ANews Buletinul informativ lunar al Agenției Naționale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale

Serie nouă (III.1). Nr. 205, martie 2025

ANPCDEFP (Agenția care implementează Erasmus+ și Corpul European de Solidaritate în România) vă spune bun venit la Ediția din martie 2025 a ANews! Pe măsură ce pășim din ce în ce mai mult în noul an, împărtășim cu voi noi povești despre activități și proiecte implementate de participanții și partenerii noștri care au îmbrățișat oportunitățile oferite de programe. De asemenea, prezentăm interviuri sau testimoniale cu persoane implicate direct în proiectele Erasmus+ și Corpul European de Solidaritate.

Sperăm că şi aceste poveşti noi vă inspiră și veţi profita de oportunităţile oferite de Erasmus+ şi Corpul European de Solidaritate, devenind parte din familia europeană.

Anul acesta sărbătorim:

  • 45 de ani de Eurydice!
  • 35 de ani de Eurodesk!
  • 20 de ani de eTwinning!

Rămâneți alături de noi pentru informații despre programe, ateliere și evenimente de networking concepute pentru a vă îmbunătăți experiențele Erasmus+ și Corpul European de Solidaritate.

Vă invităm să citiți această ediție a ANews din martie 2025 și să rămâneți conectați permanent cu comunitatea noastră. Împreună, transformăm România prin învățare!

Din cuprins :

  • Un Podcast cu studenți Erasmus la Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad
  • Union of Skills: o Europă mai competitivă prin educație și formare
  • Noi evenimente pentru dezvoltarea activităților de tineret
  • Cum a prins Erasmus+ rădăcini la Vâlcea. Două inițiative, un singur mesaj: comunități mai puternice prin educație și implicare
  • Proiectul „YOUth Art Festival”, desemnat câștigătorul național în cadrul competiției European Charlemagne Youth Prize 2025

În 2025, programul Erasmus+ continuă să își mobilizeze eforturile în vederea atenuării consecințelor socio-economice și educaționale ale invadării Ucrainei de către Rusia, inclusiv prin sprijinirea proiectelor care promovează activități educaționale și care facilitează integrarea persoanelor care fug din calea războiului în noile lor medii de învățare, precum și activități de sprijin pentru organizațiile, cursanții și personalul ucrainean.

Viitorul nu ni-l prezice nimeni. Îl alegem.

Union of skills: o Europă mai competitivă prin educație și formare!

Cuprins:

  1. Știri. Evenimente. Perspective de învățare: Union of Skills: o Europă mai competitivă prin educație și formare Cercetare despre experiențele din proiectele eTwinning și Erasmus+ | Consultări publice privind următorul buget pe termen lung al UE
  2. Poveștile Ambasadorilor Erasmus: Portret de AmbasaDOR: Voicu Corina Valentina
  3. Profil Agent: Sidonia Olteanu
  4. Învățământ universitar în Erasmus+: Dear Erasmus Student – Podcast cu studenții Erasmus la Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad | Erasmus Open Doors 2025
  5. Erasmus+ în învățământul școlar: „Pe urmele exploratorilor” – flux de mobilitate în acreditarea școlară, Erasmus+ în Sevilia, Spania | Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Vaslui: „Experiența Erasmus - călătoria noastră” | 3 zile pline de TransformarE+
  6. Erasmus+ în învățământul vocațional și tehnic: Liceul Tehnologic de Silvicultură și Agricultură „Casa Verde” – Experiență Erasmus+ de neuitat în Braga, Portugalia | Apelul de proiecte Forward-Looking Projects
  7. Tineret în Erasmus+: Cum vor învăța tinerii? - discuție cu Roxana Chirițoiu, Head of Climate Programs la Social Innovation Solutions | Noi evenimente pentru dezvoltarea activităților de tineret | Întâlnire de informare despre oportunitățile oferite de Erasmus+ și Corpul European de Solidaritate pentru tineri
  8. Sport în Erasmus+: Discover the World: Erasmus + în Turcia și Portugalia | Înscrieri deschise pentru evenimentul Sport and Skills
  9. Educația adulților în Erasmus+: Erasmus+ prinde rădăcini la Vâlcea: educație, natură și comunitate
  10. Corpul European de Solidaritate: Proiectul „YOUth Art Festival”, desemnat câștigătorul național în cadrul competiției European Charlemagne Youth Prize 2025 | VOT - despre politică, tineri, schimbare, adaptabilitate
  11. Formator – Generator
  12. Prioritar: Includere, Diversitate și Sustenabilitate: Secțiunea Includere & Diversitate de pe site-urile Erasmus+ și Corpul European de Solidaritate
  13. Eurodesk România te informează: Eurodesk România în anul 2025Programul Tinerilor Creatori | Mobilitatea VET – Deschizătoare de drumuri Erasmus+
  14. Multilingv. Multicultural
  15. Publicațiile Eurydice: Educația pentru sustenabilitate în Europa. Formarea de competențe și sprijinirea cadrelor didactice și a școlilor
  16. eTwinning: Premiile europene eTwinning 2025

Știri. Evenimente. Perspective de învățare

Union of Skills: o Europă mai competitivă prin educație și formare

Pe 5 martie Comisia Europeană a lansat inițiativa Union of Skills. Această abordare va oferi persoanelor din întreaga Uniune Europeană competențele de care au nevoie pentru a reuși în viața lor educațională și profesională. De asemenea, va facilita utilizarea acestor competențe în diferite țări ale UE. Prin reducerea inegalităților de gen și prin sprijinirea întreprinderilor europene în găsirea angajaților de care au nevoie, se urmărește ca UE să devină mai competitivă și mai incluzivă.

Nevoia de competențe într-o Europă competitivă

Uniunea Europeană are nevoie de persoane calificate pentru a răspunde noilor provocări și pentru a rămâne competitivă. Cu toate acestea, pe măsură ce nevoile profesionale se schimbă, mulți angajați se străduiesc să țină pasul, iar întreprinderile nu pot găsi persoanele potrivite. Aceste deficite de competențe și de forță de muncă influențează competitivitatea europeană. Acesta este motivul pentru care Comisia Europeană introduce Union of Skills, un plan de îmbunătățire a calității educației, formării și învățării pe tot parcursul vieții.

Inițiativa își propune:

  • să ofere niveluri mai ridicate de competențe de bază și avansate;
  • să ofere cetățenilor europeni posibilitatea de a-și actualiza și de a dobândi în mod regulat noi competențe;
  • să faciliteze recrutarea de către întreprinderile din întreaga UE;
  • să atragă, să dezvolte și să păstreze talentele de vârf în Europa.

Educație și formare pentru toate vârstele

De la elevi până la pensionari, această inițiativă va oferi persoanelor din întreaga Europă competențele de care au nevoie pentru a se dezvolta. Aceasta va încuraja, de asemenea, transferabilitatea competențelor pe întregul continent prin libera circulație a cunoștințelor și a inovării.

Inițiativa este însoțită de un plan de acțiune privind competențele de bază și de un plan strategic privind educația în domeniul STEM pentru a îmbunătăți competențele în domeniul științei, tehnologiei, ingineriei și matematicii, pentru a promova carierele STEM, pentru a atrage mai multe fete și femei înspre aceste domenii și pentru a crește gradul de pregătire în fața tranziției către tehnologiile digitale și ecologice.

Dezvoltarea de competențe pentru o viață și un loc de muncă de calitate

Union of Skills se concentrează pe:

  • pilotarea unui sistem de sprijin pentru competențele de bază pentru a asigura tuturor tinerilor competențe solide de citire, matematică, științe și digitale;
  • promovarea competențelor, a carierelor și a educației în domeniul STEM, inclusiv atragerea unui număr mai mare de femei și pregătirea pentru tranzițiile către tehnologiile digitale și ecologice;
  • introducerea unei noi strategii UE privind educația și formarea profesională (EFP) pentru a spori atractivitatea, inovarea și incluziunea educației profesionale.

Mai multe detalii despre această inițiativă pot fi găsite AICI.

Cercetare despre experiențele din proiectele eTwinning și Erasmus+

ANPCDEFP (Centrul Național eTwinning și Erasmus+) vă invită să contribuiți la o cercetare despre experiențele din proiectele eTwinning și Erasmus+, cu accent pe interacțiunile interculturale.

Vă invităm să completați unul dintre chestionarele de mai jos și să distribuiți acest mesaj în școlile voastre!

Pentru profesorii din învățământul preuniversitar:

Pentru elevii din învățământul gimnazial și liceal:

Fiecare răspuns contează! Prin participarea voastră, contribuiți la îmbunătățiri viitoare și la o mai bună înțelegere a impactului interacțiunilor interculturale.

Mulțumim pentru sprijin!

Consultări publice privind următorul buget pe termen lung al UE

Comisia Europeană se pregătește pentru următorul cadru financiar multianual, care va începe în 2028. Aceasta a publicat un document care evidențiază principalele provocări politice și bugetare pentru viitorul UE.

Acum aveți șansa de a influența modul în care este conceput următorul buget pe termen lung al UE! Prin intermediul a șapte consultări publice în domenii-cheie de politică, cetățenii și actorii relevanți sunt încurajați să își împărtășească opiniile și ideile.

Consultările publice sunt deschise până în data de 7 mai.

Poveștile Ambasadorilor Erasmus

Ambasadorii de învățare sunt persoane care au participat la programe de mobilitate Erasmus+ și sunt pasionate de promovarea oportunităților internaționale de învățare. Aceștia acționează ca mentori și surse de inspirație pentru cei care doresc să se implice în programe de schimb sau să exploreze oportunități de învățare internațională.

Numărul Ambasadorilor de învățare a ajuns la 75. Lista completă poate fi accesată aici. Le puteți urmări activitatea și solicita informații despre programele Erasmus+ și Corpul European de Solidaritate folosind hashtagul #AmbasadorErasmus.

O COMUNITATE. UN CADRU DE ÎNVĂȚARE. RESURSE. OPORTUNITĂȚI DE FORMARE. MATERIALE. VIZIBILITATE. CLIMAT POZITIV. ENERGIE BUNĂ.
#AmbasadorERASMUS vorbește cu entuziasm despre experiențele sale în proiectele educaționale europene și despre „cultura Erasmus“ în care a învățat și a crescut, în ultimii 25 de ani. urmărește-l și solicită-i să-ți vorbească despre activitățile sale și despre programele Erasmus+ și Corpul European de Solidaritate.

Poți apela la #AmbasadorErasmus pentru a te informa despre „+“-ul din Erasmus+. Experiența lor poate fi și a ta. Invită-i în școala, instituția sau organizația ta și ascultă-i vorbind despre modul în care poți învăța și călători în același timp sau despre cum poți fi și tu o parte dintr-un proiect european de succes! Până atunci, le poți urmări activitatea pe Facebook, Instagram, Tik Tok și Twitter.

Portret de AmbasaDOR: Voicu Corina Valentina

Erasmus deschide noi orizonturi!

Cum și când a început pentru tine experiența Erasmus+?

A început în perioada octombrie 2019-ianuarie 2020, când elevii Liceului Tehnologic Aiud, din clasa XI-a B au participat la implementarea proiectului Erasmus+ „Play with me - Games of the past, sports for today” al Asociației Liber la Educație, Cultură și Sport din București. Proiectul a promovat jocurile tradiționale ca moștenire culturală intangibilă. Impactul a fost foarte mare asupra noastră, ca profesori, pentru că era ceva nou; asupra elevilor, care s-au distrat și au învățat cât de important este să cunoști tradițiile altor popoare, să faci sport și să ai un stil de viață sănătos; asupra părinților și a comunității locale!

De ce AmbasaDOR de învățare? Ce te-a determinat să vrei să dai mai departe? Ce speri să înveți tu din această experiență?

Pentru că iubesc parteneriatele școlare internaționale care te ajută să descoperi noi culturi și civilizații, să te împrietenești cu oameni minunați și să vezi cum funcționează sistemul de învățământ în țările europene și nu numai. Am vrut să transmit mai departe această experiență, să-i ajut și pe alții la început de drum, să valorific experiențele avute prin organizarea de simpozioane, seminarii, mentorate și publicarea articolelor tematice în cărți sau reviste pe care le coordonez.

Din această experiență am învățat că dacă vrei o schimbare trebuie să începi cu tine! Fiecare experiență, bună sau rea, ne face mai buni.

Care este mesajul pe care l-ai transmite unei organizații care este la început de drum în Erasmus+? De ce să facă parte din povestea învățării și din ce să se inspire?

Să nu renunțe, chiar dacă uneori drumul este imprevizibil. Să participe la Erasmus pentru că așa ajunge să se perfecționeze și să devină mai bună în ceea ce face. Este o mândrie să ajungi Ambasador Erasmus, să faci parte dintr-o comunitate cu oameni atât de diferiți, dar uniți de aceleași idealuri. Să se inspire din valorile europene: UNITATE ÎN DIVERSITATE!

Dacă ai defini Erasmus printr-o singură frază, aceasta ar fi...?

Erasmus deschide noi orizonturi!

Un mesaj pe care ai vrea să ți-l adresezi ție peste timp, la 10 ani de activitate în rețeaua de Ambasadori Erasmus...?

Fii tu schimbarea pe care vrei s-o vezi în lume!

Profil Agent: Sidonia Olteanu

Cine sunt oamenii care lucrează în Agenția cu nume lung? Ce îi mână pe ei în luptă și de ce?

În fiecare lună descoperim un alt “agent” din perspectivă personală, dar și profesională.

Râmâneți aproape!

Pentru numărul din martie al ANews, ne-a povestit din experiența ei de a lucra în ANPCDEFP colega noastră, Sidonia Olteanu de la Departamentul Proiecte în domeniul formării profesionale (VET).

De cât timp lucrezi în Agenție?

Lucrez în Agenție din noiembrie 2024, dar drumul meu s-a intersectat cu Agenția în octombrie 2023, când am venit în sprijinul colegilor mei ca encoder.

Cine este Sidonia Olteanu în afara fișei postului / a titulaturii de responsabil proiecte?

O întrebare foarte bună! Sidonia este o tânără care după finalul perioadei de licență a căutat un loc în care să aplice ceea ce a învățat pe parcursul studiilor și iată-mă aici, în Agenție... Dar stai! Nu despre asta este vorba, vorbim de omul din spatele titulaturii, omul care are diverse pasiuni, omul căruia îi plac drumețiile, natura, fotografia, muzica, filmele și poezia. Îmi place să descopăr oamenii așa cum sunt ei, „în spatele porților de fier”. Pe scurt arta și frumosul.

Sunt genul de om care observă ce se întâmplă în jurul meu, cum sunt oamenii, care este atmosferă și care ulterior își face subtil sau, dupa caz, mai puțin subtil simțită prezența. Îmi place să ridic moralul celor din jurul meu și să încerc să le fac ziua mai bună adaptându-mă în funcție de specificul fiecăruia.

Care sunt valorile după care te ghidezi?

Valorile după care mă ghidez și pe care le consider de bază sunt sinceritatea, adaptibilitatea și empatia. Într-adevăr, este dificil să fii sincer cu toți cei din jur, dar uneori sinceritatea poate fi iritantă pentru ceilalți. De aceea prin observarea comportamentelor oamenilor și prin plierea pe modul fiecăruia mă ajută pe mine ca om să știu cum să gestionez anumite situații. Acest lucru este corelat cu empatia, prin simplul fapt că încerc să mă adaptez în funcție de fiecare persoană și încerc să le înțeleg nevoile.

Ce ai învățat aici și vei duce mai departe în orice context profesional sau personal?

Am învățat faptul că în orice situație prima dată trebuie să vedem partea pozitivă a oricărei acțiuni sau lucru și ulterior să dăm atenție părții negative. Și cel mai important lucru: „Orice problemă are o soluție!”.

Cum sunt proiectele pe care le gestionezi?

Proiectele gestionate de întreaga echipă AN sunt unele importante, deși poate am zice că nu este „mare brânză” ce facem noi aici… Ei bine, chiar este „mare brânză” mai ales că avem șansa să contribuim la viitorul oamenilor.

Revenind la proiectele pe care le gestionez, acestea vizează domeniul educației și formării profesionale. În cadrul lor avem ocazia să țintim și să ajutăm foarte mulți tineri cu oportunități reduse, tineri proveniți din diferite zone, de diferite etnii, astfel îndeplinim chiar prioritățile programului Erasmus+, mai exact includere și diversitate. Acest lucru ne oferă șansa să „deschidem o poartă maramureșeană” reprezentând oportunitatea imensă de care tinerii pot avea parte, de tărâmul mare și necunoscut din spatele acesteia care îi va forma pentru parcursul lor în viață.

Recomandare de lectură sau film pentru cititorii noștri?

Vă recomand cu căldură filmul „A silent voice”. Tema centrală a filmului este bullying-ul și consecințele sale psihologice pe termen lung. Filmul explorează impactul devastator pe care agresiunile școlare, atât fizice, cât și emoționale, le pot avea asupra victimelor și agresorilor. În acest context, filmul se axează pe vinovăție și iertare.

Prin intermediul poveștii dintre Shoya Ishida, un băiat care a hărțuit-o în copilărie pe Shoko Nishimiya, o fată cu dizabilități de auz și al transformării acestuia din agresor în victimă, filmul analizează modul în care bullying-ul poate marca viața unui individ. În timp ce Shoya încearcă să se răscumpere și să-și ceară scuze pentru comportamentul său din trecut, el se confruntă cu propriile sentimente de izolare și vinovăție. În paralel, filmul abordează și nevoia de iertare: cât de greu este pentru o victimă să ierte un agresor și ce efecte poate avea iertarea asupra celor implicați.

Un alt subiect important este singurătatea, care se manifestă atât în viața lui Shoya, care este marginalizat de ceilalți, cât și în viața Shokobei, care trăiește cu traumele provocate de bullying-ul suferit în trecut. În cele din urmă, filmul pune în discuție nu doar efectele agresiunii, dar și procesul de vindecare și maturizare emoțională, atât pentru victime, cât și pentru agresori.

Astfel, sunt abordate teme profunde, cum ar fi impactul bullying-ului asupra psihicului uman, importanța iertării și cum oamenii pot învăța să își vindece rănile emoționale din trecut.

Învățământ universitar în Erasmus+

Dear Erasmus Student – Podcast cu studenți Erasmus la Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad

Biroul Erasmus+ al Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad a început un podcast cu studenți ai universității care au participant la mobilități Erasmus, evidențiind dezvoltarea lor personală și profesională, înțelegerea culturală și modul în care Erasmus+ construiește legături pe tot parcursul vieții cu persoane din medii diferite, creând o rețea globală pentru oportunități viitoare. Cu multitudinea de activități ce pot fi desfășurate, precum și concentrarea pe incluziune, diversitate și extinderea oportunităților pentru toți, Erasmus+ este conceput pentru toată lumea.

Studenții care au fost invitați în edițiile podcast-ului înregistrate până acum și-au povestit experiențele de mobilitate, și-au împărtășit gândurile, ideile și lecțiile importante adunate în timpul mobilității, oferind încurajarea necesară pentru a depăși obstacolele și a profita de noi oportunități. Invitații au fost atât studenți ai universității care au plecat în mobilități în țări din Uniunea Europeană, dar și o studentă venită în România pentru a studia la Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad.

Vă invităm să urmăriți acest podcast pentru a vă familiariza cu programul Erasmus+ prin intermediul experiențelor personale ale participanților la mobilități.

Erasmus Open Doors 2025

„Vino! Informează-te! Participă!” #ErasmusOpenDoors2025 #participErasmus #IncluderE+

Anul acesta am aniversat și organizat împreună cea de-a-XV-a ediție a evenimentului devenit tradiție Erasmus Open Doors sub sloganul „Vino! Informează-te! Participă!”. Peste 25 de universităţi din ȋntreaga ţară au organizat evenimente Erasmus ȋn perioada 10-14 martie 2025. În cadrul acestor evenimente s-a discutat direct cu studenţii şi cadrele didactice despre trei teme extrem de relevante pentru universități:

  • Care sunt oportunitățile de mobilitate Erasmus+ pentru studenți?
  • De ce sunt importante Includerea și Diversitatea la nivelul universității și cum pot participa şi studenții cu oportunități reduse la mobilităţile Erasmus+?
  • De ce este crucială Participarea la viața democratică a tinerilor și cum pot fi aceştia încurajaţi să meargă la vot?

Studenți care au participat anterior la mobilităţi Erasmus au fost invitaţi să povestească colegilor lor despre experiența lor Erasmus, despre cum a fost să studieze într-o țară străină și despre momentele minunate pe care le-au trăit.

Urmăriți pagina Facebook Erasmus+RO și contul de Instagram erasmusplus.ro_suntsolidar.eu pentru mai multe detalii.

Erasmus+ în învățământul școlar

„Pe urmele exploratorilor” – flux de mobilitate în acreditarea școlară, Erasmus+ în Sevilia, Spania

În perioada 10 - 14.02.2025, Școala Profesională „Tiberiu Morariu” Salva a fost implicată într-un flux mixt de formare profesională cu stagii de job shadowing, misiuni de predare pentru profesori și mobilitate de grup a elevilor, în cadrul Acreditării Erasmus+ din anul al patrulea: „S.T.E.A.M LABS” având nr: 2024-1-RO01-KA121-SCH-000226584. Școala care a găzduit evenimentul mixt a fost C.E.I.P San Jacinto, Sevilia, Spania, cu expertiză valoroasă în modelele didactice STEM/S.T.E.A.M, metode anti-bullying și integrarea aplicațiilor digitale în cadrul orelor de curs, partener în cadrul proiectelor eTwinning și Erasmus+, derulate în anii școlari anteriori.

Din instituția noastră, au participat în stagii de job shadowing 2 cadre didactice de specialități diferite (Anamaria Pop și Nicoleta Buga), 1 cadru didactic în misiune de predare (Romana Iulia Fetti), iar la mobilitatea de grup, 6 eleve din ciclul gimnazial din clasa a VI-a (Efremia B, Maria F, Iuliana D, Adina G, Ilinca H și Nectaria T), însoțite de un profesor (Găzdac Vasilica).

Acreditarea Erasmus+ este parte integrantă a acțiunii cheie KA1, în instituția noastră derulându-se activități de învățare internaționale în ciclul financiar 2021-2027, având rolul de a forma profesional cadrele didactice, de a încuraja mobilități ale elevilor din ciclul gimnazial pe termen scurt (în special a celor cu oportunități reduse), de a crește eficientizarea procesului de recunoaștere a competențelor dobândite prin intermediul certificatelor de tipul Europass pentru cadrele didactice, de a crește competențele verzi și a sensibiliza comunitatea asupra schimbărilor climatice, de a asigura schimbul de bune practici educaționale în vederea atingerii obiectivelor propuse în planul Erasmus+.

Școala Profesională ,,Tiberiu Morariu” Salva are prevăzute în anul al patrulea din cadrul acreditării școlare activități care se implementează în perioada 1.06.2024 - 30.08.2025. Activitățile, mobilitățile și cooperarea prin intermediul platformei eTwinning în proiectul “S.T.E.A.M LABS” se centrează pe creșterea utilizării modelelor didactice STEM/S.T.E.A.M în cadrul orelor de curs, reducerea comportamentelor de bullying și cyberbullying, îmbunătățirea portofoliului de metode și mijloace didactice inovative privind abilitățile digitale ale elevilor, creșterea competențelor lingvistice și culturale ale elevilor și profesorilor, implicarea în mobilități a unui număr consistent de elevi cu oportunități reduse, exerciții de reflecție asupra activităților asistate ale cadrelor didactice implicate în stagiile de job shadowing, realizarea unor stagii de predare și formare pentru profesori în școlile europene, realizarea unui auxiliar didactic cu planuri de lecții ale profesorilor participanți, jurnale de proiect ale elevilor, analize statistice, resurse educaționale STEM/S.T.E.A.M dar și susținerea de acțiuni de valorizare și de diseminare a activităților în comunitățile locale, naționale și internaționale.

Activitățile derulate în cadrul mobilității de grup a elevilor au constat în susținerea de ore comune cu elevii spanioli, ore desfășurate bilingv în limba engleză deoarece școala utiliza sistemul bilingv, învățarea prin cooperare urmărind parcurgerea a 5 activități cu temă STEM/S.T.E.A.M, a 5 activități care au utilizat aplicațiile digitale pentru geografie și a 5 activități cu metode de combatere a bullyingului și a cyberbullyingului. Elevii români, împreună cu elevii spanioli, au socializat a doua parte a zilei participând la vizitele de studiu de la Turnul de aur și corabia Sao Victoria, Parcul Maria Luisa și Piața Spaniei. Elevii români au fost impresionați de facilitățile oferite de sistemul bilingv de educație spaniol, de respectul față de școală și față de profesori, de colaborare dintre școală și părinți, de relațiile de colegialitate și de prietenie dintre elevii spanioli, de atmosfera istorico-geografică a orașului. După încheierea orelor din școală, elevii și profesorii români au vizitat obiective culturale și turistice în acord cu tema proiectului: Arhivele Indiilor de Vest, Palatul Alcazar, Catedrala Sfânta Maria și turnul La Giralda, Muzeul de Arte frumoase cu expoziția Murillo. Orașul Sevilia a reprezentat în epoca marilor descoperiri geografice punctul central de unde au pornit marii exploratori: Cristofor Columb, Fernando Magellan și Juan Sebastian El Cano, fapt care a condus la centrarea activităților noastre de învățare în școala spaniolă pe aprofundarea acestor noțiuni geografice cu ajutorul modelelor didactice STEM/S.T.E.A.M. Au fost implicate în schimbul de grupuri de elevi pe termen scurt 6 eleve din instituția noastră dintre care jumătate au mai puține oportunități.

În cadrul stagiilor de job shadowing profesorii români au asistat la orele de la clasele primare și gimnaziale în funcție de nevoile de formare profesională și de specialitatea fiecăruia. Un aspect important l-au constituit discuțiile referitoare la tematica disciplinei activităților asistate împreuna cu profesorii spanioli, discuțiile cu conducerea școlii despre activitățile din școală, proiecte, parteneriate, activitățile cu părinții. Activitățile de job shadowing au fost consemnate în jurnalul de proiect prin intermediul fișelor de reflecție, vor fi continuate utilizându-se platforma eTwinning, prin realizarea unor lecții cu metode, materiale, aplicații digitale însușite în școala spaniolă care vor fi structurate într-un auxiliar didactic. În acest flux de mobilitate, doamna director Fetti Romana Iulia a fost îndrumată de directorul școlii spaniole în legătură cu documentele manageriale, cu gestionarea eficientă a relației cu cadrele didactice, cu comunitatea școlară, colaborarea eficientă cu părinții, proiecte și parteneriate, specificul sistemului bilingv, specificul modelului didactic STEM/S.T.E.A.M. Profesorii participanți și-au consolidat competențele lingvistice, competențele digitale, metode anti-bullying, competențele civice și culturale, competențele STEM/S.T.E.A.M prin lecțiile realizate, prin vizitele tematice, prin dezvoltarea relațiile de prietenie cu profesorii spanioli. Un aspect important în buna derulare a evenimentului mixt a fost realizat prin acțiuni de vizibilitate prin intermediul paginilor de Facebook ale școlilor, paginilor personale ale profesorilor participanți, paginii de Twinspace a proiectului.

Experiențele educaționale din școala spaniolă constituie conținutul auxiliarul didactic comun: ,,S.T.E.A.M Labs” care va fi realizat cu ajutorul aplicației Canva sub forma unei resurse educaționale deschise cuprinzând între paginile lui: jurnalele de proiect ale elevilor, proiectele de lecție cuprinzând bune practici inspirate din experiențele de învățare spaniole, jurnalele foto, articole, chestionare, resurse de învățare valoroase. Mulțumim școlii din Sevilia pentru bunele practici educaționale împărtășite, pentru eforturile depuse, pentru realizarea cu succes a fluxului nostru, în special profesoarei Cristina Fernandez Garcia și doamnei director Monica Poyato Roldan.

Deoarece instituția noastră educațională păstrează legături cu foști absolvenți peste ani, ne-am bucurat de timpul petrecut împreună cu familia Lari Ioan, absolvent al promoției 1994 care a parcurs aproximativ 150 de km de la reședința spaniolă spre Sevilia pentru a petrece câteva ore în compania noastră și îi mulțumim pe această cale pentru eforturile depuse și pentru mandarinele aduse din livada pe care o administrează.

Acreditarea Erasmus+ contribuie la dezvoltarea de competențe interculturale și lingvistice, la schimbări în stilurile de predare, la adoptarea de metode și mijloace didactice noi, la utilizarea la clasă a unor metode de combatere a bullyingului, la oferirea de mobilități Erasmus+ elevilor cu oportunități reduse, la sensibilizarea comunităților asupra importanței schimbărilor climatice și la consolidarea viziunii că educația este de fapt învățare pe tot parcursul vieții.

Proiectul este realizat cu sprijinul financiar al Comisiei Europene în cadrul Programului Erasmus+, programul Uniunii Europene în domeniul educației, formării profesionale, tineretului și sportului. Toate informaţiile pe care le furnizăm reprezintă responsabilitatea exclusivă a echipei de proiect, iar Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale şi Comisia Europeană nu sunt responsabile pentru modul în care este folosit conţinutul acestor informaţii.

Prof.dr.Vasilica Găzdac #AmbasadorErasmus #AmbasadoreTwinning

Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Vaslui: „Experiența Erasmus - călătoria noastră”

Cel care s-a pregătit corespunzător pentru un drum, a parcurs deja o bună parte din calea întortocheată - Erasmus din Rotterdam

Într-o vreme plină de provocări, schimbări și oportunități, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Vaslui a obținut acreditarea, ca lider de consorțiu, în domeniul educație școlară, creând o echipă în care a inclus 10 unități școlare din întreg județul, implicând cadre didactice și elevi de la ciclul preșcolar, primar și gimnazial.

„Ne uneau, în momentul scrierii proiectului, problematica bullying-ului în mediul școlar, dificultățile școlii de a răspunde pozitiv la comportamentele și atitudinile generațiilor actuale, complexitatea fenomenului și legătura acestuia cu dezvoltarea emoțională a elevilor. Am plecat de la ideea că, dezvoltând în rândul copiilor, încă de timpuriu, abilități de gestionare în manieră adecvată a emoțiilor, de comunicare asertivă și de relaționare, diminuăm comportamentele și atitudinile agresive, prevenim problemele de comportament și contribuim la îmbunătățirea și consolidarea bunăstării fizice și emoționale prin stimularea conștiinței de sine”.

Astfel, asemeni lui Erasmus din Rotterdam, membrii echipei de proiect din cadrul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Vaslui au pornit în această călătorie Erasmus, care i-a schimbat, transformat și le-a adus o mulțime de beneficii:

  • metode și tehnici de prevenție și intervenție,
  • schimb de experiență cu colegii din Europa,
  • oportunități de noi parteneriate europene,
  • deschidere către valorile europene.

Au realizat trei proiecte în cadrul consorțiului și au depășit o mulțime de provocări. Au adunat împreună mulți profesori, elevi și multe amintiri. 53 de cadre didactice din cele 10 grădinițe și școli au participat la cursuri de formare, împărtășind apoi din experiența dobândită colegilor din școală și elevilor cu care lucrează. Consorțiul a devenit ulterior model pentru unele școli membre, care au devenit, ele însele, aplicante directe și beneficiare ale proiectelor Erasmus+. Despre una dintre aceste școli, vom avea un articol într-un număr viitor al ANews.

Cadrele didactice au participat la activități interactive, indoor și outdoor, și-au dezvoltat competențele necesare pentru crearea unui mediu școlar nonconflictual, prin utilizarea jocurilor, a tehnicilor de artă teatrală, de comunicare eficientă, nonviolentă și de rezolvare de conflicte. De asemenea, au aprofundat subiecte specifice tematicii proiectului, de la prevenția bullying-ului în școli la intervenția în situații de bullying în mediul școlar, de la managementul conflictului la pace în școli cu ajutorul comunicării nonviolente, de la dezvoltarea competențelor interculturale la starea de bine în școli, dezvoltarea emoțională, a abilităților de viață ale elevilor pentru un mediu școlar pașnic. Au avut în plus oportunitatea unică de a pătrunde în culturi fascinante: Spania, Turcia, Italia, Grecia, scriind capitole frumoase ale vieții lor profesionale. Câteva cuvinte spuse cu toată inima aveţi mai jos:

A fost o experiență deosebită, un curs interactiv desfășurat într-un spațiu creat anume pentru a aduna toate energiile pozitive la un loc, un spațiu în care te puteai simți liber să experimentezi și să te implici efectiv în desfășurarea cursului.
A fost o săptămână intensă, cu experiențe pline de bucurii și inspirație. Comunicarea nonviolentă este o competență care poate fi formată de la o vârstă fragedă pentru a asigura un mediu liniștit pe termen lung. O experiență minunată!
Am înțeles că implicarea copiilor în activități de cooperare și de stabilire a unor strategii de echipă în vederea atingerii unui scop este de mare folos pentru dezvoltarea acestora.

Au urmat alte activități în școli, workshop-uri, pregătirea elevilor pentru activități de tip peer education, activități de diseminare, celebrarea zilelor Erasmus+, realizarea de materiale educative utile cadrelor didactice și părinților, Campania „Fii BUN, gândește BINE, dăruiește BUNĂTATE”, prin care au fost implicaţi elevii și profesorii în schimbarea atitudinilor, comportamentului și culturii agresiunii, prin construirea și dezvoltarea abilităților de comunicare și inter-relaționare, pentru a aborda diferite situații din sala de clasă și din afara ei.

În activitățile derulate de profesorii consilieri școlari și de profesorii participanți la mobilități s-a pus accentul pe dezvoltarea emoțională a elevilor, pe promovarea relaţiilor sociale pozitive între elevi, pe construirea unui climat școlar pozitiv, în care agresiunea nu își găsește locul, pe gestionarea conflictelor de orice fel. S-a dorit mult ca elevii să învețe să fie amabili, empatici și să îi accepte pe ceilalți. Conștientizând că oamenii sunt diferiți și încurajând înțelegerea și acceptarea, vom putea ajunge la reducerea ignoranței și a violenței, vom reuși crearea unei școli prietenoase, unde elevii vin cu plăcere, învață și se dezvoltă armonios.

Echipa de proiect care a coordonat activităţile şi ne-a împărtăşit din experiența de implementare a fost formată din: Daniela Laic, Nacu Octavia, Dogariu Cristina, Racoviță Daniela, Băetu Simona.

3 zile pline de TransformarE+

20-22 martie (2025) au fost 3 zile pline de învățare și transformarE+. Împreună cu 2 formatori din rețeaua proprie de formatori, Departamentul Proiecte în domeniile Educației școlare din cadrul ANPCDEFP a organizat al doilea curs pilot TransformarE+. Destinat liderilor de consorții Erasmus+, adică Inspectoratelor Şcolare Județene și Caselor Corpului Didactic din peste 20 de judeţe, acest curs a inclus elemente de dezvoltare organizaţională, planificare strategică, managementul schimbării, din perspectiva organizaţiei care ȋnvaţă.

Alte 20 de cursuri similare urmează a fi organizate, acestea fiind destinate direct şcolilor (peste 500) care vor fi membre ȋn aceste consorţii şi vor participa sau vor fi implicate ȋn implementarea proiectelor Erasmus+.

Erasmus+ în învățământul vocațional și tehnic

Liceul Tehnologic de Silvicultură și Agricultură „Casa Verde” – Experiență Erasmus+ de neuitat în Braga, Portugalia

Liceul Tehnologic de Silvicultură și Agricultură „Casa Verde” a desfășurat cu succes o mobilitate Erasmus+ în perioada 10-28 februarie 2025, în Braga, Portugalia, un proiect educațional cu numărul 2024-1-RO01-KA121-VET-000209335, destinat elevilor din specializările Tehnician Ecolog, Tehnician în Silvicultură și Tehnician Veterinar. Proiectul, organizat și cu sprijinul partenerului Bragamob, o organizație experimentată în facilitarea mobilităților Erasmus, a fost o oportunitate valoroasă pentru tinerii elevi de a dobândi cunoștințe și abilități într-un cadru internațional.

Oportunități educaționale și profesionale în Portugalia

Mobilitatea Erasmus+ a oferit elevilor o experiență de învățare intensivă, concentrându-se pe domeniile lor de specializare, cu accent pe protecția mediului, gestionarea resurselor naturale și sănătatea animalelor. În cadrul acestei mobilități, participanții au avut ocazia să învețe de la profesioniști din Portugalia și să aplice cunoștințele acumulate în cadrul școlii în contexte practice. Activitățile educaționale au inclus vizite de studiu, stagiu de pregătire practică în laboratoare moderne și vizite culturale, toate având scopul de a le oferi elevilor o înțelegere aprofundată a tehnicilor avansate din domeniul ecologiei, silviculturii și sănătății animalelor.

Sprijinul esențial al partenerilor Erasmus+ – Bragamob

Unul dintre factorii cheie ai succesului acestei mobilități a fost colaborarea cu Bragamob, o organizație cu o vastă experiență în gestionarea și facilitarea mobilităților Erasmus+. Bragamob a asigurat coordonarea activităților și a oferit sprijin logistic și educațional pe parcursul întregii perioade, facilitând integrarea elevilor și coordonând parteneriatele educaționale. Experiența organizației Bragamob a fost esențială pentru succesul acestui proiect, având în vedere complexitatea activităților și necesitatea de a garanta o experiență educațională de înaltă calitate pentru toți participanții.

Impactul mobilității asupra formării profesionale a elevilor

Mobilitatea Erasmus+ a avut un impact semnificativ asupra formării profesionale a elevilor liceului „Casa Verde”, aceștia dobândind cunoștințe și abilități care vor contribui la succesul lor viitor în domeniile ecologiei, silviculturii și veterinare. Experiențele de învățare din Portugalia le-au oferit participanților nu doar o pregătire teoretică și practică mai bună, ci și o mai mare încredere în abilitățile lor profesionale.

Am avut ocazia să învățăm de la cei mai buni, să vizităm locuri relevante pentru domeniul nostru de studiu și să ne îmbogățim cunoștințele cu tehnici și soluții inovative. Sunt convins că această experiență mă va ajuta mult în cariera mea viitoare ca tehnician ecolog. (mărturia unuia dintre elevi)

Călătorie culturală și profesională

Pe lângă componenta educațională, mobilitatea Erasmus+ a oferit elevilor o oportunitate rară de a descoperi cultura portugheză și de a interacționa cu tineri din diferite țări europene. Aceasta a fost o experiență formativă nu doar din punct de vedere profesional, ci și personal, contribuind la dezvoltarea unei perspective globale și a unor abilități interculturale esențiale în lumea actuală.

Pe lângă partea educațională, am învățat foarte multe despre cultura portugheză și am legat noi prietenii. Interacțiunile cu elevi din alte țări ne-au ajutat să înțelegem diversitatea Europei și să vedem lucrurile din perspective diferite. (elev participant la proiect)

Privind spre viitor

Mobilitatea Erasmus+ desfășurată la Braga a fost doar una dintre multele inițiative prin care Liceul Tehnologic de Silvicultură și Agricultură „Casa Verde” își propune să îmbogățească educația elevilor săi. Participarea la proiecte internaționale este o prioritate pentru instituție, care dorește să formeze tineri bine pregătiți, capabili să facă față provocărilor pieței muncii din domeniile lor de specializare.

„Casa Verde” rămâne dedicat educației de calitate, iar mobilitatea Erasmus+ reprezintă un pas important în această direcție, consolidând reputația liceului ca instituție de top în domeniile ecologiei, silviculturii și sănătății animalelor.

În concluzie, mobilitatea Erasmus+ desfășurată în Braga a fost un succes deplin, iar experiențele și lecțiile învățate vor avea un impact pozitiv asupra viitorului profesional al elevilor participanți.

Prof. Parău Delia; Prof. Buda Dorin

Apelul de proiecte Forward-Looking Projects

Comisia Europeană a lansat apelul de proiecte 𝐅𝐨𝐫𝐰𝐚𝐫𝐝-𝐋𝐨𝐨𝐤𝐢𝐧𝐠 𝐏𝐫𝐨𝐣𝐞𝐜𝐭𝐬!

Membrii 𝑃𝑎𝑐𝑡 𝑓𝑜𝑟 𝑆𝑘𝑖𝑙𝑙𝑠 sunt încurajați să solicite finanțare pentru proiecte care îmbunătățesc calitatea și eficiența educației și formării profesionale, precum și sistemele și politicile de educație a adulților.

Propunerile trebuie depuse până la data de 27 mai.

Tineret în Erasmus+

Cum vor învăța tinerii? - discuție cu Roxana Chirițoiu, Head of Climate Programs la Social Innovation Solutions

În episodul 10 al podcastului Cum am lucrat cu tinerii în următorii 15 ani..., împreună cu invitata noastră, Roxana Chirițoiu, Head of Climate Programs la Social Innovation Solutions, am explorat viziunea noii generații asupra transformărilor globale, impactul schimbărilor demografice și ce soluții putem dezvolta pentru un viitor sustenabil.

Roxana este Head of Climate Programs la Social Innovation Solutions, unde dezvoltă inițiative care conectează sustenabilitatea cu inovația și mediul de afaceri. De asemenea, este board member la Rethink Romania, un think tank dedicat explorării soluțiilor pentru viitorul României.

Implicarea sa în politici publice este remarcabilă: în calitate de Delegată de Tineret a României la Congresul Autorităților Locale și Regionale din Consiliul Europei, Roxana promovează participarea activă a tinerilor în procesul decizional. A fost selectată printre cei 50 de tineri la nivel mondial care au participat la World Economic Forum 2025 de la Davos, unde a adus în prim-plan teme esențiale precum re-skilling-ul în era AI, integrarea tinerilor în politici publice și viitorul economiei verzi.

Ce îi preocupă pe tineri? Ce vor să știe? La ce vor să contribuie? Povestim cu Roxana despre viitorul învățării, sustenabilitate și re-skilling într-un dialog care poate schimba perspective!

Noi evenimente pentru dezvoltarea activităților de tineret

Primăvara vine cu noi oportunități pentru organizații și nu numai de a-și dezvolta competențele și de a face schimb de bune practici. Iată care sunt evenimentele la care vă puteți înscrie în această perioadă:

Întâlnire de informare despre oportunitățile oferite de Erasmus+ și Corpul European de Solidaritate pentru tineri

ANPCDEFP a dus oportunitățile Erasmus+ & Corpul European de Solidaritate mai aproape de tineri, prin sesiunea de informare susținută de colegele noastre, Anca Rădulescu și Ana Șerbănescu, la București. O sală plină de studenți - de la specializări precum Studii Europene, Limba și Literatura Română, Limbi și Literaturi Străine, masteranzi la Cultură și Politică în Context European și Internațional (CPCEI), dar și absolvenți ai acestor programe, au fost dornici să afle cum pot valorifica oportunitățile oferite de programele europene pentru tineri: Erasmus+ (mobilități pentru studenți și lucrători de tineret, schimburi de tineri, activități de participare), DiscoverEU Inclusion Action, precum și Corpul European de Solidaritate.

Atât Ana, cât și Anca sunt absolvente ale programelor de Studii Europene și master CPCEI, ceea ce le-a adus cu atât mai aproape de tinerii prezenți la această întâlnire de informare: ele au ilustrat, prin propriul exemplu, că, dincolo de oportunitățile de mobilitate și implicare, aceste programe pot deveni un real punct de plecare pentru dezvoltarea unei cariere în domeniul programelor europene și al lucrului cu tinerii.

Sport în Erasmus+

Discover the World: Erasmus + în Turcia și Portugalia

Cred că în viață totul se întâmplă cu un motiv sau pur și simplu apar lucruri care nu trebuie ignorate. Așa mi s-a întâmplat și mie cu programul Erasmus.

Din întâmplare, mi-a ajuns un e-mail prin care se anunța o convocare la un curs de scriere a proiectelor organizat de Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale. Mi s-a părut interesant, așa că am decis să aplic, deși inițial nu mă gândeam că voi avea vreo șansă. Am completat formularul în jumătate de oră, cu toate că întrebările erau destul de complexe, de genul „Unde vezi viitorul clubului în cinci ani?” (cine știe?) și, surpriză, în mai puțin de o săptămână, am fost anunțată că am fost acceptată la curs.

Bun, primul pas era făcut... să vedem ce urmează.

Nu prea știam despre ce e vorba; să zicem că nu mi-am făcut temele de acasă. Se discuta despre proiecte Erasmus+, iar toți avem aceeași viziune despre astfel de proiecte: schimb de experiență – noi mergem, ei vin... Nu eram sigură de dorința de implicare a Clubului Sportiv Babarunca, dar mi-am zis: „Ei bine, dă-i înainte cu tupeu!”.

Am plecat la București, unde am petrecut trei zile în sesiuni intensive de formare, învățând despre scrierea de proiecte, cu un caz practic: aplicarea pentru programul KA182 în sport. Habar nu aveam despre ce e vorba.

A fost o experiență extraordinară, în care personalul și colaboratorii ANPCDEFP ne-au explicat în detaliu opțiunile pe care le avem ca entități sportive: cum putem aplica la fonduri, cum se redactează proiectele și, mai mult de atât, ni s-a oferit posibilitatea de a aplica la aceste finanțări având pe toată durata scrierii proiectului un coordonator. Efectiv aveam la dispoziție un expert care ne ghida pas cu pas. Wow!

Așadar, la începutul lunii ianuarie am participat la curs, iar pe 20 februarie, termenul final pentru depunerea aplicației pentru finanțare; nu aveam nici cea mai mică idee de unde să încep. Ha, ha, ha! Să o fac? Să nu o fac? Sunt genul de persoană care face pasul, pentru că mai bine încerc decât să regret mai târziu. Așa că am luat taurul de coarne, m-am consultat cu conducerea Clubului, le-am prezentat ideea care a fost susținută și i-am dat bătaie.

Îmi doream foarte mult ca CS Babarunca să poată răsplăti cumva munca și angajamentul celor care s-au implicat, de-a lungul anilor, în organizarea diferitelor evenimente și competiții. Mai mult decât atât, îmi doream să-i motivez în continuare. Oamenii au nevoie, într-un fel sau altul, de un semn de apreciere. Când ești implicat, lună de lună, în organizarea unui eveniment precum Roza Vânturilor, timp de zece ani, iar răsplata financiară pentru zilele de muncă și uzură nu corespunde... doar pasiunea pentru ceea ce faci te mișcă.

Dar și pasiunea, la fel ca o relație, dacă nu o alimentezi, se stinge.

Așadar, am mers pe această direcție, dar și pe ideea de a ridica nivelul de profesionalism al celor implicați în aceste evenimente. Venim din medii diferite și nu toți am avut posibilitatea de a ne forma în Orientare. În plus, cred că a considera că le știi pe toate este o aroganță care se naște din conștiința limitată a fiecăruia dintre noi. În fiecare zi învățăm ceva nou.

Bun, planul era conturat în mintea mea: aplicăm pentru formarea membrilor clubului implicați în organizarea evenimentelor de Orientare în Brașov. M-am concentrat pe Roza Vânturilor, un concurs de Orientare dedicat promovării acestui sport și deschiderii lui către comunitate, prin promovarea categoriilor de non-elite, inițiere și incluziune. Am pornit de la dorința lui Gy (președintele clubului) de a face „Orientarea la fel de cunoscută ca fotbalul″ (ha, ha, ha!). În al doilea rând, doream să ne perfecționăm în organizarea Brașov O Meeting, pentru a-l deschide la nivel internațional și a respecta standardele World Orienteering Ranking stabilite de IOF.

Inițial, am aplicat pentru o activitate de job shadowing de șapte zile la ORingen, unde urmau să participe șapte persoane din partea clubului. În a doua activitate, centrată pe ideea ca Brașovul să fie, la un moment dat, pe harta City Race Euro Tour, am vizat etapa finală sărbătorită la sfârșitul lunii noiembrie, în Faro, Portugalia, unde urmau să participe trei membri ai clubului.

Participanții la mobilitate au fost selectați din rândul membrilor activi ai Clubului Sportiv Babarunca, care au demonstrat interes și implicare în organizarea evenimentelor de Orientare din Brașov, cum ar fi Roza Vânturilor și Brașov O Meeting.

Selecția celor 10 persoane care participă la mobilitate s-a făcut pe baza unor criterii precum:

  • participarea activă în evenimentele clubului;
  • experiența anterioară în Orientare;
  • contribuția adusă în cadrul Clubului, punându-se accentul pe motivație și angajament;
  • aplicarea la proiect, prin completarea unui formular în care doritorii și-au exprimat dorința.

Sunt acoperite toate cheltuielile de transport, cazare și masă pentru toți cei care se deplasează în cadrul acestei activități. Fiecare persoană poate aplica doar la una dintre activitățile propuse.

Bun, zis și făcut. Am scris proiectul – emoții, nervi, deadline-uri, portofolii de activitate – și multe gânduri de genul „și ce se întâmplă dacă...”, urmate de un „aia e!”. Am depus aplicația cu o zi înainte de termen. Phew! Am trecut peste partea de birocrație (care, sincer, nu e atât de dificilă dacă ai toate actele puse la punct).

Primul semn bun a venit după vreo săptămână: un e-mail în care eram anunțați că organizația a fost declarată eligibilă. După vreo lună și jumătate de așteptare, am primit răspunsul final: „Vă anunțăm că aplicația instituției/organizației dumneavoastră a fost aprobată pentru finanțare”. În acel moment, am început organizarea activităților. Deși ne-am confruntat cu niște contratimpi și am fost nevoiți să schimbăm activitatea de job shadowing din Suedia, am avut o abordare stoică și, datorită colaborării minunate cu echipa ANPCDEFP, am reușit să redirecționăm activitatea către Pergamont O Week/SEEOC.

Ca participant la activitatea din Turcia, pot spune că pentru mine a fost un turning point în ceea ce înseamnă organizarea unui concurs de Orientare și înțelegerea importanței muncii în echipă. Nota 10 pentru cei care s-au ocupat de promovarea evenimentului! De asemenea, am putut observa direct rolul unui IOF Advisor și viziunea externă pe care o aduce în organizarea unui concurs, pe lângă expertiza echipei din Turcia în cartare, stabilirea traseelor ș.a.m.d. Pe lângă toate acestea, experiența mi-a oferit ocazia să intru în contact cu o cultură diferită și să mă bucur de descoperirea unei țări despre care, sincer, nu știam prea multe.

Prin acest articol vreau să îi îndemn pe toți cei care își doresc să facă un pas înainte să iasă din zona de confort și să aplice la astfel de proiecte și inițiative. Limitele ni le punem doar noi, iar în spatele finanțărilor de tip Erasmus se află oameni extrem de pregătiți și pasionați, care sunt gata să te sprijine la fiecare pas.

Mulțumiri speciale Ioanei Șurubaru (ANPCDEFP), Elenei Petrea (Tromppy – formator ANPCDEFP), lui Huzeyfe Sığırcı (Anatolia O-Group, Turcia), lui Janos Manarin (IOF Senior Event Advisor), lui Augusto Almeida & Luciano Lucas (COALA, Portugalia) și, nu în ultimul rând, celor care au luat parte la activitate: Anca Stupu, Anca Spătariu, Cornel Spiridon, Florin Zbârcea, Gabriel Mahu, Iuliu Dopovecz, Mihai Spătariu, Mădălin Iacob, Olimpiu Alexa Pop – pentru încredere.

To be continued...

Diana Dopovecz

Înscrieri deschise pentru evenimentul Sport and Skills

Jocurile Olimpice și Paralimpice Paris 2024 au inspirat numeroase inițiative educaționale, sociale și profesionale bazate pe sport și educație non-formală. Acest eveniment își propune să sprijine sportul, educația și tinerii în integrarea colaborării europene în activitățile lor, dezvoltarea de proiecte Erasmus+ și crearea de instrumente pentru incluziunea socială prin sport.

Când? 24-27 iunie︱Unde? Nantes, Franța

Pentru cine?

  • organizații active în domeniul sportului și educației;
  • formatori și cadre specializate în pregătirea profesioniștilor în domeniul Sport;
  • ONG-uri și instituții care folosesc sportul pentru incluziune socială;
  • factori de decizie și experți din domeniul educației, sportului și tineretului.

Ce teme vor fi abordate în atelierele de lucru?

  • sportul ca instrument pentru incluziunea socială și diversitate;
  • forme inovatoare de educație non-formală prin sport;
  • crearea de parteneriate strategice prin Erasmus+;
  • exemple de bune practici din proiectele inspirate de Jocurile Olimpice și Paralimpice Paris 2024.

Data limită pentru înscrierea online este: 6 aprilie

Detalii & înscrieri: https://www.erasmusplus.ro/evenimente-det/vrs/IDev/2464

Educația adulților în Erasmus+

Erasmus+ prinde rădăcini la Vâlcea: educație, natură și comunitate

Reprezentanții Agenției Naționale au participat în perioada 12-14 martie la două evenimente desfășurate în județul Vâlcea, care au reunit elevi, profesori, instituții culturale, organizații educaționale și actori relevanți ai comunității locale, sub semnul valorilor promovate de programul Erasmus+: o activitate de plantare și o sesiune de informare privind oporunitățile Erasmus+ / educația adulților.

Pădurea Erasmus – “Erasmus plusSEAZĂ, Vâlcea plantează”

În localitatea Fețeni (Râmnicu Vâlcea), 100 de elevi din patru licee, alături de profesorii lor, au plantat 5.000 de puieți de gorun pe o suprafață de 1 ha, contribuind la formarea unei noi păduri Erasmus+. Evenimentul s-a bucurat de sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Vâlcea, reprezentat de doamna inspector școlar general Mihaela Andreianu.

Activitatea a fost organizată cu implicarea Ocolului Silvic Vâlcea, ai cărui specialiști au oferit un training prealabil participanților și au supravegheat desfășurarea procesului de plantare, pentru a se asigura că aceasta are loc în condiții optime. Ulterior, aceștia vor monitoriza dezvoltarea puieților și vor înlocui exemplarele care nu se prind, pentru a garanta reușita proiectului.

Mai mult decât o simplă acțiune de plantare, evenimentul a fost o lecție vie despre responsabilitate, protejarea mediului și puterea implicării directe. Entuziasmul elevilor a demonstrat că, dincolo de valoarea ecologică, activitatea a avut un impact educațional real.

Vezi materialul video aici: https://youtu.be/CqdurewlzgA

Articole în presa locală:

Educația adulților – noi orizonturi pentru muzee, biblioteci și comunități

În aceeași perioadă, la Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” din Vâlcea, a avut loc un seminar dedicat programului Erasmus+ în domeniul Educației Adulților. Reprezentanții Agenției Naționale au prezentat participanților oportunitățile de finanțare, exemple de bune practici și impactul programului asupra comunităților locale și organizațiilor beneficiare.

Un exemplu de bună practică a fost oferit de Asociația APDD Dacia din Drăgășani, organizație acreditată Erasmus+ în domeniul educației adulților. Reprezentanții acesteia au împărtășit rezultatele obținute în cei patru ani de finanțare, evidențiind impactul pozitiv al acreditării asupra echipei, beneficiarilor locali și partenerilor internaționali.

Evenimentul a reunit aproximativ 30 de instituții și organizații, printre care muzee, biblioteci, ONG-uri, organizații de tineret, precum și reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean, CJRAE, CCD și ai unităților de învățământ din județ. De asemenea, au fost prezenți membri ai rețelei EuroApprentices și numeroși elevi interesați să afle mai multe despre oportunitățile Erasmus+ destinate lor.

Prezentările și discuțiile din cadrul seminarului au generat un interes real pentru depunerea de proiecte în domeniul educației adulților, atât în cadrul Acțiunii Cheie 1, cât și al Acțiunii Cheie 2. Implicarea activă a participanților confirmă nevoia de informare și sprijin în dezvoltarea de inițiative europene relevante și sustenabile.

Două inițiative, un singur mesaj: comunități mai puternice prin educație și implicare

Reflectarea acestor evenimente în presa locală subliniază nu doar amploarea și calitatea activităților, ci și valoarea lor ca modele de bună practică, demne de urmat în alte comunități din țară.

Într-un context în care cooperarea, sustenabilitatea și educația incluzivă devin priorități esențiale, astfel de inițiative demonstrează că Erasmus+ este mai mult decât un program – este un catalizator pentru schimbare, dialog și dezvoltare comunitară.

Erasmus+ nu e doar despre mobilitate – e și despre a prinde rădăcini acolo unde contează cel mai mult: în oameni, în idei și în comunități.

Corpul European de Solidaritate

Ce este și care sunt oportunitățile oferite

Tinerii și organizațiile pot participa la proiecte finanțate prin Corpul European de Solidaritate prin care pot să învețe, să se dezvolte și să vină în sprijinul comunităților din care provin. Printre avantaje:

  • organizațiile pot deveni o resursă importantă pentru comunitate dacă dezvoltă proiecte de solidaritate
  • tinerii își pot ajuta organizația să se dezvolte și să răspundă mai bine nevoilor comunității
  • participanții își pot dezvolta competențe personale și profesionale

Proiectul „YOUth Art Festival”, desemnat câștigătorul național în cadrul competiției European Charlemagne Youth Prize 2025

Proiectul „YOUth Art Festival”, implementat de Asociația @GEYC și finanțat prin programul Corpul European de Solidaritate, a fost desemnat câștigătorul național pentru Premiului Charlemagne pentru tinerii europeni, ediția 2025.

În fiecare an Parlamentul European derulează competiția European Charlemagne Youth Prize (Premiul Charlemagne pentru tinerii europeni). Premiul Charlemagne pentru tineri este destinat recunoașterii eforturilor rezidenților UE cu vârsta între 16 și 30 de ani ale căror proiecte au un impact în comunitatea din care fac parte sau dincolo de aceasta.

Proiectul 2023-1-RO01-ESC51-VTJ-000138350 a adus împreună tineri pasionați de artă, sport, sustenabilitate și implicare civică, oferindu-le un spațiu unde să se exprime creativ și să construiască împreună. Festivalul YOUth Art, derulat pe parcursul a 3 zile în Câmpina, a inclus o varietate de activități precum: escape room, vânătoare de comori, campionat de volei, un concert, un concurs de talente și multe altele. Participanții au avut ocazia să își dezvolte abilitățile artistice și să interacționeze cu tineri cu interese comune, printre care și voluntari ESC din 10 țări: Italia, Spania, Ucraina, Turcia, Republica Moldova, Costa Rica, Egipt, Danemarca, Iran, cât și voluntari locali.

Reprezentanții tuturor câștigătorilor naționali vor fi invitați la ceremonia de premiere de la Aachen, Germania, din 27 mai, unde vor fi anunțate cele mai bune trei proiecte la nivelul UE.

Felicitări echipei GEYC pentru această distincție importantă și LE URĂM mult succes pe mai departe!

VOT - despre politică, tineri, schimbare, adaptabilitate

Anul 2024 a reprezentat un punct crucial pentru România

De ce?

2024 a fost marcat de desfășurarea tuturor tipurilor de alegeri, influențând astfel direcția în care va evolua societatea în următorii ani. În acest context, proiectul VOT s-a remarcat ca fiind o inițiativă de succes, reușind să mobilizeze un număr semnificativ de studenți și tineri și să aducă în prim-plan importanța participării lor la procesele democratice.

Prin campanii de informare bine structurate și sesiuni de formare, proiectul a ajuns la un număr mare de studenți din centrele universitare din întreaga țară. Datele au indicat o creștere semnificativă a prezenței tinerilor cu vârste între 18 și 24 de ani la alegerile din 2024, comparativ cu ultimele alegeri:

- în anul 2020, la alegerile parlamentare au votat aproximativ 25% dintre tinerii de pe listele electorale

- în anul 2024, la alegerile europarlamentare au votat aproximativ 45% dintre tinerii cu drept de vot, iar la alegerile locale, aproximativ 41%

Acest rezultat confirmă interesul crescut al tinerilor pentru viața democratică și reflectă impactul pozitiv al eforturilor depuse de organizațiile studențești și de tineret în promovarea importanței implicării civice.

Conștienți de faptul că tinerii se informează prin intermediul rețelelor sociale, organizatorii proiectului au folosit intens aceste platforme pentru a transmite mesaje clare și atractive - pe limba tinerilor. Prin postări și videoclipuri educative, proiectul a reușit să capteze atenția unui număr mare de tineri, generând un val de interes și de curiozitate față de candidați, rolul instituțiilor din stat, dar și al cetățenilor.

Proiectul nu s-a limitat doar la alegerile din 2024, ci a pus bazele unei mișcări sustenabile de implicare civică a tinerilor. Schimbând mentalități, VOT a contribuit la sedimentarea unei culturi democratice solide în rândul noilor generații. Pe termen lung, suntem siguri că impactul său se va reflecta în creșterea gradului de implicare a tinerilor în viața politică și socială a României, garantând o reprezentare echitabilă a tinerilor.

VOT a demonstrat că organizațiile de tineret contează, că tinerii au o voce și că, deși dezinformarea a atins un „all time high” în 2024, prin utilizarea eficientă a canalelor moderne de comunicare, tinerii pot fi mobilizați și încurajați să participe activ la modelarea viitorului lor.

VOT a fost și este o sursă de inspirație pentru inițiative viitoare menite să sprijine democrația participativă în România.

Formator - Generator

Reţeaua de formatori a ANPCDEFP există din 2007 când, în cadrul programului Tineret în Acţiune, se concentra pe cursuri de scriere și management de proiect, promovarea metodelor şi instrumentelor de educaţie nonformală, managementul voluntarilor, constituirea de ONG-uri, precum și pe alte tipuri de cursuri tematice. Sub coordonarea ANPCDEFP, formatorii organizează cursuri de scriere proiecte, designul activităţilor de învăţare, dezvoltare organizaţională şi diseminarea şi exploatarea rezultatelor obţinute în proiecte pentru programul Erasmus+.

Din 2007 până în prezent, reţeaua a asigurat şi cursurile specifice formării voluntarilor în cadrul Serviciului European de Voluntariat, respectiv din 2018, Corpului European de Solidaritate. O parte dintre formatorii Erasmus+ sunt implicaţi în cursuri internaţionale de formare organizate prin reţeaua SALTO a Comisiei Europene.

PRIORITAR: INCLUDERE & DIVERSITATE, SUSTENABILITATE ȘI PARTICIPARE LA VIAȚA DEMOCRATICĂ

Secțiunea Includere & Diversitate de pe site-urile Erasmus+ și Corpul European de Solidaritate

În cazul în care nu ați mai explorat de ceva vreme site-urile programelor Erasmus+ și Corpul European de Solidaritate, vă invităm să o faceți și, de ce nu, să începeți chiar cu secțiunea dedicată priorității Includere&Diversitate (pe site-ul E+ aici, iar pe site-ul ESC, aici).

Ce veți găsi în această secțiune? Documente strategice relevante în contextul programelor europene de educație, formare, tineret și sport; resurse relevante pentru implementarea în mod incluziv a proiectelor și pentru învățare; trimiteri către informații și resurse publicate de Centrele de Resurse Salto relevante; galerii de proiecte.

Neapărat să nu ocoliți ultimul material publicat de ANPCDEFP pe tema includere și diversitate: Includere. Diversitate. Întrebări. Recomandări. Acesta poate fi o resursă valoroasă pentru toate organizațiile care își propun să învețe despre diversitate și includere și să deruleze proiecte în mod incluziv. Câteva dintre capitolele acestei publicații: Care sunt pașii pentru a crea și implementa un proiect de includere? Cum alegi metodele pentru a facilita includerea? Ce înseamnă un profil incluziv - liderul incluziv? Ce înseamnă un profil incluziv - organizația incluzivă?

Despre sustenabilitate și schimbări climatice

Noul program Erasmus+ sprijină Pactul verde european (European Green Deal) și Politicile Uniunii Europene în domeniul climei. În conformitate cu prevederile acestui acord european, programul va oferi stimulente financiare participanților care utilizează moduri de transport durabile. De asemenea, va investi în proiecte care promovează conștientizarea problemelor de mediu și vor facilita schimburile legate de atenuarea crizei climatice.

sau

Niciun gest nu este prea mic, nicio contribuție nu este lipsită de importanță! Ce mai poți face:

Serviciul de informare Eurodesk facilitează gratuit accesul la oportunități de implicare la nivel european pentru tineri și pentru cei care lucrează cu tinerii în 36 de țări europene, cu sprijinul a peste 3.000 de multiplicatori de informații la nivel local.

Ne-am extins rețeaua de multiplicatori Eurodesk România!

Serviciul de informare Eurodesk România continuă să se dezvolte și ne bucurăm să anunțăm că ne-am extins rețeaua de multiplicatori pentru a aduce mai aproape de tinerii români oportunitățile europene.

În urma apelului pe care l-am lansat în această primăvară, am selectat nouă noi multiplicatori din județele: Alba, Argeș, Brașov, Gorj, Harghita, Mehedinți, Suceava, Timiș și municipiul București.

Odată cu această extindere, rețeaua noastră ajunge la 30 de multiplicatori, consolidându-și astfel prezența la nivel național în noi județe. Noii multiplicator se vor alătura celorlalți colegi din rețea în rolul de a facilita accesul tinerilor la programe de mobilitate, voluntariat, educație și formare la nivel european.

În perioada următoare, multiplicatorii selectați vor beneficia de instruire pentru a oferi informații de calitate și pentru a sprijini tinerii în accesarea oportunităților disponibile.

Suntem nerăbdători să demarăm noile activități și să contribuim la dezvoltarea unui sector de tineret mai bine informat și conectat la Europa.

DiscoverEU revine în această primăvară!

Noua runda de înscrieri DiscoverEU va fi lansată miercuri, 2 aprilie, la ora 13:00 (ora României) și se va încheia miercuri, 16 aprilie, la ora 13:00 (ora României).

În cadrul rundei din această primăvară 35.000 de tineri vor primi câte un permis de călătorie, pentru a explora Europa și patrimoniul său cultural bogat, pentru a-și lărgi orizonturile și a acumula experiențe utile.

Tinerii născuți între 1 iulie 2006 și 30 iunie 2007 se vor putea înscrie pe Portalul European pentru Tineret, completând formularul online și răspunzând la quiz-ul despre Europa și la întrebarea de departajare.

Dacă sunt selectați, tinerii vor putea călători în Europa timp de până la 30 zile, între 1 iulie 2025 și 30 septembrie 2026.

DiscoverEU este acțiunea programului Erasmus+ care oferă tinerilor de 18 ani posibilitatea de a descoperi Europa și a învăța călătorind. Această inițiativă îi invită pe tinerii de 18 ani (rezidenți ai Uniunii Europene sau ai uneia dintre țările terțe asociate programului Erasmus+ - Islanda, Liechtenstein, Macedonia de Nord, Norvegia, Serbia și Turcia) să exploreze diversitatea Europei, să afle despre moștenirea și istoria ei culturală și să intre în legătură cu oameni de pe tot continentul. În plus, DiscoverEU le facilitează tinerilor călători dezvoltarea de abilități de viață valoroase pentru viitorul lor, cum ar fi independența, încrederea și deschiderea către alte culturi.

Raportul Eurobarometer Youth Survey

Între 25 septembrie și 3 octombrie 2024, Parlamentul European a derulat sondajul Eurobarometer Youth Survey în toate cele 27 de state membre UE.

Sondajul a fost completat de peste 25.000 de tineri (16-30 de ani) și a abordat teme precum inflația, schimbările climatice, economia, sursele de informare, dezinformarea și participarea la alegerile europene din 2024.

Rezultatele sondajului au fost recent lansate, iar acestea evidențiază principalele preocupări ale tinerilor europeni și percepțiile acestora asupra viitorului Uniunii Europene. Câteva din datele cheie:

  • Pentru 40% dintre tinerii respondenți, creșterea prețurilor și dificultățile economice reprezintă cea mai presantă problemă cu care se confruntă Uniunea Europeană.
  • Aproximativ 42% dintre tineri își obțin informațiile despre problemele politice și sociale din rețelele sociale, în timp ce televiziunea rămâne o sursă principală pentru 39% dintre participanți.
  • Peste 76% dintre tineri au raportat că au fost expuși la dezinformare sau știri false în ultima săptămână.

Studiul evidențiază, de asemenea, tendințele de participare la alegerile europene. Un număr tot mai mare de tineri își manifestă interesul pentru procesul electoral, fiind conștienți de impactul deciziilor UE asupra vieții lor de zi cu zi.

Multilingv. Multicultural

Secțiune dedicată promovării educației lingvistice și interculturalității, în toate formele lor, și comunității celor cărora au primit sau își doresc să primească Certificatul lingvistic european (European Language Label)

Certificatul lingvistic european

.

Certificatul Lingvistic European pentru proiecte inovatoare în domeniile predării și învățării limbilor străine

Începând cu anul 2023, Certificatul lingvistic european se acordă în exclusivitate proiectelor finanțate prin Programul Erasmus+. Prioritățile pe baza cărora se vor evalua candidaturile pentru anii 2024 – 2025 se vor publica într-unul dintre numerele noastre următoare.

Coordonatorii proiectelor sunt încurajați să candideze pentru obținerea Certificatului lingvistic european prin completarea secțiunii dedicate acestuia, din formularul de Raport final.

Webinare organizate de EAQUALS și ECML dedicate educației lingvistice și multilingvismului

EAQUALS (The Evaluation and Acreditation of Quality Language Services - Asociația pentru evaluarea și acreditarea serviciilor lingvistice de calitate) a fost fondată în 1991 și este o asociație non-profit înregistrată în Anglia și Țara Galilor. Webinarele și resursele acoperă o serie de teme relevante pentru profesori, formatori de profesori, manageri academici și directori de studii și furnizează studii de caz privind trecerea la livrarea online a cursurilor.

ECML (The European Centre for Modern Languages of the Council of Europe - Centrul European pentru Limbi Moderne al Consiliului Europei) promovează excelența în educația lingvistică având ca obiectiv strategic susținerea statelor membre în implementarea unor politici eficiente de predare/învățare a limbilor străine prin:

  • susținerea învățării și predării tuturor limbilor străine;
  • promovarea dialogului și a schimbului între profesioniștii activi în domeniul educației lingvistice;
  • instruirea multiplicatorilor;
  • sprijinirea rețelelor prin organizarea și finanțarea unor programe și proiecte de cercetare.

EURYDICE

Rețeaua Eurydice își propune să faciliteze cooperarea europeană în domeniul educației. Publicațiile realizate în cadrul rețelei reprezintă o foarte bună sursă de documentare – prin furnizarea de informații clare, concise, actualizate și bine documentate. Publicațiile Eurydice pot să fie descărcate gratuit.

Publicațiile Eurydice pot să fie descărcate gratuit și sunt disponibile prin accesarea următoarelor link-uri:

Educația pentru sustenabilitate în Europa. Formarea de competențe și sprijinirea cadrelor didactice și a școlilor.

În ultimele două decenii, am putut să vedem o recunoaștere tot mai mare a rolului crucial pe care îl are educația în transformarea societății în vederea durabilității, a echității și a dreptății sociale.

Instituțiile de învățământ sunt considerate agenți vitali în gestionarea provocărilor în materie de durabilitate cu care se confruntă societățile, deoarece acestea îndeplinesc un rol cheie în dezvoltarea competențelor prin predare și învățare.

Pentru a-i pregăti eficient pe elevi să se ocupe de tranziția verde și să promoveze un viitor durabil, este esențial să se integreze competențele în materie de durabilitate în mod global la nivelul curriculumului și să se asigure formarea adecvată și îndrumarea cadrelor didactice și a conducerii școlilor.

Cum arată acest lucru în practică în sistemele de educație europene? Acesta este aspectul pe care se concentrează cel mai recent raport Eurydice.

Raportul analizează în ce fel este încorporată educația pentru durabilitate în documentele curriculare din Europa și în ce măsură sunt incluse competențele în materie de durabilitate – definite pe baza cadrului european GreenComp – în aceste documente directoare (capitolul 1).

Se examinează apoi rolul cadrelor didactice și al conducerii școlilor în promovarea durabilității, având în vedere aspecte precum integrarea durabilității în cadrele de competențe pentru formarea profesională inițială a cadrelor didactice, promovarea dezvoltării profesionale a cadrelor didactice în domeniul durabilității, formarea unei conduceri școlare pentru susținerea durabilității și sprijinul acordat cadrelor didactice în realizarea educației pentru durabilitate (capitolul 2).

Raportul explorează în cele din urmă abordările durabilității la nivel de școală, susținerea școlilor și monitorizarea, inclusiv orientarea, sprijinul și stimulentele, precum și monitorizarea integrării educației pentru durabilitate în activitățile școlare (capitolul 3).

Raportul se bazează pe date calitative referitoare la politici și măsuri de sprijin și explorează învățământul primar și învățământul secundar general din 39 de sisteme de educație europene și examinează abordările educației pentru durabilitate pentru elevi și profesori, precum și sprijinul oferit școlilor.

eTwinning

Premiile europene eTwinning 2025

Premiile europene eTwinning 2025 au fost anunțate.

2 dintre ambasadorii eTwinning România se regăsesc printre câștigători.

Felicitări Cristina Gila și Emese Cîmpean!

Iată o scurtă descriere a proiectelor din care au făcut parte:

Keeping the Memory @live - Cristina Gila

Keeping the Memory Alive este un proiect eTwinning inovator, dedicat păstrării memoriei Holocaustului și asigurării faptului că lecțiile sale rezonează cu generațiile viitoare. Acest proiect reprezintă o rază de speranță și o dovadă a puterii durabile a educației în promovarea toleranței, diversității și drepturilor omului în lumea noastră contemporană. Obiectivul principal este de a implica elevii într-o explorare profundă și provocatoare a Holocaustului, promovând empatia și înțelegerea față de victime, supraviețuitori și familiile acestora. Printr-o abordare complexă, ne propunem să depășim granițele geografice și culturale, creând o comunitate globală angajată în combaterea prejudecăților, discriminării și urii. Prin discuții online, videoconferințe și activități de colaborare, elevii din țările partenere se vor angaja în dialoguri semnificative despre Holocaust, împărtășind perspective și întrebări. Acest schimb le va îmbogăți înțelegerea elevilor și va promova o perspectivă globală asupra toleranței și diversității.

Our Sustainable Holiday Trip 2.0 - Emese Cîmpean

Să mergem în vacanță este un proiect bine gândit. Ca atare, trebuie să facem alegerile și să luăm deciziile corecte. Nu trebuie să luăm în considerare doar bugetul, interesele și nevoile noastre, ci să ne gândim și la impactul pe care activitatea noastră îl poate avea asupra climei și mediului, culturii și activității economice a localnicilor.

Lista completă este disponibilă aici 👉 https://bit.ly/eTwprizes25

ANews este publicația lunară a Agenției Naționale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale.

Dacă sunteți implicați în proiecte din domeniile educației, formării profesionale, tineretului sau sportului și doriți să publicați articole despre acestea în revistă, dacă aveți recomandări sau dacă doriți doar să ne scrieți, folosiți adresele anca.mocaita@anpcdefp.ro; adriana.cozanu@anpcdefp.ro. Avem rugămintea ca materialele pe care le trimiteți să întrunească următoarele cerințe tehnice pentru publicare: o pagină A4, text scris cu diacritice, stil jurnalistic care să evidențieze în primul rând experiența de învățare, continuare (follow-up) și impact asupra activităților profesionale și/sau personale. Fotografiile care însoțesc textul vor fi de minim 300 dpi, atașate separat în email, nu inserate în documentul Word. Fotografiile vor reprezenta imagini de la activitățile de învățare/formare și nu se vor monta în colaje sau alte formate.

Toate informațiile din articolele despre proiectele finanțate cu sprijinul Comisiei Europene reflectă numai punctul de vedere al autorilor, iar Agenția și Comisia Europeană nu sunt responsabile pentru eventuala utilizare neadecvată a acestora.

CREATED BY
Erasmus+ RO

Credits:

Created with images by Alexe - "Spring time flowers like snowdrops, hyacinth and roses, isolated on yellow simple background, spring symbol and traditional romanian "Martisor", "1 martie" festive on 1st of march" • runrun2 - "Two hand joining two matching puzzle pieces together in a conceptual image of teamwork and cooperation." • ActionGP - "Back to school concept. Top view vertical photo of colorful stationery notepads eraser ruler adhesive tape pens and binder clips on isolated pastel blue background" • twix777 - "knitted flag of Ukraine" • StockPhotoPro - "Tiny woman reading books and learning" • Tierney - "Cyber Security theme drawing with a light bulb - Flat lay" • Salih - "Yellow books isolated on yellow background with copy space. Creative background for education or business concept design. with text space. 3D illustration" • carballo - "graduation cap and books stacked at school" • pressmaster - "Children at school" • Riad Seif - jarma - "laufbahn sport eins bis sechs" • kromkrathog - "Top view businessman working on laptop computer PC with flying yellow paper airplanes" • Johannes - "An important checklist for a business, such as a shopping list or project priority task list. Black pen on yellow notepad with a checkbox on a yellow background with space for copying." • Jakub Krechowicz - "Colorful painted group of people figures" • Prostock-studio - "Cropped of asian woman foreign language teacher using laptop" • RerF - "Life or business achievement and objective target for success. Rises upstairs to company target. Human icons climb on a stacked wooden block to the final goal. Human self-improvement and growth."