Sala D. D. Roșca Clădirea Centrală UBB, et. 1

D. D. Roșca (1895-1980)

D.D. Roșca. Sursa: Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga” Cluj-Napoca, Colecții Speciale, Catalog de fotografii, Inv. foto: 7760/59, cotă foto III R/6.

A fost un filosof român remarcabil, care și-a desăvârșit studiile la Viena, București și Sorbona. În 1928, a obținut titlul de doctor la Sorbona cu o lucrare de filosofie comparată intitulată Influența lui Hegel asupra lui Taine. Această lucrare, tradusă ulterior, a devenit un punct de referință important pentru filosofia universală.

Filosoful Georg Wilhelm Friedrich Hegel, reprezentat pe un timbru poștal german

Apogeul activității sale de cercetare a fost atins în timpul doctoratului, când a scris numeroase studii, eseuri și articole. Roșca a dedicat 15 ani traducerii operei lui Hegel, publicând în final 12 volume. A fost activ în cadrul Universității Regele Ferdinand I din Cluj, unde a debutat în calitate de conferențiar suplinitor și a devenit ulterior profesor titular.

În mediul universitar, contribuțiile sale au fost esențiale pentru dezvoltarea filosofiei. A fost un susținător devotat al creării unui mediu propice pentru filosofie, întemeind o școală prin care au trecut numeroase personalități. Eforturile sale au fost recunoscute de Academia Română, care i-a acordat titlurile de membru corespondent în 1963, respectiv membru titular în 1974.

În imagine: D. D. Roșca la aniversarea vârstei de 80 de ani. Fotografia a fost realizată în anul 1975, de către Laboratorul de Cineficare, și face parte din colecțiile digitale ale Muzeului de Istorie a Universității Babeș-Bolyai.

Rânduri memorabile

Idealul unei lumi perfecte din punct de vedere moral este, ca orice ideal, rezultatul unor judecăți de valoare.
Așază-ți fericirea supremă în experiențele ce le institui și nu în rezultatele pe care acestea par a le promite!
În felul ei, filosofia este, prin urmare, artă, nu știință.

Opinii/Păreri

A fost considerat un profesor „elitist” care interacționa preponderent doar cu studenții buni și implicați. (Iustin Andrei Hossu)

D. D. Roșca la aniversarea vârstei de 80 de ani. Fotografia a fost realizată în anul 1975, de către Laboratorul de Cineficare, și face parte din colecțiile digitale ale Muzeului de Istorie a Universității Babeș-Bolyai.

Denumirea sălii

Sala poartă denumirea de D. D. ROȘCA din anii 1990-1992.

SALA D. D. ROȘCA ÎN IMAGINI

Vă invităm să admirați câteva imagini din Sala D. D. Roșca.

Credite

  • Personalități ale vieții universitare din Transilvania – D. D. Roșca, https://www.ubbcluj.ro/ro/despre/prezentare/istoric_personalitati_universitare
  • Călina Mare, Cornel Popp, D. D. Roșca. Atitudini. Interviuri, studii și articole, evocări, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1995.
  • Daniel David, Tradiție și excelență. Școlile academice/de știință la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (1581-1872-1919-Prezent), Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2019.
  • Ana-Maria Stan, Universitatea din Cluj în perioada interbelică, volumul III, Facultatea de Litere și Filosofie, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2019.
  • Anuarele Universității din Cluj, 1919-1939.
  • Fotografii sală: © Universitatea Babeș-Bolyai, Direcția Comunicare și Relații Publice, Elena Stanciu-Gorun și Tiberiu Iordan.
  • F
  • Fotografii Adobe Stock: • Sagar - collage of various eyes, mouths, and ears in black and white on a blue background.  laufer, Postage stamp Germany 1970 Georg Wilhelm Hegel.
Creat de
Universitatea Babeș-Bolyai – Direcția Patrimoniu Cultural Universitar