Pompiliu Teodor (1930-2001)
A fost un istoric român renumit. Și-a desfășurat studiile superioare la Universitatea Victor Babeș din Cluj, într-o perioadă marcată de regimul comunist. Cu toate acestea, a avut ocazia să colaboreze cu personalități remarcabile precum Lucian Blaga și David Prodan. Sub îndrumarea istoricului David Prodan, și-a dezvoltat interesul pentru epoca luminilor și, în general, pentru istoria secolului al XVIII-lea. S-a specializat la Viena, unde, în 1970, a obținut titlul de doctor cu lucrarea Samuil Micu, istoricul.
S‑a remarcat prin rigoarea analitică, logica și flexibilitatea aplicate în cercetările sale asupra problemelor și evenimentelor istorice. Din 1966, a debutat în cadrul Universității clujene în calitate de asistent universitar, iar din 1977, a activat în calitate de profesor la Catedra de Istoria României. A contribuit la fondarea Departamentului de Istorie Medievală și Istoriografie, a Institutului de Istorie Central-Europeană și a Institutului de Studii Evreiești. În 1997, împreună cu profesorul Doru Radosav, a fondat Institutul de Istorie Orală.
Meritele de-a lungul carierei sale s-au concretizat prin obținerea titlului de membru corespondent al Academiei Române în 1990, pe lângă alte premii și distincții.
Rânduri memorabile
Textul istoric este, în cele din urmă, un act de gândire care se poate submina la nivelul rostirii, al scriiturii.
Cred însă că în bună măsură, dacă nu în mare parte, datorez mai mult decât s-ar putea crede studenților mei, la care am distins cu ani înainte îndemnuri în dialogul nostru cu și fără cuvinte.
Opinii/Părerea studenților
A fost un profesor pentru noi toți, care până mai ieri era printre noi, în precaritatea vieții și a împrejurărilor de tot felul în care ne mișcăm. De puțin timp a intrat în liniștea și serenitatea unui capitol de istoriografie românească contemporană, pe care, cu atâta măiestrie, a ilustrat-o de la catedră. (Prof. univ. dr. Doru Radosav)
Denumirea sălii
Sala poartă numele lui POMPILIU TEODOR din anul 2002.
Sala Pompiliu Teodor în imagini
Vă invităm să admirați câteva imagini din Sala Pompiliu Teodor.
CREDITE
- Personalități ale vieții universitare din Transilvania, https://www.ubbcluj.ro/ro/despre/prezentare/istoric_personalitati_universitare
- Doru Radosav, Pompiliu Teodor – profesor și istoric, 2003, https://dspace.bcucluj.ro/handle/123456789/25522
- Fotografii sală: © Universitatea Babeș-Bolyai, Direcția Comunicare și Relații Publice, Elena Stanciu-Gorun și Tiberiu Iordan.
- Fotografii Adobe Stock: Sacher - A vintage pile of five old brown leather books with eye glasses on a wood table. • LinieLux - Historisches Schriftbild - Fokus auf dem Wort Gott.