (limbile) și cultura (culturile) lor sunt apreciate, alături de cele ale țării gazdă.
Prioritatea a 3-a
Proiecte care abordează minoritățile și limbile regionale ca mijloc de promovare a echității, a coeziunii sociale și a cetățeniei active:
- Incluziunea și respectul pentru bogata diversitate culturală a Europei reprezintă una dintre prioritățile și obiectivele Comisiei Europene. Patrimoniul cultural al Europei ar trebui protejat și consolidat.
- Recomandarea Consiliului privind o abordare cuprinzătoare a predării și învățării limbilor străine se referă la practicile existente în regiunile bilingve și multilingve, în care limbile „de origine”, limbile regionale sau minoritare sunt predate împreună cu alte limbi de școlarizare. Multe abordări pedagogice interesante pot fi găsite în astfel de regiuni din Europa.
- Proiectele cărora li se poate atribui Certificatul lingvistic european ar trebui să ilustreze astfel de practici și să vizeze în special promovarea echității, a coeziunii sociale și a cetățeniei active.
Prioritatea a 4-a
Învățarea limbilor străine pentru a veni în sprijinul dezvoltării personale a cursanților adulți, prin dezvoltarea, transferul și implementarea unor:
- metode și tehnici de predare a limbilor străine care pot permite lucrul cu cursanții adulți cu mai puține oportunități, în special cu un nivel scăzut de calificare;
- învățarea limbilor străine prin mentorat, auto-dezvoltare, sarcini din viața reală care încurajează cursanții adulți să se confrunte cu mai multe provocări și complexități și să-și consolideze încrederea;
- practici care permit creșterea mobilității profesorilor de limbi străine și a educatorilor care lucrează cu cursanții adulți cu mai puține oportunități;
- rețele ale instituțiilor care oferă servicii de dezvoltare a competențelor lingvistice.
Limbi romanice pentru studenții vorbitori de limbi slave (LMOOC4Slav)
Universitatea din Napoli L’Orientale împreună cu Federazione Nazionale Insegnanti Centro di iniziativa per l’Europa (FENICE), în calitate de partener al proiectului „Limbi romanice pentru studenții vorbitori de limbi de proveniență slavă” (LMOOC4Slav), finanțat prin programul Erasmus+, vă invită să participați la cea de-a doua Conferință internațională privind „MOOC și OER: noi tendințe și provocări”, care va avea loc la Napoli (Italia) în perioada 28-29 septembrie 2023.
Conferința își propune să reunească profesioniști din învățământul superior, lingviști și specialiști în tehnologii lingvistice, preocupați de tematica învățării și predării limbilor străine, prin MOOC și OER sau interesați de noile abordări în predarea și învățarea limbilor străine. Printre subiectele tratate în eveniment se numără: mobilitatea academică și lingvistică, diversitatea lingvistică, limba în scopuri specifice, transformarea digitală în educație și noile tehnologii educaționale. Vor fi aduse în discuție informații privind proiectele de colaborare în domeniul multiculturalismului, precum și date despre inițiativele și evoluțiile legate de aceste domenii sprijinite prin programele europene și naționale.
În acest scop, organizatorii lansează un apel pentru depunerea de rezumate ale lucrărilor celor interesați să le prezinte în eveniment. Apelul este deschis până pe 17 iunie 2023 (termenul limită)
Sunt încurajate în special propunerile privind următoarele domenii legate de temele conferinței, fără a se limita la acestea:
- MOOC-uri – design, învățare, predare, asigurarea calității, etc.
- OER/OEP pentru învățarea și predarea limbilor străine
- Abordări pedagogice în LMOOC și OER
- MOOC și OER pentru profesorii de limbi străine: noi instrumente pentru dezvoltarea profesională
- LMOOC și dezvoltarea competențelor
- MOOC pentru sprijinirea multilingvismului și a mobilității internaționale
- Motivația pentru realizarea de LMOOC-uri și motivarea cursanților
- Validarea și certificarea competențelor lingvistice dobândite prin intermediul MOOC
- Monitorizarea și evaluarea învățării limbilor străine cu ajutorul tehnologiilor
- Evaluarea meta-lingvistică a studenților @-@ competențe în MOOCs
- Evaluarea LMOOC
- Predarea și învățarea limbilor străine prin intermediul dispozitivelor mobile
- Învățarea limbilor străine prin metode informale
- Săli de clasă virtuale, eLearning și ePortfolio
- Tehnologii și/sau instrumente multimedia pentru LSP (limbi în scopuri specifice)
- Dezvoltarea strategiilor de învățare prin medii online/platforme de învățare
Pot fi solicitate informații la adresa de e-mail conference@lmooc4slav.eu, în limbile engleză, italiană și portugheză.
Webinare organizate de EAQUALS și ECML dedicate educației lingvistice și multilingvismului
EAQUALS (The Evaluation and Acreditation of Quality Language Services - Asociația pentru evaluarea și acreditarea serviciilor lingvistice de calitate) a fost fondată în 1991 și este o asociație non-profit înregistrată în Anglia și Țara Galilor. Webinarele și resursele acoperă o serie de teme relevante pentru profesori, formatori de profesori, manageri academici și directori de studii și furnizează studii de caz privind trecerea la livrarea online a cursurilor.
ECML (The European Centre for Modern Languages of the Council of Europe - Centrul European pentru Limbi Moderne al Consiliului Europei) promovează excelența în educația lingvistică având ca obiectiv strategic susținerea statelor membre în implementarea unor politici eficiente de predare/învățare a limbilor străine prin:
- susținerea învățării și predării tuturor limbilor străine;
- promovarea dialogului și a schimbului între profesioniștii activi în domeniul educației lingvistice;
- instruirea multiplicatorilor;
- sprijinirea rețelelor prin organizarea și finanțarea unor programe și proiecte de cercetare.
EURYDICE
Rețeaua Eurydice își propune să faciliteze cooperarea europeană în domeniul educației. Publicațiile realizate în cadrul rețelei reprezintă o foarte bună sursă de documentare – prin furnizarea de informații clare, concise, actualizate și bine documentate. Publicațiile Eurydice pot să fie descărcate gratuit.
Publicațiile Eurydice pot să fie descărcate gratuit și sunt disponibile prin accesarea următoarelor link-uri:
Fișe naționale: Salariile și indemnizațiile cadrelor didactice și ale directorilor de școli, 2021/2022
Remunerația și perspectivele de carieră ale cadrelor didactice constituie o parte intrinsecă a politicilor care urmăresc să atragă cei mai buni candidați și să asigure rămânerea lor în domeniu. Sunt cadrele didactice din Europa bine plătite? Care sunt perspectivele de creșteri salariale pe măsură ce avansează în carieră? Fișele naționale Eurydice răspund la aceste întrebări, acoperind nivelurile de învățământ de la cel preșcolar până la învățământul secundar superior general.
Acestea arată alcătuirea și diferențele dintre veniturile cadrelor didactice din țările care fac parte din rețeaua Eurydice. Sunt incluse și informații detaliate despre indemnizații și alte plăți suplimentare de care beneficiază cadrele didactice și directorii școlari.
Datele au fost colectate împreună de rețelele Eurydice și OCDE/NESLI.
Publicarea acestor fișe naționale precede publicarea raportului Salariile și indemnizațiile cadrelor didactice și ale directorilor de școli, 2021/2022, care va fi apărea în luna octombrie 2023. Această publicație comparativă va analiza salariile prevăzute de lege pentru cadrele didactice debutante și cum au evoluat acestea din 2014/2015, precum și perspectivele de creșteri salariale pe parcursul carierei. Vor fi de asemenea discutate condițiile pentru a deveni director de școală, salariile și promovarea în carieră pentru această profesie.
O publicație web interactivă cu totul nouă va apărea de asemenea în toamnă. Aceasta va face posibilă vizualizarea datelor colectate cu privire la salariile cadrelor didactice și ale directorilor de școli cu afișare interactivă. Acest instrument va permite căutări încrucișate după temă sau după țară și exportarea datelor în diferite formate.
Vă recomandăm:
Trei ...pe lună:
- Ce știi despre Biblioteca Vie? În câteva dintre edițiile precedente ale CONNECTOR a fost una dintre metodele prezentate. (material EN)
- Între 3 și 11 iunie a avut loc Săptămâna Verde UE. Citește despre activitățile derulate! (EN)
- Un simulator muzical online - Cântă virtual la pian.
Programe europene, proiecte, studii, inițiative, priorități, strategii. Toate au în spate povești, întâmplări, experiențe, emoții. Toate vin cu perspective și conduc spre învățare.
Ne dorim ca, alături de actori din media, să ducem această învățare cât mai aproape de toți cei interesați de ea, de cei dornici de implicare și transformare.
Fie că ajungem către public alături de parteneri media care ne împărtășesc viziunea, fie că poveștile ajung să fie spuse, scrise, ilustrate ca urmare a preocupărilor media, faptul că există acest spațiu media alocat educației e un plus.
Ne dorim să acordăm, la rândul nostru, spațiu în ANews pentru partenerii noștri - Radio România Cultural și Tribuna Învățământului, dar și pentru alte apariții media dedicate învățării care pot inspira și motiva.
Erasmus35 – o călătorie începută în urmă cu 35 de ani
eTwinning – o întreagă lume virtuală a învățării
“Be Europe”- “Fii Europa”! – podcasturi despre avantajele învățării prin Erasmus+
Săptămâna europeană a competențelor profesionale
Cadre didactice de la Școala Gimnazială Ipotești, într-o experiență de mobilitate ERASMUS în Spania
Ea e profa pe care o îndrăgește orice licean! Carmen Răileanu: „Cel mai important pentru un tânăr este să știe bine o meserie”
ANews este publicația lunară a Agenției Naționale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale.
Dacă sunteți implicați în proiecte din domeniile educației, formării profesionale sau tineretului și doriți să publicați articole despre acestea în revistă, dacă aveți recomandări sau dacă doriți doar să ne scrieți, folosiți adresa ileana.racoviceanu@anpcdefp.ro. Avem rugămintea ca materialele pe care le trimiteți să întrunească următoarele cerințe tehnice pentru publicare: o pagină A4, text scris cu diacritice, stil jurnalistic care să evidențieze în primul rând experiența de învățare, continuare (follow-up) și impact asupra activităților profesionale și/sau personale. Fotografiile care însoțesc textul vor fi de minim 300 dpi, atașate separat în email, nu inserate în documentul Word. Fotografiile vor reprezenta imagini de la activitățile de învățare/formare și nu se vor monta în colaje sau alte formate.
Toate informațiile din articolele despre proiectele finanțate cu sprijinul Comisiei Europene reflectă numai punctul de vedere al autorilor, iar Agenția și Comisia Europeană nu sunt responsabile pentru eventuala utilizare neadecvată a acestora.