ANews Buletinul informativ lunar al Agenției Naționale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale

Serie nouă (III.1). Nr. 167, decembrie 2021

Erasmus – 2022

„Anul viitor, Erasmus+ va sărbători 35 ani de succese în a oferi persoanelor oportunități de a studia, învăța și dobândi experiențe formative în străinătate. Toți participanții sunt de părere că programul este o experiență care le-a schimbat viața, le-a marcat parcursurile personale și profesionale și le-a lăsat amintiri de durată cu privire la ceea ce înseamnă să trăiești în Uniunea Europeană. Dorim să oferim unui număr mai mare de persoane oportunitatea de a participa și beneficia de avantajele oferite de programul Erasmus+. Tot în 2022 vom sărbători și Anul European al Tineretului, iar Erasmus+ va juca un rol central.” (Din declarația Comisarului european pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret, Mariya Gabriel, cu ocazia lansării apelurilor la propuneri de proiecte pentru anul viitor)

Din cuprins:

  • Știri. Evenimente. Perspective de învățare: 9 decembrie - Cel de-al 4-l4a Forum european al educației —//— Erasmus fără hârtii – Semnătura electronică —//— Vrei să fii AmbasaDOR de învățare?
  • Povești Erasmus+ de succes, coordonate de instituții din România: Proiectele europene în Școala Gimnazială ”Constantin Parfene”, Vaslui: trecut, prezent, viitor
  • Programul de Educaţie, Burse, Ucenicie şi Antreprenoriatul Tinerilor (ESAYEP), 2014-2021: Ultimele termene limită din etapa curentă a programului —//— Environmental Education - OERs for Rural Citizens (EnvEdu-OERs)
  • Învățământ universitar în Erasmus+: Apelul 2022 pentru European Universities —//—Seminar Erasmus+ dedicat învățământului superior —//— Erasmus+ App —//— Povești din experiența mea Erasmus – inspirația de care ai nevoie
  • Erasmus+ în învățământul vocațional și tehnic: SMART&STEAM VET – un proiect al Colegiul Tehnic Cibinium din Sibiu
  • Educație școlară în Erasmus+: Profesorii noștri – promotorii unui comportament dezirabil
  • Educația adulților în Erasmus+: Susținerea nevoilor vârstnicilor este responsabilitatea noastră
  • Tineret în Erasmus+: Asociația Be You acționează împotriva urii - ReAct Against Hate
  • Corpul European de Solidaritate: CivicOn – Empowering Youth Academy
  • Formator – transformator
  • Eurodesk România te informează
  • Multilingv. Multicultural
  • Publicațiile Eurydice
  • Vă recomandăm & 3/lună
  • Altfel despre schimbările climatice
  • Media Space

Știri. Evenimente. Perspective de învățare

Cel de-al 4-lea Forum european al educației!

Pe 9 decembrie 2021, cel de-al 4-lea Forum european al educației s-a adresat Europei care învață într-un eveniment online cu tema „Următorul deceniu al educației europene”. Toți cei interesați au avut astfel ocazia de a se întâlni online pe parcursul întregii zile și să abordeze mai multe subiecte:

  • Strategia europeană pentru universități;
  • Experiențe și sfaturi privind bunăstarea cadrelor didactice și a studenților;
  • Propuneri pentru o educație incluzivă;
  • Practici legate de transformarea sistemelor europene de educație;
  • Inițiative pentru o implicare cetățenească activă;
  • Acțiuni pentru un sistem de educație care respectă mediul;
  • Viziuni, strategii și tendințe în educație;
  • Dimensiunea globală a educației

Prima ediție a Inclusion and Diversity Forum

În perioada 30 noiembrie-2 decembrie, în Ostend, Belgia, a avut loc prima ediție a evenimentului internațional Inclusion and Diversity Forum. ID Forum este o conferință internațională organizată de SALTO Inclusion & Diversity, care își propune să creeze o vizibilitate mai mare pentru includere și diversitate și să construiască punți între toate părțile interesate și active în programele Uniunii Europene pentru tineret.

Forumul a strâns peste 70 de participanți, reprezentanți ai organizațiilor și Agențiilor Naționale Erasmus+ și Corpul European de Solidaritate, oferind spațiul pentru promovarea practicilor incluzive și a inițiativelor de la nivelul fiecărei țări reprezentate. Timp de 3 zile, tinerii, lucrătorii de tineret, reprezentanții Agențiilor Naționale și ai Comisiei Europene au stat la masa practicilor incluzive, a schimbului de bune practici din diverse țări și au celebrat, inspirat și au pregătit drumul către viitoarele mecanisme de support în aceste demersuri. Totodată, fost prezentate documentele programatice Strategia privind incluziunea și diversitatea din cadrul Erasmus+ și al Corpului European de Solidaritate și ID Roadmap.

Din România au participat Victor Cătălin Toma și Adam Kovács – amândoi reprezentanți ai unor organizații beneficiare Erasmus+ și ESC. Următoarea ediția a ID Forum se va desfășura în anul 2023, în România.

Erasmus fără hârtii - SEMNĂTURA ELECTRONICĂ

Încă din 2016, conform aplicării unor reglementări și regulamente la nivel european, instituțiile administrației publice din statele membre trebuie să utilizeze și să accepte semnătura electronică. Din perspectiva implementării cât mai urgente a conceptului Erasmus fără hârtii (”Erasmus without paper” - instrument dedicat inițial învățământului universitar, care urmează să fie extins și către celelalte domenii), ANPCDEFP încurajează toți beneficiarii și colaboratorii să utilizeze alternative și tehnologii care au în vedere simplificarea circuitului documentelor.

Colegii din rețelele de colaboratori (inspectori școlari, coordonatori Erasmus din universități, formatori etc.) sunt rugați să anunțe toate instituțiile pe care le pot contacta din zonele și comunitățile pe care le reprezintă pentru a impulsiona introducerea semnăturii electronice calificate, digitalizarea fiind o prioritate majoră nu numai la nivel Uniunii Europene, dar și la nivelul Guvernului României. Astfel, toată corespondența oficială ocazionată de finanțarea proiectelor de mobilitate, cooperare, solidaritate sau participare la evenimente internaționale va fi mult simplificată și se va derula mai rapid.

Costurile privind obținerea kitului și reînnoirea certificatului digital pentru perioada de implementare a proiectelor finanțate prin programele Erasmus+ și/sau ESC (Corpul European de Solidaritate) pot fi acoperite din bugetele aferente capitolelor Management și implementare proiect/Sprijin pentru organizarea mobilităților.

În România, începând cu aprilie 2020, Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) – pe care îl cunoașteți din interacțiunea cu serviciile 112 sau RO-ALERT – a fost desemnat ca unul dintre prestatorii de servicii de încredere, calificate, pentru gestionarea sistemelor de semnătură electronică care vor fi folosite de instituțiile și autoritățile publice centrale. Intrarea în posesia semnăturii digitale se poate face prin trimiterea unei solicitări la relatiipublice@sts.ro.

Povești Erasmus+ de succes, coordonate de instituții din România

Spațiul care găzduiește rezultatele tuturor proiectelor Erasmus+, implementate în întreaga Europă, este Platforma Erasmus+ Project Results (EPRP) de pe site-ul Comisiei Europene. Această bază de date oferă un acces simplu și rapid la descrierile și rezultatele proiectelor finanțate prin Programul Erasmus+ dar și la proiecte finanțate prin programele precedente dedicate educației, formării profesionale, tineretului și sportului. Fiecare descriere de proiect include și datele de identificare ale instituțiilor coordonatoare și partenere, reprezentând o reală sursă de inspirație și alcătuind o colecție bogată de bune practici și povești de succes. Proiectele din aceste două categorii s-au distins prin relevanță și inovație în abordare, prin potențialul de comunicare, impact sau design.

Platforma permite multiple opțiuni de identificare a proiectelor după cuvinte cheie, după acțiuni sau ani, prin opțiunea de căutare sau de căutare avansată. Lista proiectelor care vă interesează – rezultată în urma aplicării propriilor filtrări și sortări – poate fi salvată ca fișier Excel sau ca broșură (în format pdf).

Până în acest moment, sunt încărcate în această bază de date 13 povești de succes și 300 proiecte de bune practici coordonate de instituții din România. O mare parte dintre ele sunt deja finalizate. Pe parcursul anului, vă vom prezenta o serie de articole lunare care se vor concentra pe aspecte legate de sustenabilitatea acestor proiecte. Veți afla cum au supraviețuit rezultatele proiectului după încheierea perioadei de finanțare și dacă au generat implementarea altor proiecte, ce a devenit parteneriatul și cum s-au implicat instituțiile partenere în transferul rezultatelor către alte grupuri țintă sau instituții.

Vă invităm să parcurgeți aceste povești care vă pot ajuta să vă transformați propriul proiect într-o poveste de succes, să găsiți soluții la unele dintre problemele cu care vă confruntați în instituția sau comunitatea dvs. sau să găsiți parteneri pentru viitoare proiecte.

Proiectele europene în Școala Gimnazială ”Constantin Parfene”, Vaslui: trecut, prezent, viitor

Începând cu 2003, din Programul de învățare pe tot parcursul vieții și continuând cu Programul Erasmus+, proiectele europene au devenit o parte din brand-ul Școlii Gimnaziale ”Constantin Parfene” din Vaslui, contribuind la dezvoltarea instituțională și pregătirea absolvenților pentru a fi capabili de învățare și adaptare, într-o lume în continuă schimbare.

După mobilități de formare și trei parteneriate Comenius, experiența noastră în Erasmus+ a început odată cu debutul programului, în 2014, cu un proiect de mobilități de formare, Spre școala secolului XXI prin învățarea centrată pe competențe cheie, care a generat schimbări profunde în ceea ce înseamnă ”a învăța” la nivel european, ”a aplica”, ”a valorifica”. Abilitățile dobândite au condus la un parteneriat strategic de succes, FLIP: Finding Learning Innovative Paths (2016-2018) care, împreună cu un alt parteneriat școlar rezultat din colaborări anterioare, Creative European School: C.L.I.C.K (2015-2017) și-a pus amprenta asupra unei generații de elevi. Și am continuat cu o altă generație și un nou proiect: Science Outside Featuring Technology, S.O.F.T. (2019-2022).

Parteneriatul KA201, Living Book – Augmenting reading for life (2016-2019), coordonat de European University of Cyprus, a deschis o nouă etapă în dezvoltarea școlii: extinderea colaborării la nivel european de la școli (16 parteneri) spre alte instituții de educație (2 universități), de la nivel sectorial, la cel transectorial (3 ONG-uri, un centru de formare, o municipalitate –Vicenza). Parteneriatul KA201, ReadTwinning: Connecting students through shared interests to develop a love for reading (2019-2022) continuă această direcție. Rolul în cadrul acestor parteneriate strategice, aprecierea aportului școlii la obținerea de produse intelectuale inovatoare a condus la dezvoltarea și recunoașterea capacității școlii și a cadrelor didactice de a implementa programe de anvergură.

S-au dezvoltat competențe cheie transversale participanților, profesori și elevi, s-au introdus strategii didactice inovatoare - metodologia Flipped classroom, Living book și Augmented reading, ReadTwinning, outdoor learning, s-a extins utilizarea TIC și a resurselor educaționale deschise, s-au realizat produse care au contribuit la diversificarea activităților și ofertei educaționale, precum: ghiduri metodologice, platforme de învățare, instrumente, jocuri didactice, broșuri, reviste, studii de caz, programe de formare, cursuri opționale, cercuri, activități extracurriculare.

Strategii, competențe, colaborare, creativitate, valori europene, dar mai presus de toate, experiențe...

Experiențe memorabile care au deschis orizonturi elevilor și, de ce nu, poate au schimbat destine! Pentru că, urmărind dezvoltarea creativității, a competențelor de lectură sau digitale, în paralel cu dezvoltarea deprinderilor de colaborare și de comunicare în limba maternă și în limba engleză, aportul acestor experiențe asupra pregătirii elevilor noștri pentru învățare pe tot parcursul vieții și adaptării într-o societate în schimbare, este unul determinant.

Experiențe memorabile care au schimbat percepția cadrelor didactice asupra a ceea ce înseamnă educația în Europa, bunele practici, nevoia de schimbare, inovare, implicare, asupra a ceea ce înseamnă educație de calitate!

Diseminarea și valorizarea rezultatelor au condus la creșterea prestigiului școlii, perceperea acesteia ca furnizor de resurse inovatoare și de expertiză, ne-a consolidat imaginea unei instituții de prestigiu în comunitate.

Prin strategiile aplicate, produsele cu caracter transferabil realizate, crearea unei rețele de parteneri la nivel european, cooperarea cu universități de renume și lărgirea dimensiunii europene a școlii, climatul de cooperare, deschidere și schimbările induse în cultura școlii, putem spune că implementarea proiectelor europene, relevante pentru atingerea misiunii, au direcționat dezvoltarea școlii în sensul promovării unei culturi a performanței și excelenței, confirmată de obținerea certificatului de calitate ARACIP cu calificativul Excelent la indicatorul „Parteneriate educaționale“.

Din perspectiva proiectării unei noi etape, prin Stategia de internaționalizare și acreditarea Erasmus pentru următorii 5 ani, lecțiile învățate până acum sunt deosebit de valoroase, adevărate puncte de plecare pe un nou drum. Ne-a preocupat egalitatea de șanse, dar trebuie să ne adaptăm strategiile la clasă pentru a valoriza și capacitățile elevilor cu potențial mediu sau cu dificultăți de învățare. Abilitățile digitale trebuie dublate de abilități de predare digitală, utilizarea TIC trebuie însoțită de inteligență digitală, pentru profesori și elevi competenți și încrezători. S-au schimbat mentalități, însă calitatea se formează prin interfața profesor-elev. Am învățat că educație de calitate nu înseamnă educație pentru excelență, ci incluziune și performanță dublate de crearea de posibilități: o școală pentru toți! Astfel, experiența europeană continuă în școala noastră cu noi și importante provocări!

Prof. Dorina Nemțanu – coordonator proiect (nemtanudorina@yahoo.com)

Programul de Educaţie, Burse, Ucenicie şi Antreprenoriatul Tinerilor (ESAYEP), 2014-2021

Pe parcursul ultimelor două săptămâni au fost publicate apelurile la propuneri de proiecte care finalizează faza curentă de implementare a Programul de Educaţie, Burse, Ucenicie şi Antreprenoriatul Tinerilor (ESAYEP), 2014-2021 în România. În prezent, pentru fiecare dintre sectoarele cărora li se adresează programul există deschis cel puțin un apel.

Școlile profesionale, liceele tehnologice şi companiile/întreprinderile lor partenere implicate în proiecte pot alege să depună proiecte de cooperare și mobilitate (cu termen limită 1 februarie 2022, ora 13.00, ora României) sau proiecte naționale (cu termen limită 15 februarie 2022, ora 13.00, ora României).

Pentru a veni în sprijinul găsirii de parteneri în Norvegia – cu sprijinul partenerului nostru de program din Norvegia, The Norwegian Center for International Cooperation in Education (DIKU) – vă propunem să consultați următoarele pagini de resurse:

Environmental Education - OERs for Rural Citizens (EnvEdu-OERs)

Proiectul „Environmental Education – OERs for Rural Citizens“ (EnvEdu-OERs) este coordonat de Universitatea Transilvania din Brașov și are o durată de 30 de luni, iar în momentul consemnării acestui material se afla în cea de-a unsprezecea lună de implementare.

Nevoia crescândă de a asigura securitatea socială, de hrană și de mediu plasează comunitatea rurală ca “punct fierbinte” în proiectarea practicilor de dezvoltare durabilă la nivel local. În acest context, au existat două idei relevante care au condus la implementarea acestui proiect:

  • nivelul pe care educația privind mediul îl are în comunitățile locale, dezavantajate: educația la nivel scăzut a cetățenilor; reprezentanții autorităților locale trebuie să implemnteze legislația de mediu, în special cea dedicată gestionării deșeurilor; nevoia de participare activă a populației în dezbaterile publice referitoare la studiile de impact;
  • informația relevantă referitoare la strategia națională a României cu privire la incluziunea socială și reducerea sărăciei.

Provocările majore cărora li se adresează proiectul sunt în principal orientate către nevoile educaționale și abordează:

  • formarea reprezentanților din administrație și a cetățenilor pentru o bună înțelegere a protecției mediului în comunitatea locală
  • acțiuni de formare care trebuie să se desfășoare în sistem deschis și gratuit (OER)

Pentru a atinge aceste deziderate, propiectul își propune următoarele obiective:

  • dezvoltarea de resurse de formare (6 module de curs, o platformă de învățare, 4 lucrări științifice și un set de recomandări de politici)
  • organizarea a 2 evenimente de multiplicare și a 2 workshop-uri dedicate facilitării transferului informației științifice de bază către comunitatea locală.

Pentru a-și atinge obiectivele, proiectul are în vedere două grupuri țintă:

  1. grupul țintă direct: cetățenii din comunitățile rurale care activează ca lideri locali (formali și informali). Aceștia sunt implicați în acțiuni de mediu la nivelul comunității rurale și au nevoia de a-și actualiza cunoștințele, deprinderile și competențele și sunt interesați să particpe la sesiuni de formare, având și notorietate la nivelul comunității locale. După sesiunile de formare, utilizând resursele dezvoltate prin proiect (OER – platformă de învățare) vor contribui la schimbări în comportamentul și atitudinea cetățenilor din comunitate în ceea ce privește protecția mediului.
  2. grupul țintă indirect: alți actori interesați în rezultatele proiectului: personal și studenți ai universității, specialiști din alte domenii, tineri antrepenori care intenționează să-și dezvolte noi afaceri, cu posibil impact asupra mediului care necesită studii de impact.

Rezultatele tangibile propuse sunt:

  • 6 module de curs pentru formare continuă, dezvoltate ca resurse educaționale deschise (OERs), la dezvoltarea cărora vor contribui toți partenerii;
  • 4 publicații științifice, care vor fi trimise ca manuscrise spre publicare la reviste de specialitate (cu contribuții de la toți partenerii);
  • 1 platformă de e-learning, unde vor fi încărcate modulele de curs (OERs) și celelalte rezultate ale proiectului; platforma va fi gazduită, dezvoltată și administrată de Universitatea Transilvania Brașov și utilizată de toți partenerii și beneficiarii;
  • 1 set de recomandări pentru aplicarea și implementarea proiectelor de mediu și pentru implicarea cetățenilor în viața comunității în activități care mențin și îmbunătățesc calitatea mediului.

Pe lângă modulele de formare, se vor mai organiza și evenimente de prezentare a proiectului și workshopuri, având ca scop transferul cunoștințelor de la nivelul academic către cel al reprezentanților comunităților locale.

La nivel instituțional, proiectul va avea următorul impact asupra:

  • universităților – care vor beneficia prin implicarea într-un proiect dedicat educației pe tot parcursul vieții, prin implicarea în dezvoltarea de OERs, astfel că pot deveni centre de educație deschisă în regiune, în domeniul educației pentru mediu;
  • instituțiilor din comunități rurale - care, prin implicarea primarilor, a reprezentanților administrației locale și a altor autorități vor fi capabile să ia decizii optime, în cunoștință de cauză, pentru dezvoltarea locală, fără să afecteze mediul.

La nivel individual, proiectul va avea impact asupra:

  • membrilor echipelor de proiect, prin transferul cunoștințelor și al bunelor practici;
  • grupurilor țintă, prin acumularea de cunoștințe noi, care să contribuie la creșterea capacității de a analiza orice decizie sau acțiune cu potențial impact asupra mediului; aceștia vor acumula cunoștințe noi, care să contribuie la schimbarea atitudinilor și vor determina luarea deciziilor referitoare la relația complexă dintre activitățile umane și calitatea mediului.

Proiectul de cooperare inter-instituțională va avea beneficii pozitive și de durată pentru instituțiile participante, pentru sistemul administrativ în care acțiunile prevăzute sunt deja în derulare, precum și pentru persoanele implicate direct sau indirect în activitățile proiectului. În plus, proiectul EnvEdu-OERs va întări relațiile de colaborare dintre statele donatoare (Islanda) și cele beneficiare (România).

Camelia Drăghici, Universitatea Transilvania din Brașov (c.draghici@unitbv.ro)

Învățământ universitar în Erasmus+

Apelul 2022 pentru European Universities

Apelul european 2022 pentru European Universities Initiative a fost lansat pe 30 noiembrie 2021, iar termenul pentru transmiterea candidaturilor este 22 martie 2022.

În prezent, 10 universități din România participă în cadrul celor 41 de alianțe transnaționale selectate în urma celor două apeluri pentru European Universities Initiative din 2019 și 2020.

Apelul 2022 pentru European Universities este structurat pe două categorii specifice:

Această categorie se adresează celor 17 alianțe de Universități Europene aprobate în urma Apelului 2019 și urmărește sprijinirea acestora în continuarea eforturilor de cooperare extinsă. Componența acestor alianțe poate fi extinsă pentru a include noi instituții partenere.

Această categorie se adresează candidaturilor pentru noi Alianțe de Universități Europene care nu au fost aprobate anterior pentru finanțare. Estimarea CE este ca ar putea fi aprobate între 2-4 alianțe noi în cadrul acestui apel.

Componența unei alianțe trebuie să fie formată din cel putin 3 instituții beneficiare / partenere eligibile din 3 țări diferite (dintre țările membre UE și țările terțe asociate programului). Sunt eligibile pentru rolul de beneficiar / partener atât universitățile care dețin ECHE 2021-2027, cât și organizațiile / consorțiile formate din universități care dețin ECHE 2021-2027.

Pot fi implicați și parteneri asociați în cadrul unei alianțe care nu vor primi finanțare din bugetul proiectului, dar al căror rol și implicare în activități trebuie descris în cadrul candidaturii. În această categorie intră universitățile ce dețin ECHE 2021-2027, organizații publice/private din țările eligibile, precum și instituții de învățământ superior ce provin din țări terțe care nu sunt asociate programului, dar care sunt membre EHEA / au aderat la Procesul Bologna.

În cazul în care aveți întrebări referitoare la acest Apel, le puteți trimite pe adresa de e-mail: EACEA-EUROPEAN-UNIVERSITIES@ec.europa.eu

Pe locuri, fii gata ... start mobilitate Erasmus+!

În Erasmus+ App găsești un ghid pas cu pas cu informații utile, sfaturi practice sau povești de mobilitate ale altor studenți! Accesează varianta desktop sau instalează aplicația din Google Play Store / iTunes App Store pe smartphone sau tabletă.

Seminar Erasmus+ dedicat învățământului superior

Agenția Națională a organizat în perioada 16-18 noiembrie 2021 seminarul Erasmus+ dedicat domeniului de învățământ superior într-un format online, la care au participat reprezentanți din cadrul Birourilor Erasmus+ ale tuturor universităților din România ce desfășoară în prezent proiecte de mobilitate Erasmus+. Formatul virtual al acestui eveniment a oferit o mai mare flexibilitate, reușind să reunească peste 150 de participanți din toată țara pentru sesiuni destinate informării și schimbului de bune practici.

Subiectele abordate în cadrul sesiunilor planificate în cele trei zile de seminar s-au concentrat asupra regulilor noi de aplicare introduse în programul Erasmus+ pentru perioada 2021 – 2027, implementarea European Student Card Initiative (ESCI), promovarea priorităţilor programului stabilite la nivel european – includere și diversitate, dezvoltare durabilă, digitalizare, dar și asupra reglementărilor de implementare a proiectelor de mobilitate aflate în desfășurare și promovării rezultatelor programului Erasmus+.

Evenimentul a inclus și un panel virtual de discuții despre implementarea Programelor Intensive Mixte (Blended Intensive Programmes). La panel au luat parte reprezentanții a trei dintre universitățile din România care au împărtășit propriile experiențe fie din participarea în cadrul activităților mixte din proiectelele de parteneriate strategice, fie din pregătirile la nivel procedural și administrativ ce țin de organizarea programelor intensive mixte, aspectele legate de comunicarea cu partenerii și repartizarea rolurilor, adaptarea activităților de comunicare sau informare în contextul actual, procesul de selecție al participanților, implementarea anumitor instrumente digitale, recunoașterea academică și provocările ce pot apărea pe parcursul implementării și impactul pe termen lung, precum și alte practici care pot fi utile pentru colegii din Birourile Erasmus+.

Iată și câteva dintre principalele idei aduse în discuție în cadrul panelului: ”Începând din anul 2020, Universitatea de Vest din Timişoara face parte din alianţa europeană UNITA-Universitas Montium, alături de: Universitatea din Torino (Italia), Universitatea Beira Interior (Portugalia), Universitatea din Zaragoza (Spania), Universitatea din Pau şi Pays de l’Adour (Franța), Universitatea din Savoie Mont Blanc (Franța). Primul program intensiv mixt a fost găzduit la începutul lunii noiembrie 2021 de către Universitatea din Pau şi Pays de l’Adour din Franţa, celelalte universităţi din consorţiul UNITA contribuind prin asigurarea unui număr de participanţi la eveniment, beneficiari ai unui grant Erasmus+ pentru mobilităţi individuale. În cazul Universităţii de Vest din Timişoara a fost vorba despre organizarea a 3 mobilităţi outgoing Erasmus+: două de predare şi una de studii de scurtă durată. Principala noutate a fost organizarea acestei mobilităţi studenţeşti de scurtă durată: de la procesul intern de selecţie, până la întocmirea contractului financiar şi calcularea grantului Erasmus+ individual, conform baremului din ghidul noului program. În cadrul primului program intensiv mixt organizat de universităţile din alianţa europeană UNITA, activitatea cu prezenţă fizică din luna noiembrie 2021 a cuprins prelegeri şi conferinţe susţinute de cadre didactice şi specialişti locali, naţionali şi internaţionali, precum şi deplasare în teren pentru colectare date, urmând ca în luna ianuarie 2022 să se desfăşoare componenta virtuală care presupune prelucrarea acestor date şi a rezultatelor prin muncă în echipă (studenţi, cadre didactice, specialişti) în mediu exclusiv online.” (Oana-Roxana Ivan, Universitatea de Vest din Timișoara)

”Am convingerea fermă că programele intensive mixte vor contribui, în special pentru instituțiile de învățământ superior mici și medii, la creșterea vizibilității internaționale, consolidarea capacităților de cooperare internațională și la multiplicarea oportunităților pentru acțiuni de mobilitate pentru studenți. Implementarea acestora presupune, în special pentru personalul implicat în managementul relațiilor internaționale și a Programului Erasmus, a face față unor noi provocări, astfel că îndrumările ANPCDEFP și experiența altor instituții de învățământ superior este foarte importantă pentru asigurarea calității, crearea cadrului metodologic de implementare și identificarea de modele inovative și creative în abordarea acestor acțiuni. Cu toții ne dorim organizarea acțiunilor Programului la standarde de calitate ridicate și pentru acest lucru este nevoie de claritate în ceea ce privește metodologia de implementare, cât și în privința obiectivelor, îndrumărilor și criteriilor de evaluare a activităților noastre. Prin formatul și modul de abordare a BIP-urilor în cadrul panelului de discuții organizat de ANPCDEFP, consider că această nevoie este satisfăcută, ca un prim pas pentru BIP-uri de succes!” (Daniel Melinte, Universitatea ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia)

Povești din experiența mea Erasmus – inspirația de care ai nevoie

În toată aventura asta vreau să pun în evidență factorul uman, ajutorul primit din partea coordonatorilor, cadrele didactice și studenții receptivi fiind pilonul pe care se sprijina o mobilitate reușită, productivă și distractivă.
Cătălina Bădărău este studentă la Universitatea ,,Ștefan cel Mare” din Suceava și a participat în perioada februarie – iunie 2020 la o mobilitate de studiu la Czestochowa University of Technology din Polonia

„Sunt studentă Erasmus!“, sunt atât de mândră și de bucuroasă că pot să spun asta. Acest program m-a inspirat și mi-a trezit interesul din primul an de universitate. Iar acum pot spune sigur că e cea mai uimitoare experiență pe care am trăit-o. Am devenit mai responsabilă și mai curajoasă. Mă simt mai încrezătoare în propriile puteri, mai informată pe plan academic, mai matură emoțional și mai vie ca niciodată.

Nu vreau să dau vina pe noroc, dar s-a nimerit să înfrunt un obstacol mai greu decât distanța, adaptarea la locul nou sau bariera lingvistică – pandemia Covid-19. Se părea că va ruina mult dorita mea experiență, mai ales când vedeam colegi care după o lună au hotărât să renunțe. Însă, cu puțină răbdare și mult, mult dezinfectant și nenumărate măști, am zis să continui. Am urmat exemplar cursurile online și am respectat carantina, iar când situația a devenit mai bună, am călătorit. Am călătorit! Cea mai frumoasă parte din toate. Și eram atât de încântată de priveliștile Poloniei, că îmi permitem să răsuflu fără mască și nu ezitam să cuprind cu ochii acele locuri. Am beneficiat de reducerea la tren de 50% pentru studenți din plin. Iar uneori mă aventuram și la mersul pe jos (40 km până la Olsztyn Castle). În plus, datorită profesorilor, niște profesioniști excepționali și oameni deschiși și prietenoși, dar și datorită comunicării cu studenți din diferite țări, am ajuns la final de stagiu Erasmus, sa-mi îmbunătățesc considerabil nivelul de limba engleză. Iar chiar dacă nu am reușit să învăț poloneza, știu sigur cum să mulțumesc: ,,Dziekuje Ci bardzo!”. Este cea mai utilă frază pe care am învățat-o, pentru că mai presus de toate sunt nespus de recunoscătoare. Nu ezit să îndemn și alți studenți să aplice la acest program și sunt sigură că fiecare participant are doar de câștigat în urma lui.

Erasmus+ în învățământul vocațional și tehnic

SMART&STEAM VET

Colegiul Tehnic Cibinium din Sibiu implementează SMART&STEAM VET (2019-1-RO01-KA202-063724) – un proiect cross-sectorial axat pe inovație, între educația vocațională și cea școlară și profesională. Activitățile și produsele intelectuale ale acestui proiect se concentrează pe chestiuni-cheie legate de atractivitatea orientării profesionale în era digitală, pe dezvoltarea profesională și pe incluziunea socială pentru cinci țări partenere: România, Italia, Austria, Polonia și Spania.

Obiectivul general al proiectului este crearea unui ”joc serios” transferabil și competențe de training și a unor webinarii pentru creșterea competențelor profesorilor și monitorilor care vor fi implicați în coordonarea – îndrumarea activităților de identificare a competențelor specifice și a unei orientări profesionale conforme acelor competențe pentru utilizatorii IT a proiectului.

Beneficiarii direcți vor fi elevi de 12-14 ani și familiile lor, profesori și mentori din învățământul secundar, profesional și tehnic și vocațional. Beneficiarii indirecți vor fi agenți economici locali și actorii principali ai pieței forței de muncă. Durata de derulare a proiectului este de 24 de luni: 1 noiembrie 2019 – 30 noiembrie 2021.

Proiectul a început optimist, conform agendei, cu întâlnirea de kick-off de la Sibiu, organizată de partenerul român, Colegiul Tehnic Cibinium, pe 12-13 decembrie 2019. Agenda întâlnirii s-a centrat pe obiectivele, produsele, arhitectura proiectului și pe chestiuni legate de management și pașii următori pentru implementare. Partenerii prezenți la întâlnire s-au bucurat de prezența expertului Agenției Naționale pentru proiecte și parteneriate strategice, dna Ana-Maria Nisioiu. Dealtfel, în persoana doamnei Nisioiu, ne putem lăuda cu un monitor de proiect disponibil și răbdător, atent și mereu prompt în răspunsuri, îndrumări, explicații.

În anul 2020 proiectul s-a mutat online din cauza restricțiilor impuse de pandemia de Covid 19. Caracterul inovator, bazat pe digitalizare și învățare online al proiectului, ne-a permis urmărirea și atingerea în continuare a obiectivelor acestuia și planificarea de activități online în acest scop. Partenerii au ținut legătura prin mail și apeluri video. Fișierele proiectului au devenit parte a unui Dropbox comun.

În timpul întâlnirii online din 13 februarie 2020 am pus la punct conceptul ”jocului serios” și contribuția fiecărui partener la dezvoltarea matricii profesionale și a secvențelor de mini-jocuri care alcătuiesc nivelurile succesive ale produsului.

Am planificat, în februarie – martie 2020, un concurs transnațional de logo-uri pentru proiect, iar conceptul câștigător a fost al elevului Colegiului CIBINIUM, Narcis Cazacu.

De asemenea, personajul central al jocului serios, roboțelul lipsit de memorie, care trebuie să parcurgă nivelurile succesive ale jocului pentru a-și regăsi drumul – și-a modificat aspectul și trăsăturile.

Am amânat, tot din cauza restricțiilor impuse de pandemia de Covid 19, întâlnirea transnațională, dar am susținut online sesiunea de training. În noiembrie, jocul serios avea varianta beta gata de distribuit spre testare, deocamdată numai în limba engleză. S-a utilizat aplicația CiscoWebex pentru întâlniri online și extensia de mapping, pentru prezență, pusă la dispoziție de aplicație. Toate sesiunile de testare a jocului au fost înregistrate cu permisiunea participanților, la fel și întâlnirile transnaționale online care au avut loc în perioada în care pandemia a restricționat deplasările internaționale.

Evenimentul din 11-14 noiembrie 2020 a fost mediatizat în paginile de actualități ale publicațiilor locale și pe paginile de web ale partenerilor.

Până în februarie 2021 fiecare dintre parteneri a tradus fișierele jocului în limba țării sale, astfel ca, în final, jocul serios are variante funcționale în limba engleză și în limbile celor cinci parteneri: română, italiană, spaniolă, poloneză, germană.

Webinarele pentru agenți VET s-au derulat online, între martie și iunie 2021 și au fost înregistrate, cu aprobarea participanților, iar suporturile pentru fiecare dintre temele abrodate (Conceptul jocului serios, selecția de competențe cheie. Puterea jocului pentru învățarea adaptivă. Digitalizare și incluziune. Evaluarea rezultatelor învățării și a commpetențelor în medii digitale. Digitalizarea învățării și angajarea agenților interesați în elaborarea de politici educaționale innovative. Explorarea de unelte de învățare gratuite, collaborative și prietenoase cu utilizatorul.) figurează în fișierele proiectului și vor fi publicate pe site-urile partenerilor.

Materialele support pentru webinare au fost publicate în limba engleză și în limba țării care și-a asumat tema respectivă.

Tot online, în luna aprilie, s-au derulat activități de testare la nivel local a jocului Smart&Steam, în colaborare cu școlile generale, mai precis cu elevii din clasele a opta. Extensiile pentru prezența în întâlnire dovedesc numărul elevilor participanți, de asemenea chestionarele online completate și de elevi și de profesorii îndrumători și interviurile individual legate de satisfacția în urma parcurgerii nivelurilor jocului.

În lunile iunie – iulie partenerii și-au întocmit propriile concluzii ca urmare a testărilor la nivel local și a derulării webinariilor. Aceste concluzii vor fi utilizate pentru elaborarea produsului care include recomandări de politici educaționale inovatoare. Proiectul va fi, probabil, prelungit până la finalul anului 2021, astfel încât evenimentele următoare, de training și de diseminare, să poată avea loc cu prezență fizică.

Prof. Alexandra Mărgineanu, Colegiul Tehnic CIBINIUM Sibiu

Educație școlară în Erasmus+

Profesorii noștri – promotorii unui comportament dezirabil

În cadrul proiectului Erasmus+ ”Minimizarea migrației școlare și a abandonului școlar prin intermediul angajaților pregătiți în context european” al Liceului Teoretic ”Petru Cercel” Târgoviște, în perioada 10-16 octombrie 2021, a avut loc a doua mobilitate de formare în Bologna (Italia).

În noiembrie 2019, la primul curs – ”Integrating ICT and new technologies into teaching and education”, liceul din Târgoviște a fost reprezentat de două participante așa cum, după doi ani de așteptare cauzată de pandemie, și la cursul “How to stop bullying and cyber bullying in schools and promote social emotional learning” au participat doi dintre profesorii noștri.

Dacă tema bullyingului este foarte actuală în România, iar în ultimii ani, o serie de instituții se implică în formarea profesorilor, pentru ca aceștia să poată face față fenomenului, scepticismul meu de „a nu avea ce să mai aflu“, a fost spulberat de către organizatori. În calitate de beneficiar, sunt înarmată pentru a face față provocărilor!

ELA (Erasmus Learning Academy) a fost o gazdă primitoare, bine organizată, cu traineri tineri, dar foate bine pregătiți care ne-au condus prin lumea cyber-bullyingului și a învățării social-emoționale.

Este clar că resursele sunt reduse dacă aspectele atât de variate ale fenomenului sunt abordate în mod individual. Este necesară colaborarea între persoana hărțuită, școală, părinți, comunitate, dar această colaborare trebuie să urmeze (conform celor învățate la curs) modelul gâștelor: este mai ușor dacă lucrăm împreună și dacă ledearshipul este dinamic și se produce prin rotație. În tot acest demers, comunicarea este crucială, iar ajutorul mutual este reciproc avantajos.

Programul de formare ne-a pus față în față cu înțelegerea diferitelor forme de agresiune și cu recunoașterea impactului pe care acestea le pot avea, în special prin faptul că factorii de risc au efecte pe termen lung asupra victimelor. Am învățat cum să construim un mediu sigur în clasă și cum să dezvoltăm învățarea socială și emoțională, dar și cum să dezvoltăm și să aplicăm un plan de politică școlară privind prevenirea și stoparea fenomenului de bullying la școală. Am explorat și am discutat despre diferențele care apar între comportamentul apreciat ca fiind moral/legal și cel care se abate de la normele de funcționare civilizată și despre modul de identificare a comportamentelor agresive. Participanții – din România și Polonia, provenind din instituții cu niveluri diferite de formare (de la grădiniță până la liceu) au făcut schimb de idei și de experiențe, au învățat unii de la alții, au prezentat practici din instituțiile lor și au discutat despre provocările profesionale cu privire la bullying.

Alte două mobilități au avut loc în luna noiembrie 2021, la cursurile de formare ”Effective Classroom Management Strategies and Ideas for teachers” și ”Diversity in the classroom: teaching tolerance and overcoming discrimination”, în cadrul aceluiași proiect al liceului.

Ceea ce am învățat pe parcursul acestor experiențe de mobilitate a inclus mai multe momente intense, de reconfigurare interioară și înțelegere printre care și accea a faptului că nu este suficient să formezi o echipă în funcție de afinități, de interese comune sau de o regulă de atribuire oarecare. Este nevoie să înveți (poate chiar și de la gâște) cum să fii un membru al grupului din care faci parte. Dar pentru a reuși, trebuie să te cunoști pe tine însuți, să-ți dezvolți competențe utile profesional, dar să nu pierzi din vedere nici dezvoltarea personală, încercând să devii cu onestitate cea mai bună variantă a ta. Dacă înaintea participării la stagiile din Italia, am avut temeri mari cu privire la comunicare și capacitatea de a ne descurca, la întoarcere toți participanții am recunoscut că avem mai multă încredere în ceea ce suntem și că suntem mai echipați să ne înfruntăm fricile. Și am realizat, încă o dată, că mobilitățile din proiectele Erasmus+ produc transformări de ordin foarte personal, atât în ceea ce privește pregătirea profesională, ci și la nivel uman.

Prof. Lavinia Vișan, Liceul Teoretic ”Petru Cercel” Târgoviște

Educația adulților în Erasmus+

Susținerea nevoilor vârstnicilor este responsabilitatea noastră

“Oricine încetează să mai învețe este bătrân, fie că are douăzeci sau optzeci de ani. Oricine continuă să învețe rămâne tânăr. Cel mai mare lucru în viață este să-ți păstrezi mintea tânără.”

Pentru mulți, pensionarea este un eveniment mult așteptat, o oportunitate pentru vârstnici de a avea mai mult timp pentru ei și pentru familiile lor. Cu toate acestea, odată pensionari, vârstnicii au rareori ocazia de a rămâne activi în comunitățile lor. În timp, incluziunea lor socială se reduce, ceea ce le afectează sănătatea mentală și emoțională. În prezent, întreaga Europă se află sub presiunea COVID-19, iar vârstnicii sunt una dintre cele mai afectate categorii. Mai mult ca oricând, responsabilitatea noastră este să ne prețuim vârstnicii și să creăm un mediu care să le permită să continue să învețe și să se exprime.

Multe organizații care lucrează cu vârstnici în toate tipurile de educație și sisteme de îngrijire socială au nevoie de modele pentru a dezvolta un mediu favorabil care să sprijine seniorii să rămână activi în timp ce înaintează în vârstă.

În acest context, Asociația TEAM4Excellence din România a format un consorțiu multidisciplinar și complementar la nivel european, care reunește Asociația „Voluntariat pentru viață“ (RO), Asociația Deses-3 (ES), Fundația Instytut Badan I Innowacji W Edukacji (PL) și Asociația Petit Pas (IT). În perioada 2020-2022, consorțiul implementează proiectul „Supporting Elderly Needs is Our Responsibility” (SENIOR – 2020-1-RO01-KA204-080320), un parteneriat strategic în domeniul educației adulților cofinanțat de Uniunea Europeana prin programul Erasmus+.

Născut din nevoia de a-i ajuta pe cei care lucrează cu persoane în vârsta, SENIOR propune contexte de învățare inovatoare pentru a ajuta educatorii, facilitatorii, voluntarii precum și profesioniștii în domeniu să cunoască mai bine vârstnicii, să îi înțeleagă, să poată lucra cu aceștia, să îi încurajeze să devină cetățeni activi și să îi pună în valoare implicându-i în diverse activități.

În prima faza, consorțiul a efectuat interviuri și analize ale stadiului actual în tarile partenere, pentru a înțelege cauzele nivelului redus de angajament al persoanelor în vârstă în ceea ce privește participarea la activități de educație, incluziune și schimburi de experiență. Metodologia și rezultatele cercetării au fost incluse în volumul de 94 de pagini „Essential needs of educators to support elderly”, publicat în limba engleză pe pagina proiectului, în Platforma electronică Europeana pentru învățarea adulților (EPALE) și în depozitul de lucrări de cercetare Zenodo, operat de CERN și indexat în baza de date OpenAIRE finanțata din programul de cercetare și inovare Orizont 2020 al Uniunii Europene.

Raportul sintetizează nevoile educaționale ale educatorilor și ale personalului care lucrează cu persoanele în vârstă, împreună cu bunele practici identificate. Acestea pot fi adaptate și puse în aplicare de către lucrătorii sociali relevanți din comunități.

Secțiunea privind metodologia de cercetare rezumă metodele de cercetare aplicate pentru a identifica nevoile educatorilor, categoriile de respondenți, abordarea interviurilor și limitările studiului.

Rapoartele naționale prezintă o serie de aspecte specifice fiecărei țări, cu referiri la cadrele politice, oportunitățile educaționale și potențialele bariere în calea îmbătrânirii active. Pe baza cercetării documentare și a interviurilor individuale, raportul rezumă provocările legate de îmbătrânirea activă și de educația cu și pentru persoanele în vârstă, împreună cu domeniile de îmbunătățire sugerate de respondenții la interviuri. Fiecare interviu a fost ghidat pentru a favoriza înțelegerea a ceea ce implică lucrul cu persoanele în vârstă și a ceea ce trebuie să ia în considerare educatorii care le predau. Întrebările au condus la recomandări privind cooperarea între diferiți actori pentru a susține îmbătrânirea activă în societate.

Capitolul european de sinteză generează baza pentru crearea unui context educațional inovator pentru educatorii de seniori. Acesta oferă organizațiilor care lucrează cu persoanele în vârstă posibilitatea de a-și îmbunătăți procesele cu ajutorul metodelor dezvoltate la nivel european. O serie de instrumente și inițiative educaționale sunt prezentate pentru a sublinia potențialul de a transfera modele și bune practici în cadrul comunităților locale.

Rezultatele au arătat că există o lipsă de medii favorabile pentru a încuraja îmbătrânirea activă și învățarea pe tot parcursul vieții. În plus, doar câteva inițiative la nivel național și european se adresează profesiilor de educatori și personalului care lucrează cu persoanele în vârstă.

Pe baza datelor colectate, echipa de proiect a concluzionat asupra unui cadru de curs inovator pentru a îmbunătăți competențele educatorilor și personalului care lucrează cu persoanele în vârstă. Plecând de la acest cadru, consorțiul a dezvoltat un suport de curs reunit în volumul de 236 de pagini „Supporting elderly. A practitioner’s Guide”, publicat în limbile engleză, româna, spaniolă, poloneză și italiană pe pagina proiectului și în limba engleză în depozitul de lucrări de cercetare Zenodo.

Prin acest suport de curs, partenerii au urmărit dezvoltarea unor modele educaționale moderne și eficiente care să permită organizațiilor care lucrează cu persoanele în vârstă să îmbunătățească dezvoltarea profesională continuă a personalului.

Cursul conține 5 module, concepute în funcție de nevoile identificate în urma cercetărilor anterioare:

  • Cunoașteți seniorii
  • Înțelegeți seniorii
  • Lucrați cu seniori
  • Încurajați seniorii
  • Valorizați seniorii

Suportul de curs își propune să ofere cunoștințele necesare și să stimuleze dezvoltarea abilităților și atitudinilor personalului care lucrează cu persoanele în vârstă:

  • Cunoștințe: îmbătrânirea (provocări, schimbări sociologice și fizice, sfaturi); piloni în viața vârstnicilor; probleme de sănătate mintală legate de îmbătrânire; mituri și stereotipuri despre persoanele în vârstă și cum le pot afecta acestea; competențe personale de asistență socială pentru lucrul cu persoanele în vârstă; importanța persoanelor în vârstă în societățile noastre; cele mai bune practici privind integrarea activă a seniorilor în societate
  • Abilități: determinarea serviciilor necesare pentru persoanele în vârstă; comunicarea cu persoanele în vârstă; motivarea și implicarea persoanelor în vârstă în activități; responsabilizarea persoanelor în vârstă pentru a deveni cetățeni activi pentru ceilalți; îmbunătățirea calității vieții lor prin activități de îmbătrânire activă
  • Atitudini: empatia față de persoanele în vârstă.

Acest curs oferă organizațiilor și profesioniștilor care lucrează cu persoanele în vârstă posibilitatea de a-și îmbunătăți procesele cu ajutorul unor metode dezvoltate la nivel european. O serie de instrumente și inițiative educaționale sunt prezentate pentru a sublinia potențialul de transfer de modele și bune practici în cadrul comunităților locale.

În continuare, consorțiul își propune ca, plecând de la suportul de curs, să realizeze un curs de formare online gratuit și scenarii de activități practice pentru educatori, facilitatori, voluntari și personal plătit care lucrează cu persoane în vârstă. Cursul va fi disponibil în limbile engleză, romană, spaniolă, poloneză și italiană pe platforma Moodle de învățare online a Asociației TEAM4Excellence și va conține cele 5 module de curs, conținut multimedia, scenarii de activități practice, evaluare online și certificare.

"Nu ești niciodată prea bătrân pentru a învăța lucruri noi."

Tineret în Erasmus+

Asociația Be You acționează împotriva urii - ReAct Against Hate

Proiectul Erasmus+ ReAct Against Hate (2019-3-RO01-KA105-077942) ne-a învățat că nu e suficient să fim toleranți, este nevoie de multă iubire și compasiune pentru a reduce discursul instigator la ură și efectele negative ale acestuia.

Cum ura și discriminarea nu țin cont de timp, spațiu, evenimente sociale sau situații inedite precum pandemia Covid-19, ci mai degrabă sunt amplificate de acestea, am realizat importanța cursului de training ReAct Against Hate și am decis că trebuie să înfruntăm toate obstacolele sanitare, dorința de a implementa cu succes acest proiect fiind foarte mare.

Răspândirea și normalizarea discursului instigator la ură din Europa, ce contribuie la radicalizarea indivizilor și a grupurilor împotriva altor persoane alimentând infracțiunile motivate de ura, atât în viața de zi cu zi, cât și în social media, provocând atacuri directe asupra romilor, imigranților, a minorităților religioase și a altor grupuri vulnerabile incluzând tinerii, au reprezentat cele mai solide argumente pentru a interveni cu promptitudine în soluționarea acestei probleme.

Proiectul ReAct Against Hate (2019-3-RO01-KA105-077942) realizat în parteneriat cu organizații din România, Bulgaria, Cehia, Italia, Franța, Polonia, Portugalia și Turcia și-a propus să răspundă acestor provocări și să echipeze lucrătorii de tineret cu metode și instrumente în educația pentru drepturile omului cu scopul de a combate discursului instigator la ură în rândul tinerilor. De asemenea, și-a propus să reducă consecințele discursului instigator la ură, dintre care cele mai grave sunt marginalizarea, excluziunea socială, izolarea, teama, anxietatea, problemele de sănătate mintală, ce provoacă comportamente extreme care oscilează între sinucidere și radicalizare manifestată prin acte de delincvență juvenilă.

Cele 17 luni de proiect, cuprinse între 1 mai 2020 și 30 septembrie 2021, au debutat sub semnul pandemiei, iar parcursul proiectului s-a transformat într-un drum cu multe suișuri și coborâșuri prin peisajul pandemic al Europei. Cele mai mari obstacole au fost restricțiile cu privire la implementarea activităților transnaționale, măsurile de călătorie fragmentate la nivel european și schimbarea lor periodică, slaba conexiune a mijloacelor de transport și accesul diferențiat al cetățenilor cu privire la vaccinul Covid-19.

În ciuda acestor provocări, lucrătorii de tineret curajoși, dornici de învățare și de reluarea activităților cu tinerii, au sosit în România pentru 9 zile (18-26 iulie 2021), într-o perioadă de ameliorare a situației sanitare ce a permis implementarea cursului de formare cu succes și în maximă siguranță.

Obiectivele cursului de formare s-au concentrat pe dezvoltarea cunoștințelor lucrătorilor de tineret despre educația în drepturile omului cu tinerii, dezvoltarea capacității de adaptare a instrumentelor și metodelor de educație non-formală în domeniul drepturilor omului și oferirea unui spațiu pentru schimbul de experiență și bune practici, diversificarea metodelor de educație non-formală la nivelul organizațiilor partenere. Obiectivele proiectului au contribuit cu succes la atingerea scopului propus și anume cel de a dezvolta activități de calitate cu tinerii (cu accent pe tinerii cu oportunități reduse, tineri aparținând minorităților rome, tineri imigranți și refugiați) pentru combaterea discursului instigator la ură și a discriminării folosind educația în drepturile omului ca răspuns pertinent.

Ce a adus nou acest proiect?

Creativitatea și inovația au dus la proiectarea unor planuri de acțiune și activități în cadrul atelierului „Lets act” care au urmărit combaterea discursului instigator la ura și a discriminării în rândul tinerilor. Planurile de acțiune vor fi implementate în colaborare transnațională de către lucrătorii de tineret.

Schimbul de bune practici a dus la împărtășirea de metode efective pentru abordarea discursului de ură în rândul tinerilor, promovarea diversității culturale și a toleranței. Metode precum teatrul celor oprimați, jocul de rol, storytelling, poveste în imagini, metoda beautiful person și metode bazate pe artă sunt prezentate în broșura proiectului.

Alături de invitatul nostru, dr. Valentin Ioan Negoi, la activitatea „Round table” ce a avut loc în timpul mobilității, participanții au reflectat asupra unor lucruri aparent simple, dar profunde și esențiale pe care de cele mai multe ori le uităm, și anume că la naștere nu ne putem alege culoarea pielii, etnia, cultura sau limba. Aceste elemente de identitate culturală stau de cele mai multe ori la baza prejudecăților și a stereotipurilor la adresa minorităților etnice, mai ales la adresa minorității rome. Dezbaterea acestei problematici cu invitatul nostru a ajutat lucrătorii de tineret să înțeleagă situația comunității rome și i-a echipat cu metode de combatere a discriminării, prejudecăților și stereotipurilor în lucrul cu minoritățile etnice.

Pentru a completa povestea proiectului, redăm câteva din impresiile participanților:

Veronika – Cehia: I was very satisfied with this project. Topic was well prepared and we reached the aim of it. I also liked the diversity of our group by nation, age and field of experience as well. The lunch and study visit together was a very nice idea. We also met a guest who described us the local population and community reality. I can highly recommend to my colleagues to participate in these projects.

Maksim – Bulgaria: All the activities of the training course were very well prepared. I learnt a lot of new things from every workshop. The whole organization was amazing, they were very responsive and professional. Everything was on very good level and in very high standard.

Diogo – Portugalia: The greatest thing was trainers attitude, knowing the way Ilona helped all of us being better persons of ourselves, good debate, amazing logistics, good activities.

Vă invităm să trăiți alături de noi atmosfera din proiectul ReAct Against Hate:

Corpul European de Solidaritate

CivicOn – Empowering Youth Academy

În perioada 9-19 septembrie 2021, în parcul municipal Onești a avut loc prima ediție a festivalului CivicOn.

Festivalul CivicOn este un eveniment din cadrul proiectului Empowering Youth Academy, proiect derulat de Asociația „Sfânta Familie din Nazaret“ în parteneriat cu Asociația AVATAR, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Scopul proiectului a fost de a promova și a crește gradul de implicare civică în rândul tinerilor și populației locale.

Implementat chiar de către tinerii din cadrul programului Empowering Youth Academy, peste 75 de liceeni și 5 voluntari participanți prin Corpul European de Solidaritate, evenimentul a urmărit promovarea solidarității la nivelul întregii comunității, promovarea implicării civice în rândul tinerilor și reliefarea contribuției societăților civile la dezvoltarea comunității.

Festivalul CivicOn a cuprins întregul oraș, activitațile având loc în mai multe locații reprezentative pentru oraș. Parcul a fost amenajat cu locuri de joacă și de relaxare pentru toate vârstele, cu un Open Stage, unde s-a putut cânta liber la instrumente puse la dispoziție și poate cel mai important, au avut loc ateliere interactive dedicate în special tinerilor. Aceștia au avut ocazia să afle ce înseamnă să fii cetățean activ, să te implici în acțiuni solidaritate și de voluntariat. Tot în parc, pe toată perioada festivalului a avut loc un târg al ONG-urilor locale, unde populația a fost invitată să viziteze standurile organizațiilor care se implică în diverse acțiuni locale. Am amenajat și un amfiteatru (din paleți de lemn) unde au fost difuzate filme, au organizate evenimente de public speaking numite CivicTalk, iar tinerii din comunitate au vorbit despre ceea ce este important pentru ei astăzi.

La Biblioteca Municipală a avut loc o expoziție de artă a tinerilor artiști oneșteni, dar și un eveniment de dezbatere între tineri. La sediul Asociației „Sfânta Familie din Nazaret“, au fost prezentate piese de Teatru Forum, dar și ateliere civice, iar bulevardul Oituz a făcut cunoștință cu un flashmob, prin care am lansat invitația la CivicOn.

Formator - transformator

Reţeaua de formatori a ANPCDEFP există din 2007 când, în cadrul programului Tineret în Acţiune, se concentra pe cursuri de scriere și management de proiect, promovarea metodelor şi instrumentelor de educaţie nonformală, managementul voluntarilor, constituirea de ONG-uri, precum și pe alte tipuri de cursuri tematice. În perioada 2014-2019, formatorii au organizat cursuri de scriere proiecte, designul activităţilor de învăţare, dezvoltare organizaţională şi diseminarea şi exploatarea rezultatelor obţinute în proiecte pentru programul Erasmus+.

Din 2007 până în prezent, reţeaua a asigurat şi cursurile specifice formării voluntarilor în cadrul Serviciului European de Voluntariat, respectiv din 2018, Corpului European de Solidaritate. O parte dintre formatorii Erasmus+ sunt implicaţi în cursuri internaţionale de formare organizate prin reţeaua SALTO a Comisiei Europene.

te informează...

Bursa Google Science

Bursele se adresează studenților cu dizabilități care studiază informatică sau domenii tehnice apropiate.

Bursa urmărește să elimine barierele care împiedică persoanele cu dizabilități să studieze în aceste domenii și să îi încurajeze să exceleze în studiile lor, să joace un rol activ și să devină lideri în crearea tehnologiei.

Cei mai buni 10 candidați vor primi o bursă de 7000 de Euro cu care să își acopere taxele de studiu, cărți și echipamente necesare în urmarea studiilor la universitățile lor.

Termen limită: 31 decembrie, 11:59 pm GMT

Ghent (BE) câștigă titlul de Capitală europeană a tineretului 2024

Ghent va deține prestigiosul titlu în 2024 timp de un an, în paralel cu președinția belgiană a UE, dându-le tinerilor cetățeni posibilitatea de a-și asuma rolul de lider în modelarea orașului și a viitorului său în Europa.

Ghent a convins cu succes juriul Capitalei Tineretului prin angajamentul său de a plasa tinerii în centrul evenimentelor democratice și al vieții civice, în conformitate cu decizia recentă a Belgiei de a reduce vârsta de vot la 16 ani în alegerile europene. Propunerea câștigătoare, „We Are The City”, subliniază rolul Consiliului Tineretului din Gent, ca organism consultativ oficial, alături de alte parteneri și rețele regionale și europene pentru tineret.

În propunerea sa, Gent s-a angajat, printre altele, să implice mai mulți tineri din medii și situații diverse, pentru a-i face co-creatori activi în viața urbană. Orașul va utiliza impulsul creat de Capitala europeană a tineretului pentru a aborda provocările structurale, inclusiv rasismul, discriminarea și sărăcia în rândul copiilor. De asemenea, în 2024, vor fi deschise trei noi spații comune pentru tineret.

Ceilalți finaliști ai AEC 2024 au fost Chișinău (Moldova), Lviv (Ucraina) și Veszprém (Ungaria).

Impactul COVID-19 asupra tinerilor din Uniunea Europeană

Raportul Eurofound analizează efectele pandemiei asupra tinerilor, în special în ceea ce privește modul în care le-a afectat accesul și menținerea pe piața muncii, bunăstarea și încrederea în instituții, și evaluează diferitele măsuri de politică introduse pentru a atenua aceste efecte. Venind după o redresare de lungă durată, care a urmat crizei economice din 2007-2013, tinerii din UE s-au dovedit a fi mai vulnerabili la efectele restricțiilor instituite pentru a încetini răspândirea pandemiei de COVID-19.

Tinerii au fost mai predispuși decât celelalte grupuri de vârstă să se confrunte cu pierderea locului de muncă, cu nesiguranța financiară și cu probleme de sănătate mintală. Aceștia au raportat reducerea satisfacției și a bunăstării asociate cu cerințele privind șederea la domiciliu și închiderea școlilor. Deși guvernele au reacționat rapid la pandemie, majoritatea eforturilor de atenuare a efectelor restricțiilor au fost măsuri temporare, menite să prevină pierderea locurilor de muncă și să mențină conectați tinerii aflați într-un sistem educațional.

2022 - Anul european al tineretului

Potrivit unui acord, confirmat printr-un vot în cadrul comisiei CULT, Anul European al Tineretului se va concentra pe reînnoirea perspectivelor pozitive pentru tineri după pandemie.

„Tinerii sunt printre cei care au suferit cel mai mult de pe urma efectelor negative ale COVID-19. Anul European al Tineretului va fi o șansă de a-și aduce nevoile în prim-plan și o platformă de dialog despre viitor”, a declarat președintele Comisiei pentru Cultură și Educație, Sabine Verheyen (PPE, DE), care a condus echipa de negocieri a Parlamentului.

„Ne-am asigurat că va fi anul lor: negociatorii PE s-au asigurat că tinerii vor fi implicați în procesul de planificare. Am asigurat, de asemenea, posibilitatea de a iniția activități pe termen lung care să se extindă dincolo de 2022, pentru ca tinerii să se implice în UE și în elaborarea politicilor. Rezultatul negocierilor noastre arată clar că tânăra generație este o prioritate pentru Europa”, a mai subliniat Sabine Verheyen .

Multilingv. Multicultural

Secțiune dedicată promovării educației lingvistice și interculturalității, în toate formele lor, și comunității celor care organizează și promovează Certificatul lingvistic european (European Language Label)

Certificatul Lingvistic European pentru proiecte inovatoare în domeniile predării și învățării limbilor străine

Urmărește filmul proiectelor premiate în 2021:

Webinare organizate de EAQUALS și ECML dedicate educației lingvistice și multilingvismului

EAQUALS (The Evaluation and Acreditation of Quality Language Services - Asociația pentru evaluarea și acreditarea serviciilor lingvistice de calitate) a fost fondată în 1991 și este o asociație non-profit înregistrată în Anglia și Țara Galilor. Webinarele și resursele acoperă o serie de teme relevante pentru profesori, formatori de profesori, manageri academici și directori de studii și furnizează studii de caz privind trecerea la livrarea online a cursurilor.

ECML (The European Centre for Modern Languages of the Council of Europe - Centrul European pentru Limbi Moderne al Consiliului Europei) promovează excelența în educația lingvistică având ca obiectiv strategic susținerea statelor membre în implementarea unor politici eficiente de predare/învățare a limbilor străine prin:

  • susținerea învățării și predării tuturor limbilor străine;
  • promovarea dialogului și a schimbului între profesioniștii activi în domeniul educației lingvistice;
  • instruirea multiplicatorilor;
  • sprijinirea rețelelor prin organizarea și finanțarea unor programe și proiecte de cercetare.

EURYDICE

Rețeaua Eurydice își propune să faciliteze cooperarea europeană în domeniul educației. Publicațiile realizate în cadrul rețelei reprezintă o foarte bună sursă de documentare – prin furnizarea de informații clare, concise, actualizate și bine documentate. Publicațiile Eurydice pot să fie descărcate gratuit.

Indicatorii structurali pentru monitorizarea sistemelor de educație și formare profesională din Europa 2021

În ediția din acest an a raportului privind Structural Indicators for Monitoring Education and Training Systems in Europe 2021: Overview of major reforms since 2015 [Indicatorii structurali pentru monitorizarea sistemelor de educație și formare profesională din Europa 2021] sunt analizați peste 20 de indicatori structurali cheie referitori la politicile educaționale în patru domenii:

  • educația timpurie,
  • nivelul competențelor de bază,
  • părăsirea timpurie a educației și formării și,
  • învățământul superior.

Raportul oferă totodată o scurtă trecere în revistă a reformelor majore în aceste domenii de politici începând cu anul școlar/universitar 2014/2015.

Actualizarea din 2021 a indicatorilor structurali acoperă toate statele membre UE, precum și Bosnia și Herțegovina, Islanda, Liechtenstein, Muntenegru, Macedonia de Nord, Norvegia, Serbia și Turcia.

O parte dintre informațiile referitoare la țările Uniunii Europene au fost incluse și în Monitorul educației și formării 2021.

Publicația este redactată în limba engleză.

Vă recomandăm:

Un puzzle pentru vacanța de iarnă

Trei ...pe lună:

  1. Învață engleza după Metoda Lidia Vianu, Smile and Learn! 7 volume, gratuite (Universitatea din București)
  2. Cum ar arăta planeta, dacă toate oceanele ar seca
  3. Vezi care au fost cele mai bune cărți ale anului – Goodreads Choice Awards 2021

Altfel despre schimbările climatice

Noul program Erasmus+ sprijină Pactul verde european (European Green Deal) și Politicile Uniunii Europene în domeniul climei. În conformitate cu prevederile acestui acord european, programul va oferi stimulente financiare participanților care utilizează moduri de transport durabile. De asemenea, va investi în proiecte care promovează conștientizarea problemelor de mediu și vor facilita schimburile legate de atenuarea crizei climatice.

sau

Și, dacă vrei să-ți analizezi dieta și impactul ei asupra mediului înconjurător, ai special pentru asta un …. calculator creat de BBC. Poți afla mai multe și despre cum îți poți reduce amprenta ecologică în 9 pași foarte simpli.

sau ...

Media Space

Programe europene, proiecte, studii, inițiative, priorități, strategii. Toate au în spate povești, întâmplări, experiențe, emoții. Toate vin cu perspective și conduc spre învățare.

Ne dorim ca, alături de actori din media, să ducem această învățare cât mai aproape de toți cei interesați de ea, de cei dornici de implicare și transformare.

Fie că ajungem către public alături de parteneri media care ne împărtășesc viziunea, fie că poveștile ajung să fie spuse, scrise, ilustrate ca urmare a preocupărilor media, faptul că există acest spațiu media alocat educației e un plus.

Ne dorim să acordăm, la rândul nostru, spațiu în ANews pentru partenerii noștri - Radio România Cultural și Tribuna Învățământului, dar și pentru alte apariții media dedicate învățării care pot inspira și motiva.

Ca de sfârșit - început de an:

„Butucul de Crăciun a fost multă vreme substitut al zeului mort reprezentat de un trunchi de stejar tăiat din pădure și ars pe vatră în noaptea de 24/25 decembrie. Copacul tăiat (butucul) simboliza moartea anuală a zeului Crăciun care renăștea, prin ritul funerar de incinerare, practicat de daci și de daco-romani înainte de creștinare. Împodobirea pomului de Crăciun a fost suprapusă peste obiceiul autohton al incinerării cadavrului fitomorf, butucul de Crăciun. Începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea, a pătruns din nordul și vestul Europei, de sus în jos, de la oraș la sat, tradiția împodobirii bradului. Obiceiul arderii Butucului de Crăciun, astăzi dispărut, a fost atestat la români, aromâni, letoni și sârbo-croați.“ (După Ion Ghinoiu – Sărbători și obiceiuri românești, Elion, 2003)

Și, în acord cu vremurile, vă transmitem urarea de Zoom to connect, Meet to discover & Team to transform! La mulți ani buni și sănătoși!

ANews @ Erasmus+

ANews este publicația lunară a Agenției Naționale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale.

Dacă sunteți implicați în proiecte din domeniile educației, formării profesionale sau tineretului și doriți să publicați articole despre acestea în revistă, dacă aveți recomandări sau dacă doriți doar sa ne scrieți, vă rugăm să folosiți adresa ileana.racoviceanu@anpcdefp.ro.

Cerințe tehnice pentru publicare: minim o pagină A4 de text cu diacritice, într-un stil care să evidențieze în primul rând experiența de învățare și impactul asupra oamenilor, organizațiilor și comunităților. Fotografiile care însoțesc textul vor fi de minim 300 dpi, atașate separat în email, nu inserate în textul Word. Dacă menționați în text persoane, instituții sau organizații, evenimente sau publicații etc., pentru care există referințe pe internet, adăugați și un link către acestea (în paranteză).

Toate informațiile din articolele despre proiectele finanțate cu sprijinul Comisiei Europene reflectă numai punctul de vedere al autorilor, iar Agenția și Comisia Europeană nu sunt responsabile pentru eventuala utilizare neadecvată a acestora.

CREATED BY
Alexandra Duica

Credits:

Created with images by papazachariasa - "christmas tree decoration" • geralt - "internet cyber network" • geralt - "mobile phone smartphone hand" • geralt - "business the next step next" • KevinSchmid - "norway reflection travel" • xresch - "tech circle technology" • PDPics - "magnetic compass navigation direction" • moritz320 - "a book read literature" • pasja1000 - "senior elderly people" • Dimhou - "young people group friends" • graphisland - "hands support solidarity" • geralt - "network person silhouette" • josephredfield - "people friends together" • geralt - "personal network social media" • geralt - "umbrella yellow black" • 5598375 - "a book open book read" • PublicDomainPictures - "ball balls bauble" • geralt - "hands earth next generation" • geralt - "social media icon people"